Opinii - Comentarii

Duminica Rusaliilor: Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh asupra Sfinților Apostoli și întemeierea Bisericii creștine în urma cuvântării Sfântului Apostol Petru

Ioana Oprean

Publicat

în

Duminica Rusaliilor: Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh asupra Sfinților Apostoli și întemeierea Bisericii creștine în urma cuvântării Sfântului Apostol Petru

Duminica Rusaliilor sau Duminica Cincizecimii este o sărbătoarea anuală a pogorârii Sfântului Duh peste Sfinții Apostoli, eveniment pe care ni-l istorisesc și cu care se încheie descoperirea față de lume și de creație a lui Dumnezeu.

Citește și: Mesaje de Rusalii • Texte cu urări și felicitări de ”la mulți ani ” care pot fi transmise prin SMS de Rusalii celor care își sărbătoresc onomastica.

Petrecerea Divorțaților

Ea cade totdeauna la 10 zile dupa Inaltare sau la 50 de zile dupa Pasti, cand a avut loc evenimentul sarbatorit si cand evreii isi serbau si ei praznicul. E totodata sarbatoarea intemeierii Bisericii crestine, caci in aceeasi zi, in urma cuvantarii insufletite a Sfantului Apostol Petru, s-au convertit la crestinism circa 3.000 de suflete, care au alcatuit cea dintai comunitate crestina din Ierusalim (Fapte II, 41), nucleul Bisericii de mai tarziu.

Citește și: Mesaje cu URARI de ”La mulți ani” de Sfântul Ilie. Felicitări și idei de mesaje pentru sărbătoriți

Nu incape indoiala ca Rusaliile sunt cea mai veche sarbatoare crestina impreuna cu cea a Pastilor, fiind praznuita inca din vremea Sfintilor Apostoli, ca o increstinare a sarbatorii iudaice corespunzatoare. Despre ea amintesc si Sf. Apostol Pavel (1 Cor. XVI, 8) si Sf. Luca (Fapte XX, 16). E numarata si in Constitutiile Apostolice, printre sarbatorile in care sclavii se cuvine sa fie eliberati de muncile obisnuite.

Despre ea mai amintesc : Sf. Irineu (+202), Tertulian, Origen, Canonul 43 al Sinodului din Elvira (c. 300) , Canonul 20 al Sinodului I ecumenic (care opreste ingenuncherea in ziua Rusaliilor), Sf. Epifanie s.a. Marii predicatori din secolele IV si V ne-au lasat o multime de panegirice in cinstea acestei sarbatori, iar in a doua jumatate a secolului IV pelerina apuseana Egeria ne descrie modul cum era sarbatorita pe atunci la Ierusalim.

Citește și: Ce nume sunt sărbătorite de RUSALII: Roxana, Rusalin, Ruxandra

Pana catre sfarsitul secolului IV si inceputul secolului V Cinci-zecimea era o dubla sarbatoare: a inaltarii Domnului si a Pogorarii Sfantului Duh, asa cum o descrie, de altfel, inca din prima jumatate a secolului IV, Eusebiu al Cezareei. Dar, precum am aratat la sarbatoarea inaltarii, aceasta a fost fixata, de pe la 400 inainte, in ziua a 40-a dupa Pasti, cum este pana astazi, Cincizecimea ramanand numai ca sarbatoarea Pogorarii Sfantului Duh.

Nu numai ca vechime, ci si ca importanta, sarbatoarea Rusaliilor vine indata dupa Pasti. In timpul privegherii din ajun, se facea odinioara botezul catehumenilor. Ca si la Pasti, erau oprite ingenuncherea si postirea in toate zilele Cincizecimii; erau interzise jocurile din circuri si palestre, spectacolele pagane de teatru etc.

Citește și: MESAJE de SFANTUL PETRU si PAVEL • SMS-uri de „la mulţi ani” de Sfinţii  Apostoli Petru şi Pavel • Urări și felicitări de onomastică frumoase de Sfântul Petru și Pavel

Se impodobeau casele, in semn de bucurie, cu flori si ramuri verzi, indeosebi de nuc sau de tei, asa cum se face pana azi, obicei mostenit de la evrei, la care Cincizecimea era si sarbatoarea premitiilor din flori si fructe. In biserici se aduc si azi frunze verzi de tei sau de nuc, care se binecuvinteaza si se impart credinciosilor, simbolizand limbile de foc ale puterii Sfantului Duh, Care S-a pogorat peste Sfintii Apostoli.

De sarbatoarea Rusaliilor apartin o sumedenie de datini, credinte si rituri religioase populare, legate de pomenirea generala a mortilor din sambata precedenta (Sambata mortilor sau Mosii de vara).


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Mesaje de Halloween în limba engleză 2026. Texte pentru Sms-uri și urări „înfricoșătoare”

Ioana Oprean

Publicat

în

“Trick or treat!”  • Mesaje, sms-uri și urări „înfricoșătoare” de Halloween 2026 în limba engleză • mesaje de groază de Halloween. Sărbătoare de origine celtică, Halloween-ul este celebrat în foarte multe țări de pe glob. Celții considerau că toate legile spațiului și timpului sunt suspendate în această zi, permițându-le spiritelor să interacționeze cu cei vii. […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

MESAJE de HALLOWEEN 2026. SMS-uri, felicitări, statusuri, mesaje amuzante, înfricoșătoare și mesaje în limba engleză de HALLOWEEN

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de Halloween 2026 • Felicitări, urări şi statusuri înfricoşătoare • mesaje de groază • mesaje horror • SMS -uri amuzante • Mesaje în engleză haioase de Hallowen.  Ca sursă de inspirație vă oferim o colecție de masaje amuzante-înfricoșătoare și mesaje în limba engleză.  De asemenea, puteti posta un mesaj special de Halloween ca status […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri

Ioana Oprean

Publicat

în

29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri Joi, 29 octombrie 2026 se împlinesc 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, una dintre personalitățile marcante ale istoriei naționale. Născută în Marea Britanie, nepoată a Reginei Victoria și […]

Citește mai mult