Ştirea zilei

DOLIU în lumea teatrului. Actrița Draga Olteanu Matei s-a stins din viață marți seara, la 87 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Actriţa Draga Olteanu Matei a ajuns vinerea trecută, în stare gravă, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului „Sf. Spiridon” din municipiul Iaşi, după ce a suferit o hemoragie digestivă.

Petrecerea Divorțaților

„Pacienta a fost adusă în urgenţă la Spitalul Sf Spiridon de la Spitalul Piatra Neamţ în UPU. A suferit o hemoragie digestivă superioară, cea mai probabilă cauză fiind tratamentul anticoagulant pe care pacienta îl ia de mai multă vreme pentru o afecţiune cardiovasculară. Este vorba de o pacientă cu afecţiuni cronice cardiovasculare şi endocrine, o pacientă care a fost preluată în urgenţă, unde s-a început terapia. Este la ATI pentru Clinica de Gastroenterologie şi Hepatologie. A fost tratată, sedată, investigată, este stabilizată în acest moment. Se fac eforturi ca starea ei să devină una stabilă în continuare. La început pacienta a comunicat cu echipa medicală, a dat date despre istoricul medical, despre tratament, apoi pentru investigaţii, pentru endoscopie a fost sedată şi este sub terapie intensivă în continuare”, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Diana Cimpoeşu.
Cine a fost Draga Olteanu Matei

Actriţa Draga Olteanu Matei s-a născut la Bucureşti, la 24 octombrie 1933, potrivit volumului ”Cineaşti români” (Editura Ştiinţifică, 1996).

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” în 1956. În septembrie, acelaşi an, a debutat în piesa ”Ziariştii” de Alexandru Mirodan, potrivit www.cinemagia.ro. În perioada 1957-1990, a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

Membră a Generaţiei de Aur a teatrului românesc şi cu o carieră care se întinde de-a lungul a 55 de ani, actriţa Draga Olteanu Matei a încântat spectatorii români interpretând zeci de personaje în filme, spectacole de teatru şi scenete TV.

După pensionarea sa din Teatrul Naţional (1992), marea actriţă a înfiinţat, la Piatra Neamţ, compania teatrală pentru actori neprofesionişti ”Teatrul Vostru”. A devenit oficial pietreancă la începutul lunii septembrie 2007, când a obţinut buletin de Piatra Neamţ. La 25 octombrie 2007, i-a fost acordat titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Piatra Neamţ.

Contribuţia adusă teatrului şi cinematografiei româneşti a fost recunoscută prin numeroasele premii, titluri, diplome, pe care le-a primit de-a lungul carierei, printre care: Premiul ACIN 1975 (”Ilustrate cu flori de câmp”, ”Filip cel Bun”), Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2004), Premiul TVR şi PTWB (Prime Time World Broadcast) pentru Cea mai iubită actriţă (2003), Premiul Gopo pentru întreaga carieră (2010), Premiul pentru întreaga activitate oferit în cadrul Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj (2011).

În 2002, i-a fost acordată distincţia Ordinul Naţional ”Steaua României” de către Preşedinţie, pentru dăruirea cu care a servit scena şi cultura românească.

Începând din data de 29 octombrie 2011, Draga Olteanu Matei are o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti. Prezentă la eveniment, îndrăgita actriţă a declarat: „După Dumnezeu, vă mulţumesc tuturor, cei care aţi venit aici şi cei care nu sunt aici, pentru că datorită dumneavoastră eu am fost actriţă, m-am străduit din toată inima să vă bucur şi să vă susţin starea de bine”.

În 2014, i-a fost înmânat de către principesa Margareta, Ordinul ”Coroana României” în grad de Ofiţer, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Holul de Onoare al Castelului Peleş din Sinaia. În acelaşi an, soţul său, dr. Ion Matei, care i-a fost alături 44 de ani, a murit.

Draga Olteanu Matei s-a numărat printre personalităţile culturale ajunse la senectute, care au fost omagiate cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, în 15 ianuarie 2018, la Ateneul Român, eveniment organizat la iniţiativa Ministerului Culturii.

La 3 mai 2018, actriţa a fost internată în secţia de chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, unde a fost supusă mai multor investigaţii medicale.

Sursa: evz.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 25 octombrie. Condițiile de înscriere la concurs

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 25 octombrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Doliu în Apuseni! Tanti Anuța, cea mai iubită bunicuță, care a cucerit mii de inimi, a murit. Povestea ei a început cu trei cartofi, o casă nouă și o familie de suflet: ,,Și cerul plânge. Am pierdut a doua mamă”

Mădălina Opriș

Publicat

în

Doliu în Apuseni! Tanti Anuța, cea mai iubită bunicuță, care a cucerit mii de inimi, a murit. Povestea ei a început cu trei cartofi, o casă nouă și o familie de suflet: ,,Și cerul plânge. Am pierdut a doua mamă” Tanti Anuța, bătrânica din Apuseni care a emoționat o țară întreagă prin bunătatea, demnitatea și […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Update Video | Incident la sediul Poliției Municipiului Alba Iulia: Un bărbat cu o armă de tip airsoft și o grenadă ar fi amenințat polițiștii. A fost reținut

Ioana Oprean

Publicat

în

Incident la sediul Poliției Municipiului Alba Iulia: Un bărbat cu o armă de tip airsoft și o grenadă ar fi amenințat polițiștii Un incident straniu, care a pus însă polițiștii în alertă, s-a petrecut în seara zilei de sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia. Potrivit surselor ziarulunirea.ro, un individ aparent înarmat cu un armă […]

Citește mai mult