După jumătate de secol, într-un Centrul medical de permanență dintr-un oraș din Alba, s-a născut un bebeluș. Secția de Obstetrică-Ginecologie a spitalului a fost închisă în anii ´70
După jumătate de secol, într-un Centrul medical de permanență dintr-un oraș din Alba, s-a născut un bebeluș. Secția de Obstetrică-Ginecologie a spitalului a fost închisă în anii ´70
La Centrul medical de permanență din Zlatna, coordonator dr. Voichița Varmaga, s-a desfășurat prima naștere asistată de la deschiderea acestui centru.
Situația este prezentată ca o victorie după ce Spitalul orășenesc din Zlatna a fost desființat, alături de cele din Baia de Arieș și Ocna Mureș, în 2011, în urma unei încercări de eficientizare a sistemului sanitar românesc.
De altfel, chiar în Zlatna, la spital, nu se mai naște de prin anii ´70, după ce a fost desființată secția de Obstetrică-Ginecologie. Gravidele treceau Dealul Mare, spre Abrud, pentru a naște la spitalul de aici sau coborau spre spitalul județean, la Alba Iulia.
Nașteri neprevăzute s-au mai consumat prin ambulanțe, în drum spre Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, dar nu în unitatea sanitară din oraș, indiferent de forma de organizare pe care a cunoscut-o de-a lungul timpului.
Potrivit medicului Voichița Varmaga, la sfârșitul lunii iulie, într-o noapte, a fost adusă, cu Ambulanța centrului de permanență Zlatna, o tânără mamă care a intrat în travaliu acasă, în satul Glod, comuna Almașu Mare.
”Acest lucru ne confirmă necesitatea existenței centrelor medicale de permanență. A fost adusă gravida intrată în travaliu și nașterea s-a desfășurat la noi, la centru, pentru că altfel risca să nască în ambulanță, în drum spre Alba Iulia. Împreună cu asistenta de pe ambulanță am asistat nașterea. Copilul s-a născut în vreo 5 minute de la ajungerea în centrul nostru. Dacă nu ar fi existat Centrul medical de permanență la Zlatna, copilul s-ar fi născut în ambulanță.
A fost o ușoară complicație, o circulară de cordon, am avut puține emoții dar în final copilul a ieșit sănătos. Mama a fost cooperantă, nu s-a isterizat. S-a născut o fetiță cu Apgar 10, fără nici o suferință fetală. Au fost preluate de maternitatea din Alba Iulia, și mama și fetița. Mama este la a 5-a naștere. Până acum nu s-a mai întâmplat să nască o mamă la noi în centru, deși avem dotarea necesară, pentru urgențe obstetrico-ginecologice”, a explicat dr. Varmaga pentru Ziarul ”Unirea”.
Dr. Varmaga a mărturisit că prima naștere la care a asistat a fost pe vremea când era în practică la Spitalul din Pitești, studentă la medicină fiind. Este medic generalist în Zlatna de mai bine de 20 de ani.
În județul Alba există cinci centre de permanență care se află în contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate: Terra Aster (Cetate) Alba Iulia, Ocna Mureş, Baia de Arieş, Zlatna şi Arieşul Mare (medici cu cabinete în zona Munţilor Apuseni – Poiana Vadului, Arieşeni, Gârda de Sus, Albac, Horea, Scărişoara, Vadu Moţilor). În cadrul lor, activează 33 de medici de familie.
Centrele de permanenţă din județul Alba funcţionează în regim de gardă. În zilele lucrătoare, garda se instituie în centrul de permanenţă între orele 15.00-8.00 şi numai după terminarea programului stabilit pentru activitatea curentă a medicilor de familie în cadrul cabinetelor de medicină de familie din zonele arondate. În zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, precum şi în zilele declarate libere de către Guvernul României, garda începe de la ora 8,00 şi durează 24 de ore.
Serviciile medicale acordate de medicii de familie în cadrul centrelor de permanență sunt cele specifice codului verde, respectiv acele afecțiuni care nu pun în pericol viața persoanei. Serviciile medicale acordate de medicii de familie în cadrul centrelor de permanenţă sunt următoarele:
a) asistenţă medicală în afecţiunile acute şi urgenţele medicochirurgicale, în limitele competenţei medicului de familie şi posibilităţilor tehnice,
b) trimitere către alte specialităţi în vederea internării, în situaţiile care depăşesc competenţele medicului de familie,
c) administrarea medicaţiei necesare tratamentului de urgenţă care se asigură din trusa de urgenţă a centrului de permanenţă sau a cabinetului medical în cazul în care permanenţa se asigură la cabinetul medical,
d) eliberarea unei adeverinţe medicale pentru pacient, cu care se va prezenta a doua zi la medicul său de familie pentru prescrierea reţetei; în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, medicaţia se asigură din trusa de urgenţă atât cât va fi necesar pacientului până ajunge la medicul său de familie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia
Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia UAT Comuna Gârbova a achiziționat imobilul în care a funcționat Școala Gimnazială Gârbova, o clădire cu o semnificație aparte pentru comunitatea locală și pentru generațiile de elevi care i-au trecut pragul. Primarul comunei Gârbova, Muntean Ioan, a precizat că intenția […]
Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie
Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, 12 noiembrie 2026, alocarea sumei de 1.182.700 de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, la Alba Iulia. Fondurile sunt destinate Municipiului Alba Iulia și […]
12-13 noiembrie 2026 | Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp
Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp De joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 10.00, până vineri, 13 noiembrie 2026, la ora 10.00, zona din Alba a Munților Apuseni este sub incidența unei avertizări meteo Cod Portocaliu de […]
