Curier Județean

DSP și Instituția Prefectului Alba vor distribui trei tone de var cloros pentru dezinfecția fântânilor, în localitățile afectate de inundații

Ioana Oprean

Publicat

în

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) și Instituției Prefectului Alba se vor deplasa, vineri, în localitățile afectate de inundațiile din ultima perioadă, pentru a distribui trei tone de var cloros persoanelor afectate de inundații, utile pentru dezinfecția fântânilor. De asemenea, specialiștii în sănătate publică vor acorda îndrumare, sprijin și asistență în vederea unei dezinfecții corecte.

În urma consultărilor pe care DSP le-a avut, după inundații, cu Instituția Prefectului Alba, s-a decis achiziționarea a trei tone de var cloros și distribuirea acestuia către persoanele afectate de inundații, având în vedere că este foarte util pentru dezinfecția fântânilor.

”Consumul de apa din fântânile afectate de inundații este interzis. Acestea vor fi curățate, salubrizate, dezinfectate, iar apoi apa va fi analizată prin laboratoarele DSP Alba. Până în momentul în care apa devine corespunzătoare, lucru dovedit de analizele de laborator, se va consuma apa îmbuteliată, apa adusă în cisterne din zonele neafectate sau apa fiartă și răcită. De asemenea, precizăm că apa a cărei calitate a fost afectată, din cauza inundațiilor, nu poate fi folosită pentru spălatul vaselor, spălatul pe dinți, spălatul pe mâini, spălarea alimentelor și pregătirea hranei”, a spus directorul DSP Alba, ec. Alexandru Sinea.

”De la primele inundații din această vară am fost alături de oamenii afectați și am încercat să-i sprijin cu toate resursele pe care Instituția Prefectului le are la dispoziție. În continuare, alături de reprezentanții DSP Alba, vrem să fim alături de persoanele care în această perioadă au avut de suferit”, a spus prefectul județului Alba, Dănuț Emil Hălălai.

La recepția varului cloros, reprezentanții DSP și ai Instituției Prefectului se vor întâlni cu reprezentanții autorităților locale din zonele afectate, care vor oferi sprijin în vederea distribuirii acestuia.

Important pentru populație – instrucțiuni pentru dezinfecția fântânilor

Pentru a efectua o dezinfecție corectă a apei de fântână, trebuie asigurată în prealabil asanarea și recondiționarea fântânii.

În vederea dezinfecției, fântâna se golește și se curăță, după care se lasă până se umple cu apă și se calculează volumul acesteia.

Dezinfecția fântânii se face cu substanțe clorigene sau dezinfectante care au aviz sanitar de folosire în acest scop, exemplu: clorura de var, hipoclorit de sodiu, cloramina etc.

Fântâna se acoperă cu capac și, după 12 ore de contact, se extrage apa din fântână și se aruncă până când dispare mirosul persistent de clor. Din acest motiv se recomandă ca operațiunile de dezinfecție a fântânii să fie făcute seara.

În localitățile în care există microcentrale de aprovizionare cu apa, producătorul de apă potabilă, sub îndrumarea Direcției de Sănătate Publică Alba, va controla starea de igienă și calitatea apei distribuite, luând măsurile necesare pentru ca apa să îndeplinească cerințele legale. În acest sens se va pune accent pe:

  • clorinarea corespunzătoare a apei distribuite populației;
  • igienizarea și dezinfecția perimetrelor de protecție sanitară, a rezervoarelor;
  • remedierea de urgență a eventualelor defecțiuni.

Măsuri pentru igienizarea solului și deșeurilor solide

Suprafețele care au fost inundate vor fi salubrizate, adică se va proceda la îndepărtarea sedimentelor și deșeurilor aduse de apă și apoi se va face dezinfecția solului cu o soluție clorigenă 5-10 % (var cloros, cloramina). Sedimentele și deșeurile se vor depozita în locuri special amenajate și vor fi dezinfectate de asemenea cu soluții clorigene.

Măsuri pentru igienizarea grupurilor sanitare și latrinelor

Perimetrul closetelor individuale (scaunul și cabina) se va spăla și dezinfecta, iar în interiorul acestora se vor turna 2-3 găleți cu soluție clorigena 5-10%.

În cazul în care în localitate există sistem de canalizare și stație de epurare, se va face dezinfecția întregului sistem de canalizare cu o soluție clorigenă 5-10% și se va face curățirea stației de epurare de eventualele depuneri și deșeuri solide aduse de inundații, asigurându-se funcționarea la parametrii corespunzători.

Este obligatoriu ca substanțele clorigene să fie utilizate sub forma de soluție.

Măsurile pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin boală diareică acută, hepatita A etc.:

Educația pentru sănătate a populației privind respectarea strictă a regulilor de igienă individuală, consumul alimentelor salubre și corect preparate, consumul de apă potabilă.

Deoarece unitățile cu profil alimentar adesea sunt distruse în timpul inundațiilor, este posibil ca produsele alimentare să fie serios deteriorate, impunându-se controlul riguros al calității alimentelor inclusiv aprovizionarea cu alimente corespunzătoare igienico-sanitar al zonelor inundate.

Recomandări:

  • Se va interzice consumul alimentelor alterate;
  • Se impune distrugerea alimentelor intrate în contact cu apa de inundație, daca ele nu erau protejate în cutii de conserve ermetic închise;
  • Supravegherea unităților de alimentație publică și colectivă privind modul de preparare, păstrare și distribuire a produselor alimentare finite;
  • Păstrarea la rece a alimentelor perisabile;
  • Fructele și legumele vor fi bine spălate cu apă potabilă sau fiartă;
  • Se vor prefera conservele sterilizate și băuturile răcoritoare pasteurizate;
  • Evacuarea corectă a deșeurilor solide și lichide;
  • În cazul în care aveți răni, apelați la serviciile de asistența medicală pentru vaccinare împotriva tetanosului;
  • În caz de febră, vărsături, diaree, tuse, erupție pe piele, îngălbenirea pielii (icter), adresați-vă  imediat medicului de familie.

Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | Acțiune în sistem „RELEU”, pe DN 1 în Alba: 119 sancțiuni contravenționale, dintre care 83 pentru viteză. Zeci de șoferi testați pentru consum de alcool

Bogdan Ilea

Publicat

în

Acțiune în sistem „RELEU”, pe DN 1 în Alba: 119 sancțiuni contravenționale, dintre care 83 pentru viteză. Zeci de șoferi testați pentru consum de alcool Poliția Alba a transmis că polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Serviciului Rutier Alba, au derulat astăzi, 22 septembrie 2026, o acțiune de tip „RELEU”, […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Vasile Claudiu Popa, militarul din Alba Iulia decedat în Afganistan, comemorat la 13 ani de la moartea sa

Bogdan Ilea

Publicat

în

Claudiu Popa, militarul din Alba Iulia decedat în Afganistan, comemorat la 13 ani de la moartea sa Sublocotenentul (p.m.) Vasile Claudiu Popa, militarul din Alba Iulia căzut la datorie în Afganistan, a fost comemorat la 13 ani de la moartea sa.  Familia, camarazii și elevi ai Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” s-au reunit pentru a-i […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Accident rutier pe DJ 107M: Un autoturism s-a răsturnat între Colțești și Rimetea

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier pe DJ 107M: Un autoturism s-a răsturnat între Colțești și Rimetea Traficul rutier este îngreunat pe DJ 107M, între localitățile Colțești și Rimetea, din cauza unui eveniment rutier. Din primele date, un autoturism condus de un bărbat s-ar fi răsturnat pe partea carosabilă. Polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea cercetărilor și […]

Citește mai mult