DUMINICĂ: Ziua Sfântului Ilie, făcătorul de minuni, ocrotitorul recoltelor şi aducătorul de tunete, trăznete şi ploi torenţiale. Datini şi obiceiuri

În fiecare an, la 20 iulie, creştinii îl cinstesc şi sărbătoresc pe Sfântul Ilie Tesviteanul, unul dintre cei mai importanţi prooroci din Vechiul Testament considerat făcător de minuni, aducător de ploi şi ocrotitor al recoltelor. În tradiţia populară, ziua de 20 iulie este o zi de care mulţi se tem. Ca divinitate solară şi meteorologică, Sfântul Ilie provoacă tunete, trăznete, ploi torenţiale şi incendii. Se mai spune că cine munceşte în această zi îl mânie pe Sfântul Ilie, care trimite asupra oamenilor trăznete, grindină şi ploi. Sărbătoarea de Sfântul Ilie este şi Ziua Aviaţiei Române, acest sfânt fiind considerat ocrotitorul şi patronul aviatorilor.

Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul a fost fiul lui Sovac, un preot al Legii Vechi, care locuia în cetatea Tesve din Galaad (Israel). De la această cetate provine numele de Tesviteanul al proorocului.

Legenda Sfântului Ilie, aducătorul de ploi

Legenda sfântului Legenda Sfântului Ilie este cu totul atipică: un muritor care s-ar fi făcut vinovat de păcate foarte mari, printre care cel de a-şi fi omorât părinţii după ce a fost ispitit de diavol, s-a căit şi a primit iertarea lui Dumnezeu. A fost ridicat la Ceruri şi de atunci cutreieră norii cu o căruţă cu roţi de foc, trasă de cai înaripaţi. El trăzneşte dracii cu un bici de foc. Este cel care, în goana lui împotriva forţelor răului, provoacă tunete, trăznete, ploi torenţiale, grindină. Legenda mai spune că demonii fug din calea lui şi vin pe pământ, unde se ascund sub copaci sau chiar în trupurile unor animale. Una dintre superstiţiile legate de Sfântul Ilie este aceea că dacă tună şi fulgeră oamenii trebuie să îşi facă semnul crucii, pentru că Dumnezeu i-a dat voie Sfântului Ilie să lovească orice pentru a doborî demonii, mai puţin crucea.

TRADIŢII de Sfântul Ilie

Ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, Sânt-Ilie este atestat prin numeroase tradiţii, mai ales în mediile păstoreşti.

În ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă (cânepişti), se dezbrăcau şi, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă. Dacă, în noaptea dinspre Sânt-Ilie, visau cânepa verde era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoşi, iar dacă visau cânepa uscată se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni.

În dimineaţa acestei zile se culegeau plante de leac, în special busuiocul, ce erau puse la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Tot acum se culegeau şi plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece.

Femeile duceau în această zi busuioc la biserică pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice atunci când copiii lor făceau bube în gură.

Nu era voie să se consume mere până la 20 iulie şi nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu bate grindină, obicei păstrat şi astăzi. În această zi, merele (fructele lui Sânt-Ilie) se duc la biserică pentru a fi sfinţite, crezându-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.

De Sfântul Ilie, romanii îşi aminteau şi de sufletele morţilor, în special de sufletele copiilor morţi. Femeile chemau copii străini sub un măr, pe care îl scuturau ca să dea de pomană merele căzute. Astfel, se considera că morţii se veselesc.

Scenariul ritual de renovare a timpului, specific tuturor marilor sărbători calendaristice, cuprinde şi practici de pomenire a morţilor. Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea morţilor (Moşii de Sant-Ilie), iar la casele gospodarilor se organizează praznice mari.

Se credea şi se mai crede şi astăzi că dacă tună de Sânt-Ilie, toate alunele vor seca iar fructele din livezi vor avea viermi.

Acum, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operaţie numită „retezatul stupilor”. Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbaţi curaţi trupeşte şi sufleteşte, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, ajutaţi de către un copil, femeile neavând voie să intre în stupină.

După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele şi vecinii invitaţi la acest moment festiv, gustau din mierea nouă şi se cinsteau cu ţuica îndulcită cu miere. Masa festivă avea menirea de a asigura belşugul apicultorilor şi de a apăra stupii de furtul manei şi se transforma într-o adevărată petrecere cu cântec şi joc. Era nevoie de multă atenţie, ca la această masă să nu fie prezenţi cei ce ştiau să facă farmece şi vrăji, căci mierea furată în astfel de zile mari „e mai cu putere la farmecele şi vrăjile lor”.

 Sânt-Ilie marchează miezul verii pastorale, dată când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.

În vechime, se obişnuia ca în această zi să se organizeze întâlniri ale comunităţilor săteşti de pe ambii versanţi ai Carpaţilor (numite nedei), se organizau târguri de Sânt-Ilie, iarmaroace şi bâlciuri, unele păstrate până în zilele noastre. În cadrul acestor manifestări, ce durau mai multe zile şi erau considerate a fi bune prilejuri de cunoaştere pentru tineri, atmosfera era însufleţită de muzică şi se făcea comerţ cu produse pastorale, instrumentar casnic, unelte şi produse agricole.

De Ziua Sfântului Ilie:

– nu se lucrează de teama pagubelor (trăznete, ploaie, grindină).

– îl cinstesc mai ales cojocarii, stuparii – se retează stupii, se duc faguri şi mere la biserica spre binecuvântare şi se împart de pomană.

– se culeg în zori plante de leac stropite cu sânge de cocos tăiat deasupra lor.

– se duc berbecii la berbecar.

– dacă tuna vor fi merele şi alunele viermănoase; dacă plouă, va ploua 20 de zile.

– se ţine „Târgul de fete de pe Muntele Găina” din jud. Alba

  Sursa: creştinortodox.ro

Secțiune Știri sub articolul principal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News