Societate

„Doina Blajului” – un nou ansamblu folcloric

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La Blaj a luat fiinţă un nou ansamblu folcloric „Doina Blajului”. Primul spectacol al noului ansamblu a fost dedicat sărbătorii Unirii de la 1859, a celor două Principate Române. Salutăm înfiinţarea acestui ansamblu folcloric care era atât de necesar blăjenilor iubitori ai acestui gen muzical, pentru care sala de spectacol a fost din nou neîncăpătoare. De la început trebuie să arăt că acest ansamblu folcloric care e pentru sufletul blăjenilor, a luat fiinţă cu sprijinul determinant a Primăriei municipiului Blaj, a domnului primar Gheorghe Rotar, împreună cu Consiliul local Blaj şi Centrul Cultural „Iacob Mureşanu” ajutaţi şi de alţi colaboratori ca: SC Jidvei SRL, Clubul copiilor din Blaj cu dansatorii „Junii Blajului” şi alţii. De acest ansamblu nou înfiinţat o să ne ocupăm într-un articol special (a fost şi pentru mine o surpriză) acum trecând doar în revistă pe principalii artizani care au făcut posibil acest debut: Orchestra de instrumentişti avându-l ca dirijor pe prof. Vlad Barta care au acompaniat cu mult profesionalism pe toţi soliştii dând dovadă de multă virtuozitate atunci când a fost cazul. Un număr de nouă solişti vocali: Ina Todoran, Reta Rus, Nicu Stângaciu, Denisa Balu, Nicuşor Balu, Gabriela Fiscuteanu, Dorin Pintea, Ion Dancu, Adina Popa, grupul folcloric „Obârşia”, dansatorii „Junii Blajului”. Acest spectacol care a durat aproape 3 ore a fost de o rară frumuseţe, noul ansamblu păşind cu dreptul în viaţa cultural artistică a judeţului Alba. Rică ROMAN, Blaj


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Societate

Ştirea Ta

Foto știrea ta | „Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc”

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc” O groapă de pe strada George Barițiu din Alba Iulia a fost plombată doar parțial, materialul folosit acoperind numai o parte din suprafața acesteia.  Din acest motiv, o parte din porțiunea deteriorată a rămas în continuare […]

Citește mai mult

Societate

Ce mâncăm în noiembrie? Puterea alimentelor de sezon și secretele unei farfurii sănătoase

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce mâncăm în noiembrie? Puterea alimentelor de sezon și secretele unei farfurii sănătoase Dovleacul, varza, sfecla roșie, rădăcinoasele, merele, perele și nucile revin în prim-planul alimentației odată cu instalarea frigului. Dincolo de gustul autentic și de tradițiile culinare, alimentele lunii noiembrie oferă fibre, vitamine, minerale și antioxidanți, devenind aliați importanți ai unei alimentații echilibrate. Este […]

Citește mai mult

Sănătatea și natură

Regal Vienez ajunge la Alba Iulia pe 13 decembrie! Spectacol extraordinar de Crăciun, cu artiști internaționali, orchestră, cor și balet

Dan HENEGAR

Publicat

în

Regal Vienez ajunge la Alba Iulia, duminică, 13 decembrie! Spectacol extraordinar de Crăciun, cu artiști internaționali, orchestră, cor și balet Evenimentul face parte dintr-un amplu turneu național care va ajunge și la Sibiu, Deva, Târgu Mureș și Cluj-Napoca, aducând în fața publicului farmecul muzicii vieneze și atmosfera sărbătorilor de iarnă. Alba Iulia va găzdui, duminică, […]

Citește mai mult