Politică Administrație

Dezbatere pe tema Societatea civilă și stânga românească, la Alba Iulia, organizată de PES activists România

Ioana Oprean

Publicat

în

PES activists România are plăcerea să vă invite luni, 23 noiembrie, între orele 17.45-20.00, la o nouă sesiune a Dialogurilor Europene cu tema Societatea civilă şi stânga românească.

Petrecerea Divorțaților

PES Activists01Evenimentul va avea loc la Biroul europarlamentarului Victor Negrescu, din Alba Iulia, Bd. Transilvaniei nr. 9, bl. 20, et. 2. Dezbaterea organizată după un format interactiv va căuta să identifice revendicările sociale ale populaţiei, să traducă mesajul mişcărilor sociale după evenimentul tragic de la Colectiv dar şi să lanseze idei privind o mai bună conectare a stângii româneşti cu societatea civilă. Vor participa cadre didactice, reprezentanți ai societății civile și ai partidelor politice românești de stânga precum și alți invitați dornici să se exprime în cadrul unei dezbateri cu această temă.

PROGRAM

Moderator: preşedinte – coordonator CRISTEA BOGDAN-SORIN

17.45-18.00: Sosire participanți – discuții informale

18.00-19.15: Intervenţii tematice. 5 teme de discuţie pentru care vor fi alocate 15 minute pentru fiecare. Temele: – revendicările protestelor post-Colectiv – Guvernarea PSD – tehnocraţie vs democraţie – implicarea civică şi politică – perspectivele noului guvern

19.15-19.30: Dezbateri generale

19.30-19.45: Concluzii invitaţi

19.45-20.00: Concluzii finale de către moderator

(D.S.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”

Ioana Oprean

Publicat

în

La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj.  În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Surse: Cine are cele mai mari șanse de a fi noul prefect de Alba din partea PSD

Ioana Oprean

Publicat

în

Surse: Cine are cele mai mari șanse de a fi noul prefect de Alba din partea PSD Schimbări importante se pregătesc la nivelul prefecturilor din România, după învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu.  PSD a început consultările cu organizațiile din teritoriu pentru stabilirea persoanelor care ar urma să ocupe funcțiile de prefecți. Discuțiile cu organizațiile […]

Citește mai mult