Din 2019, salariile până în 2000 de lei/lunar nu vor mai fi impozitate
Premierul Tudose a vorbit despre efectele ce le va avea trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat asupra salariilor românilor, într-o conferință de presă organizată la Deva. Acesta a fost foarte tranșant și a declarat că această măsură va genera creșteri salariale sau vor rămâne cel puțin la fel.
Nu scad salariile sub nicio formă. Este un mecanism prin care salariile rămân cel puţin la fel, ele vor creşte. A fost discuţia dacă această măsură aplicată la sistemul de stat este clar că generează creşteri, pentru că statul va transfera salariul brut de azi pe suma care permitea înainte cheltuielile cu angajatul şi dacă privatul va face acelaşi lucru. Am avut discuţii cu patronatele, iar rezultatul discuţiilor a fost că este o oportunitate pe care o oferă statul ca în aceeaşi anvelopă de cheltuieli să plătească mai bine oamenii”, a explicat premierul României.
„Este o competiţie agerbă în România pe piaţa forţei de muncă. Firmele nu mai găsesc foarte uşor angajaţi, iar aţi păstra angajaţii devine o prioritate pentru orice companie sănătoasă la cap”, consideră Mihai Tudose.
Premierul a mai precizat că nu crede că vor fi angajatori care vor scădea salariile, ci că acest mecanism va fi folosit pentru motivarea salariaţilor.
„Acele vaiete cum că vor fi privaţi care vor scădea lefurile cu ocazia acestei legi… Sunt la privat, puteau să o facă şi astăzi. Cred că vor folosi acest mecanism pentru a-şi motiva mai bine oamenii. Nu scade salariul net. Va trebui cu toţii să mai aşteptăm câteva luni şi veţi vedea că nu scad salariile”, a afirmat Mihai Tudose.
Tudose a mai spus că impozitul sub 2.000 de lei va fi zero începând din 2019.
„Este din 2019 în programul de guvernare, odată cu impozitul global”, a conchis Mihai Tudose
Sursa: bugetul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Foto | Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația”
Strada Augustin Bena din Sebeș, pregătită pentru lucrări: Începe amenajarea sistemului subteran de preluare a apelor pluviale / Primar: „Știm că lucrările vor îngreuna temporar circulația” Ploile abundente au scos în evidență problemele sistemului de preluare a apelor pluviale de pe strada Augustin Bena din Sebeș, unde dezvoltarea urbană a crescut presiunea asupra infrastructurii existente. […]
Victor Negrescu a premiat oamenii care fac diferența în județul Alba, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul potrivit la locul potrivit”
Victor Negrescu a premiat oamenii care fac diferența în județul Alba, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul potrivit la locul potrivit” Aproximativ 40 de oameni și organizații care, prin muncă, profesionalism și implicare, contribuie la dezvoltarea județului Alba au fost premiați sâmbătă, 17 octombrie 2026, la cea de-a treia ediție a Galei „Omul […]
Un consilier local AUR dintr-o comună din Alba și-a anunțat demisia: „Nu vreau să mă prefac. Nu vreau să port o mască”. Motivele invocate
Un consilier local AUR dintr-o comună din Alba și-a anunțat demisia: „Nu vreau să mă prefac. Nu vreau să port o mască”. Motivele invocate Bogdan Ioachim, consilier local în Sântimbru, județul Alba, și-a anunțat demisia printr-o postare publicată pe o rețea de socializare. El susține că decizia a survenit din cauza nemulțumirilor legate de modul […]
