Actualitate

Drumul Cugir – Barajul Canciu: 25 de kilometri au fost reparaţi. Romsilva face lucrări de întreţinere, înlocuirea podeţelor şi refacerea suprastructurii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Iniţiativa cetăţenească aparţinând cugireanului Valer Nedel susţinută de peste 500 de localnici, privind reabilitarea drumului judeţean (DJ 704) de la Uzina de apă (Râul Mare) până la Barajul Canciu, s-a dovedit un demers cât se poate de util.

Petrecerea Divorțaților

La puţin timp după transmiterea petiţiei (semnate de peste 500 de localnici), înaintată către Regia Naţională a Pădurilor – ROMSILVA, Direcţia Silvică Alba, au început lucrările de reparaţii la artera de circulaţie amintită, realizându-se în acest sens intervenţii pe o porţiune de peste 25 de km.

Direcţia Silvică Alba, prin directorul tehnic, ing. Ion Bălaşa, a transmis o scrisoare reprezentantului petenţilor din Cugir făcând unele precizări legate de aspectele prezentate în petiţie: conform unei hotărâri de guvern din anul 2000, drumul auto forestier Râul Mare – Şureanu (de pe raza UAT Cugir) a fost inclus în categoria funcţională a drumurilor judeţene, ca DJ 704, pe întreaga sa lungime (Şibot – Poarta Raiului – Şureanu – Valea Mare – Baraj – Oaşa) şi s-a deschis circulaţiei publice.

Aceasta presupune că în conformitate cu OUG nr. 43/1997, administrarea drumurilor judeţene, inclusiv reparaţia acestora, este în sarcina Consiliului Judeţean Alba. Dar, prin Hotărârea nr. 158/24.05.2017, Consiliul Judeţean Alba a aprobat modificarea traseului şi lungimii DJ 704, rămânând drum judeţean numai pe zona Şibot – Vinerea – Cugir, cu lungimea de 11,750 km (până la Staţia de apă de pe Râul Mare). „În situaţia în care HG 540/2000 se modifică, drumul de la Staţia de apă şi până la Poarta Raiului – Oaşa rămâne ca drum auto forestier, iar Direcţia Silvică Alba are obligaţia reparaţiei şi întreţinerii acestei porţiuni.

În concluzie, Direcţia Silvică Alba, prin Ocolul Silvic Cugir, va realiza în acest an pe porţiunea de drum pe care o gestionează (Staţia de apă – Moviliş) şi Baraj Canciu – Poarta Raiului, lucrări de întreţinere şi reparaţii, constând în curăţarea şanţurilor, înlocuirea podeţelor tubulare distruse, refacerea suprastructurii, pentru a asigura transportul tehnologic şi deplasarea cu autoturisme de teren la proprietăţile limitrofe drumului forestier”, se arată în scrisoarea de răspuns a Direcţiei Silvice Alba.

O acţiune extrem de importantă din partea conducerii silvice Alba primită cu bucurie de sutele de iubitori de turism care circulă cu mijloace auto, fapt pentru care am fost rugaţi să transmitem prin intermediul ziarului „Unirea” conducerii ROMSILVA şi Ocolului Silvic Cugir multe mulţumiri!

Save


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO | Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului

Ioana Oprean

Publicat

în

Ninge pe Transfăgărășan: La munte zăpadă atinge și 40 cm, iar peisajele sunt de poveste. Utilaje de deszăpezire intervin pentru curățarea carosabilului În zonele montane înalte ale României, iarna pare că își intră în drepturi, zăpada căzută depunându-se deja în strat consistent. La Vârful Omu, în Munții Bucegi, omătul se apropie de 40 de centimetri, […]

Citește mai mult

Actualitate

Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa

Ioana Oprean

Publicat

în

Fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual. Fostul ministru al Justiţiei acuză un „atac” la adresa sa Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, cadru universitar la Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a fost reținut vineri de procurorii Parchetului de […]

Citește mai mult

Actualitate

CASS pe pensii în 2026, măsură contestată la Curtea Constituțională: Cât pierd pensionarii

Ioana Oprean

Publicat

în

CASS pe pensii în 2026, măsură contestată la Curtea Constituțională: Cât pierd pensionarii Aproape două milioane de pensionari din România sunt vizați de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), în cuantum de 10%, pentru partea din pensie care depășește 3.000 de lei lunar. Măsura, introdusă în 2025 în cadrul pachetului de reducere a […]

Citește mai mult