Ştirea zilei

DREPT LA REPLICĂ| Primarul Pleșa a camuflat autobuzele în tufe, în loc să le puna in circulație pe traseele din municipiu!

URSALEȘ Iulian

Publicat

în

Primarul Pleșa a camuflat autobuzele în tufe, în loc să le puna in circulație pe traseele din municipiu!

Devine o poveste absurdă, aproape kafkiană, maniera în care „sursele” primăriei aleg să pună poprire pe adevăr pentru a se salva de propriul faliment moral și instituțional.

Petrecerea Divorțaților

Nu ne face plăcere să intervenim public cu dovezi care să susțină, de fiecare dată, contrariul a ceea ce afirmă primăria. În primul rând pentru că, ce să vezi, la STP chiar lucrăm pentru ca lucrurile să funcționeze în transportul public, în vremuri tot mai vitrege, și nu ne arde să ne luăm la trântă pentru nimicuri, să irosim timpul și așa destul de puțin pentru că unii au nevoie de țapi ispășitori.

Referitor la afirmația că cele două autobuze electrice ajunse recent la Alba Iulia nu sunt preluate de către STP din cine știe ce motive aberante, facem următoarele precizări. Acest lucru este pe atât de adevărat, pe cât e faptul că în primărie lucrează extratereștrii. În data de 10 noiembrie, am fost contactați de către furnizorul autobuzelor pentru a le pune la dispoziție două stații de încărcare aflate în gestiunea noastră, cu scopul ca aceste să fie amplasate în perimetru Cetății Alba Carolina. Unde, din relatarea furnizorului, primăria ar fi dorit să descarce aceste autobuze. Nu ne-am opus, cu toate că pare cel puțin ciudat să vrei să-ți fie livrate aceste autobuze într-un loc unde nu există o rampă pentru descărcare.

Însă, probabil din dorința de a popula deșertul de imagine cu două trofee electrice, primăria n-a luat în calcul acest minus. Atașam solicitarea furnizorului și sugerăm presei, care merită să facă efortul de a lămuri populația cine manipulează grosolan realitatea, să ceară primăriei o copie după adresa la care se face referire de către furnizor. Adică, adresa emisă de primărie cu numărul 132920 din 10.11.2022, fix cea care lămurește fără tăgadă cine și unde a dorit să fie predate, de furnizor, autobuzele pentru aplauze și fală. Ca să nu ținem atâta informație doar pentru noi, precizăm că autobuzele au ajuns, în cele din urmă, în unitatea militară de pe strada Lalelelor, unde exista o rampă de descărcare a blindatelor. Nu suntem lămuriți de ce acolo și dacă Ministerul Apărării și-a dat acordul, dar, măcar, sunt bine păzite. Așa că, în loc să fie plasate pe trasee, primarul Pleșa a ales să le predea la NATO, camuflate în tufișuri.

Dacă am discuta cu oameni și nu politicieni care-și subvenționează imaginea cu munca altora, n-ar mai fi cazul să revenim cu astfel de argumente. Dar cum am putea ocoli asemenea minciuni, când știm clar că poziția inițială față de acest proiect pornit de vechea administrație a fost, prin declarația primarului Pleșa, „Dacă nu se face acest proiect, pierdem cam 570 000 de lei și asta e.”? STP Alba Iulia a dat dovadă de mobilizare și seriozitate, ca de fiecare dată când a fost în joc dezvoltarea orașului, și a realizat toate cerințele proiectului, independent și în regie proprie. Tocmai pentru ca exigențele proiectului să nu fie o cauză ca M.D.R.A.P. – ul să anuleze acest proiect. Absolut tot ce a fost nevoie! Tot STP Alba Iulia a fost, ca și companie, unu din criteriile ce trebuiau împlinite pentru ca și cel mai recent proiect depus pe PNRR, pentru alte autobuze electrice, să devină eligibil. Vom putea dovedi, oricând, efortul depus, versus inconsistența și lipsă de susținere a celor care ar fi trebuit să fie parteneri serioși, nu sabotori cum s-au dovedit în intenții chiar de la preluarea mandatului. De altfel, vom reveni cu detalii exacte asupra motivelor pentru care am cerut asumarea unui act adițional, ce cuprinde el, și de ce am decis să răspundem ferm modului absurd prin care ni s-a pretins, în baza unei mențiuni care nu a invocat niciodată gratuitatea, dreptul de superficie asupra terenurilor aflate în proprietate. Am prefera însă, ca toate aceste răfuieli, lipsite de productivitate și care se soluționează costisitor în orice instanță, să se transforme într-un dialog rezonabil, care să ne permitem să lucrăm pentru comunitate.

STP Alba Iulia

prin Director general

Stelian Nicola


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Mama unui copil cu autism din Alba, revoltată de timpul mare de așteptare pentru evaluarea dosarului CES: „Ca părinte, faci totul să fie în regulă, când este vorba să facă ei ceva, durează foarte mult”. Ce spun autoritățile

Bogdan Ilea

Publicat

în

Mama unui copil cu autism din Alba, revoltată de timpul mare de așteptare pentru evaluarea dosarului CES: „Ca părinte, faci totul să fie în regulă, când este vorba să facă ei ceva, durează foarte mult”. Ce spun autoritățile O mămică din județul Alba, care are un copil de 4 ani și jumătate, diagnosticat cu autism […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Centura ocolitoare a orașului Ocna Mureș: 3,2 kilometri pentru acces mai ușor spre Băile Sărate și pentru scoaterea traficului greu din centrul orașului. Când va fi gata

Bogdan Ilea

Publicat

în

Centura ocolitoare a orașului Ocna Mureș: 3,2 kilometri pentru acces mai ușor spre Băile Sărate și pentru scoaterea traficului greu din centrul orașului. Când va fi gata Lucrările la centura ocolitoare a orașului Ocna Mureș, înspre comuna Noșlac, avansează într-un ritm constant. Investiția, care ar urma să descongestioneze traficul din zonă, este preconizată să fie […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Contract uriaș pentru colectarea deșeurilor din Zona 2 – Tărtăria scos la licitație în Alba: Care sunt obligațiile viitorului operator

Ioana Oprean

Publicat

în

Contract uriaș pentru colectarea deșeurilor din Zona 2 – Tărtăria scos la licitație în Alba: Care sunt obligațiile viitorului operator Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Salubris Alba a lansat procedura de delegare prin concesiune a serviciului de colectare separată și transport separat al deșeurilor menajere și similare pentru Zona 2 – Tărtăria. Valoarea totală a contractului […]

Citește mai mult