Curier Județean

Dosar penal pentru bărbat de 59 de ani din Mihalț, după ce a fost prins de polițiști în timp ce transporta ilegal material lemnos, cu o remorcă neînmatriculată

Ioana Oprean

Publicat

în

tractor cu lemneLa data de 26 ianuarie 2017, în jurul orei 13.30, poliţiştii Postului de Politie Sântimbru, în timp ce acţionau pe DJ-107B între Galtiu şi Coşlariu, l-au depistat pe un bărbat de 59 de ani, din comuna Mihalţ, în timp ce transporta cu un tractor cu remorcă, 5,8 metri cubi de material lemnos, pentru care nu a putut prezenta documente legale de provenienţă şi transport.

Petrecerea Divorțaților

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că remorca ataşată tractorului nu era înmatriculată sau înregistrată, motiv pentru care, faţă de bărbat, a fost întocmit dosar penal, pentru conducerea, pe drumurile publice, a unui autovehicul neînmatriculat.

De asemenea, pentru sancţionarea transportului ilegal de material lemnos, poliţiştii au luat măsura amendării tractoristului, în conformitate cu prevederile art. 19 alin.1 lit. a din Legea 171/2010 privind sancţionarea contravenţiilor silvice, iar complementar au dispus confiscarea materialului lemnos şi a tractorului folosit la transportul acestuia.

foto: arhiva


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Ziua Armatei va fi sărbătorită duminică, 25 octombrie 2026, la Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua Armatei va fi sărbătorită duminică, 25 octombrie 2026, la Sebeș Municipiul Sebeș marchează Ziua Armatei Române, pe 25 octombrie, prin ceremonii solemne și depuneri de coroane la monumentele eroilor din Sebeș, Petrești, Răhău și Lancrăm, precum și la cimitirele catolic și evanghelic din oraș. Manifestările aduc un omagiu celor care și-au sacrificat viața pentru […]

Citește mai mult

Curier Județean

21-22 noiembrie 2026 | Gala Romanței Românești: Nume sonore în juriul și recitalurile Festivalului Național de Interpretare a Romanței „Te aștept pe-același drum…”, ediția a XXI-a

Ioana Oprean

Publicat

în

Gala Romanței Românești: Nume sonore în juriul și recitalurile Festivalului Național de Interpretare a Romanței „Te aștept pe-același drum…”, ediția a XXI-a Toamna aceasta, acordurile nostalgice și elegante ale romanței vor răsuna din nou în cadrul unui eveniment de tradiție. În perioada 21-22 noiembrie 2026, va avea loc ediția a XXI-a a Festivalului Național de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Prezența unui urs, semnalată în satul Căpâlna din comuna Săsciori: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezența unui urs, semnalată în satul Căpâlna din comuna Săsciori: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă Prezența unui urs a fost semnalată în comuna Săsciori, satul Căpâlna, miercuri, 21 octombrie 2026. Un echipaj de jandarmi se deplasează la fața locului, iar locuitorii din zonă au primit un mesaj RO-ALERT pentru prevenirea apariției […]

Citește mai mult