Drifturi cu un BMW într-un sens giratoriu din Alba Iulia: Șoferul a încercat fără succes să-și recapete permisul în instanță
Drifturi cu un BMW într-un sens giratoriu din Alba Iulia: Șoferul a încercat fără succes să-și recapete permisul în instanță
Un bărbat din Alba a contestat procesul verbal prin care a rămas fără carnet de conducere, însă magistrații au respins plângerea ca neîntemeiată.
Decizia a fost pronunțată în data de 24 martie, iar motivarea fost făcută publică pe portalul just.ro.
În motivarea plângerii contravenționale, petentul a arătat că la data de 03.12.2022, în jurul orei 18:00, în localitatea Alba Iulia, conducea autoturismul BMW, pe strada Toporașilor, în sensul giratoriu intersectat cu Bulevardul Revoluției, pentru a ajunge pe direcția înainte. Odată ajuns la intersecție, în sensul giratoriu unde sunt două benzi de încadrare, în paralel cu petentul se afla o autospecială de poliție.
După ce a acordat prioritate celor ce aveau acest drept, petentul a plecat pentru a ajunge pe traseul menționat anterior. După câțiva zeci de metri, petentul a observat semnalele autospecialei de poliție, fiind în funcțiune doar cele luminoase. În acel moment, petentul a oprit voluntar autoturismul, pe partea dreaptă a sensului de deplasare (strada Toporașilor), iar la autoturism s-a prezentat agentul de poliție care i-a solicitat documentele personale și cele ale autoturismului.
După scurt timp, acesta a motivat oprirea sa prin faptul că petentul ar fi avut un comportament agresiv în trafic, fiind luată împotriva sa măsura principală a sancțiunii contravenționale cu amendă în valoare de 580 lei și măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile. Petentul a menționat că toate aspectele menționate au fost surprinse pe filmarea video începând cu secunda 13 până la secunda 17.
Motivarea instanței
În fapt, prin procesul verbal din 03.12.2022 petentului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantum de 580 lei şi sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, reținându-se că la data de 03.12.2022, ora 18:00, a condus auto marca BMW, a adoptat un comportament agresiv în sensul giratoriu de la intersecția Bd. Revoluției 1989 – str. Toporașilor, prin aceea că a accelerat și a făcut derapaje controlate.
Instanța are în vedere și faptul că cele consemnate în cuprinsul procesului verbal contestat sunt în deplină concordanță și cu aspectele reținute în Raportul agentului constatator, cât și cu aspectele surprinse pe înregistrarea body-cam, petentul recunoscând încălcarea legii deoarece se grăbea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Din Canada, țara nordului adevărat, în Alba: Povestea unei familii care s-a întors după mai bine de 20 de ani în România și a înființat o plantație de afine într-un sat din județ
Din Canada, țara nordului adevărat, în Alba: Povestea unei familii care s-a întors după mai bine de 20 de ani în România și a înființat o plantație de afine într-un sat din județ Au plecat din România în 1995 și și-au construit o viață în Canada. El a lucrat în domeniul calculatoarelor, ea a terminat […]
Video | Recalculăm până iese bine? Coadă cu tabele la ISJ Alba, după ce școlile au fost chemate pentru a treia oară să refacă aceleași calcule. Lider sindical: „Nu contabilii și secretarele trebuie să plătească pentru presupusele erori…”
Recalculăm până iese bine? Coadă cu tabele la ISJ Alba, după ce școlile au fost chemate pentru a treia oară să refacă aceleași calcule. Lider sindical: „Nu contabilii și secretarele trebuie să plătească pentru presupusele erori…” La solicitarea Ministerului Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar Județean Alba a inițiat recent demersuri referitoare la modul în care […]
Foto | Trei porți, două milenii și o singură cetate: Arheologii deschid o nouă „Poartă a Timpului” la Alba Iulia
Trei porți, două milenii și o singură cetate: Arheologii deschid o nouă „Poartă a Timpului” la Alba Iulia Unul dintre cele mai spectaculoase puncte arheologice din Alba Iulia intră din nou în atenția cercetătorilor. În partea de est a Cetății Alba Carolina au fost reluate cercetările arheologice sistematice, într-un loc în care istoria orașului poate […]
