Politică Administrație

Dorin Nistor: Primarul Dăncilă nu a reușit să se impună. Am încercat să-i susținem proiectele, dar nu au fost puse în operă

Dragoş Suciu

Publicat

în

Consiliul local al municipiului Sebeș a aprobat inițiativele primarului Alexandru Dăncilă, pe linie de investiții și pe partea socială, însă ”problema” a fost că ”ele nu au reușit să fie puse în operă”, a spus, miercuri, la radio Unirea FM, consilierul Dorin Nistor.

Petrecerea Divorțaților

”În Consiliul local s-au aprobat toate inițiativele domnului primar mai ales pe linie de investiții, dar și pe partea socială. Chiar am încercat să-i susținem proiectele. Problema este că ele nu au reușit să fie puse în operă. Din motive diverse”, a comentat Nistor situația municipiului Sebeș.

Întrebat ce i-ar reproșa actualului edil și a cui a fost vina că proiectele nu au fost finalizate, Dorin Nistor a arătat că ”e foarte simplu să spui de pe margine”, însă a invocat ”lipsa de fermitate”

”Cel care trebuie să tragă linii este primarul, el își asumă administrația. I-aș reproșa lipsa de fermitate, faptul că nu a reușit să se impună. Nu trebuie să răspundem de fiecare dată cu ”da” și să tolerăm acel răspuns că ”nu se poate”, trebuie să găsim soluții”, a afirmat Nistor care este candidatul neoficial al PNL-ului la Primăria Sebeș.

Acesta a mai afirmat că anumite investiții, exemplificând cea din parcul Tineretului, nu au evoluat ”așa cum ar fi vrut lumea”.

”Dacă ești ferm, stai acolo toată ziua și te preocupi sunt convins că omul acela se apleacă asupra problemei respective. Unde nu putem aducem și ajutăm, unde nu știm, învățăm”, a mai spus Nistor.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult