Din acest an, zboruri de la Cluj spre Germania, cu una dintre cele mai mari companii aeriene din lume
Cei care călătoresc mult cu avionul, în special spre Germania, se pot bucura începând din acest an, de zboruri de la Cluj spre Germania, cu una dintre cele mai mari companii aeriene din lume. Lufthansa a decis să introducă pentru prima dată zboruri din Cluj – Napoca și Timișoara către cel mai mare hub al său din Frankfurt. Odată cu aceste rute vor avea acces la 174 conexiuni către 71 de țări. Iar oferta începe de la 149 euro pentru un zbor dus-întors la Frankfurt.
În cel de-al 50-lea an de prezenţă în România, Lufthansa va adăuga programului său de zboruri încă două rute noi. Începând cu 29 octombrie 2017, pentru prima dată, compania aeriană va avea zboruri zilnice către Frankfurt atât din Cluj, cât şi din Timişoara. Ambele oraşe sunt deja conectate cu Munchen.
Aceste noi zboruri vor avea orar zilnic şi vor fi operate cu o aeronavă Embraer 190 care le oferă pasagerilor 100 de locuri atât la clasa Business, cât şi la clasa Economy. Printr-un singur transfer la Frankfurt, clienţii din România pot alege din 174 conexiuni cu 71 de ţări.
“Timişoara şi Cluj-Napoca vor fi conectate direct la cele mai mari hub-uri ale noastre, pasagerii din aceste oraşe având astfel acces la peste 200 de destinaţii din toată lumea şi putându-se bucura de o nouă experienţă de zbor lung-curier cu noile noastre aeronave Airbus A380 şi A350, precum şi Boeing 747-8”, a spus Antonio Tassone, General Manager Sales România în cadrul Lufthansa Group.
Prin intermediul acestor 28 de noi zboruri săptămânale, grupul îşi consolidează poziţia în România, liniile sale aeriene Lufthansa, Austrian Airlines şi SWISS ajungând astfel la 164 de decolări directe săptămânal către hub-urile sale din Frankfurt, Munchen, Viena şi Zurich.
Sursa: bugetul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
Pensie specială de 67.000 de lei pe lună în România! Statul plătește 153 de milioane de lei lunar pentru privilegiile de serviciu, în timp ce pensionarii obișnuiți așteaptă indexarea pensiilor
Pensie specială de 67.000 de lei pe lună în România! Statul plătește 153 de milioane de lei lunar pentru privilegiile de serviciu, în timp ce pensionarii obișnuiți așteaptă indexarea pensiilor Cea mai mare pensie de serviciu plătită în România ajunge la aproximativ 67.000 de lei pe lună, potrivit declarațiilor președintei Casei Naționale de Pensii Publice, […]
Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ
Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ Proiectul de Hotărâre de Guvern care stabilește normele de aplicare ale Legii privind pregătirea populației pentru apărare și introduce programul de pregătire militară pentru soldați și gradați voluntari în termen a fost pus a […]
