DEZASTRU la Titularizare 2021: Mai puțin de JUMĂTATE dintre candidați au promovat examenul scris, în țară
Dezastru la Titularizarea din acest an. Rata notelor peste 7 (șapte) obținute de candidații care au susținut proba scrisă la Titularizare 2021 este de 44,47% (în scădere față de rezultatele consemnate în ultimii patru ani: 58,66% în 2020, 46,86% în 2019, 47,40% în 2018, respectiv 45,73% în 2017), se arată într-un comunicat al Ministerului Educației. Rezultatele de la examenul de Titularizare au fost publicate marți dimineață la orele 10:00, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul titularizare.edu.ro.
Procentul notelor între 5 și 7 este de 35,49%, în creștere comparativ cu anul trecut (27,23%).
Din promoția curentă, 40,63% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte) – (58,38% în 2020, 46,79% în 2019, 46,83% în 2018, respectiv 43,07% în 2017).
130 de candidați au obținut nota 10, iar 11.014 candidați au obținut note între 7 și 9,99.
La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 27.301 candidați din totalul de 34.120 de candidați înscriși.
În centrele de evaluare au fost notate 25.059 de lucrări, întrucât: 2.193 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 8 candidați au fost eliminați, iar lucrările a 41 de candidați au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei.
Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizați pe posturi didactice în anul școlar 2021-2022.
Contestațiile se depun la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, astăzi, 27 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv mâine, 28 iulie, până la ora 12:00.
Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site în data de 3 august.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Proba practică și inspecția la clasă au fost eliminate pentru anul în curs prin OUG nr. 70/2020, aprobată prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare.
Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 4 – 5 august.
Sursa: edupedu.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Taxa turistică din Alba Iulia: Șoc! Nu mai plătesc doar turiștii, ci și hotelurile și celelalte structuri de cazare, cluburile și comerțul din zona Cetății
Taxa turistică din Alba Iulia: Șoc! Nu mai plătesc doar turiștii, ci și hotelurile și celelalte structuri de cazare, cluburile și comerțul din zona Cetății Primăria Alba Iulia a deschis, vineri, 13 noiembrie 2026 procedura de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre privind instituirea taxei de dezvoltare și promovare a turismului. Dacă va fi adoptat, […]
Scandal într-o școală din Alba Iulia: Bătaie între doi adolescenți de 15 și 16 ani, în curtea liceului
Scandal într-o școală din Alba Iulia: Bătaie între doi adolescenți de 15 și 16 ani, în curtea liceului Doi elevi de 15 si 16 ani s-au luat la bătaie în curtea unui liceu din Alba Iulia. Polițiștii au deschis dosar penal. La data de 12 noiembrie 2026, în urma unei sesizări primite de jandarmii din […]
Tânăr căutător de aur din Roșia Montană, rănit după ce a folosit un explozibil improvizat. Polițiștii cercetează cazul
Tânăr căutător de aur din Roșia Montană, rănit după ce a folosit un explozibil improvizat. Polițiștii cercetează cazul Goana după aur la Roșia Montană continuă și în prezent, chiar dacă nu mai are amploarea de altădată. Mai multe galerii vechi au fost redeschise ilegal, iar unele persoane folosesc explozibili improvizați pentru a sparge roca în […]
