Opinii - Comentarii

Deputatul Clement Negruţ – fermecat de crezul politic al Elenei Udrea

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La nicio săptămână de când a declarat că nu o susţine, ieri Clement Negruţ a declarat că Elena Udrea l-a convins personal să facă parte din echipa sa ”O eventuală funcţie în Biroul Permanent Naţional al PDL reprezintă pentru mine o oportunitate politică”

 La nicio săptămână de când a declarat că nici Vasile Blaga şi nici Elena Udrea nu reprezintă, în opinia sa, o soluţie pentru viitorul PDL, deputatul democrat-liberal de Alba, Clement Negruţ, se răzgândeşte şi anunţă că se alătură echipei Elenei Udrea. În cadrul conferinţei PDL Alba de vineri, 15 februarie, Negruţ a declarat, referitor la cele două candidaturi lansate deja, a lui Blaga şi a lui Udrea, că “aceste variante nu sunt cele mai bune pentru PDL, este imperios necesar să apară o a treia candidatură”. Tot atunci deputatul a precizat că Vasile Blaga l-a dezamăgit profund şi că Adriean Videanu ar fi un bun lider de partid, sperând în anunţarea candidaturii acestuia.

Ieri, la 4 zile de când afirma aceste lucruri, Clement Negruţ a declarat că lucrurile s-au schimbat total şi se alătură echipei Elenei Udrea. “Lucrurile s-au schimbat total de vineri. În primul rând, cea de-a treia candidatură despre care vorbeam nu cred că o să mai apară, sau dacă o să mai apară cineva acesta nu reprezintă crezul meu politic. În al doilea rând, luni am fost abordat personal de doamna Elena Udrea, care mi-a propus să fac parte din echipa domniei sale, gest care deşi m-a mirat, m-a surprins în mod plăcut. Doamna Udrea mi-a prezentat crezul său politic cu care am rezonat mai ales în ceea ce priveşte viziunea sa referitoare la o nouă garnitură de conducere a PDL”, a declarat Clement Negruţ pentru ziarul Unirea.

Parlamentarul a ţinut să sublinieze faptul că nu a fost momit cu vreo funcţie în viitoarea conducere a partidului, însă nici nu a infirmat că s-a purtat şi o astfel de discuţie. “Dacă domnia sa consideră că are nevoie de mine în echipă, atunci voi candida. Ar putea fi vorba despre o funcţie în Biroul Permanent Naţional al PDL. Până la urmă am împins destul la căruţa numită PDL şi consider că este o oportunitate în cariera mea politică. O oportunitate şi nu oportunism”, a subliniat Negruţ.

El a spus că a luat decizia de a o susţine pe Elena Udrea fără să se consulte cu liderii PDL Alba, Mircea Hava şi Ion Dumitrel. Cei doi au anunţat că îl susţin în continuare pentru preşedinţia PDL pe Vasile Blaga. “În PDL Alba nu a existat până acum nicio dezbatere pe această temă, deşi am tot aşteptat să fie convocată una. Aceasta este opţiunea mea personală, aşa cum opţiunea personală a lui Mircea Hava şi Ion Dumitrel este Vasile Blaga. Nu cred să existe vreo problemă pentru că, din câte ştiu, fac parte dintr-un partid democrat”, a adăugat Clement Negruţ.

Au existat în 2012 cel puţin două ocazii cu care Clement Negruţ a atacat-o public pe Elena Udrea. În ianuarie 2012, deputatul PDL a declarat că PDL şi miniştrii partidului trebuie să îşi schimbe atitudinea, precizând ca nu se mai poate să meargă la televiziuni “să croşeteze”, ci trebuie să înţeleagă că “politica trebuie făcută cu oamenii, nu pe tabloide”, cu referire directă la Elena Udrea. Apoi, în iunie 2012, Clement Negruţ a atacat-o din nou pe fosta şefă de la Turism pentru modul în care şi-a dat demisia din fruntea PDL Bucureşti, fără o dezbatere prealabilă în interiorul partidului.

Negruţ a spus că Elena Udrea este la curent cu toate declaraţiile pe care le-a făcut de-a lungul timpului la adresa sa şi că a fost plăcut surprins că aceasta i-a dat dreptate într-o mare măsură, recunoscând unele greşeli de comunicare pe care le-a făcut pe vremea când era ministru în Guvernul Boc.


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Afișare rezultate Bacalaureat 2026: Când se publică notele, unde le verifici și cum se depun contestațiile

Unirea Ziarul

Publicat

în

Rezultate Bacalaureat 2026. Afișare rezultate Bacalaureat 2026: Când se publică notele, unde le verifici și cum se depun contestațiile Rezultatele la Bacalaureat 2026 vor fi afișate conform calendarului oficial al Ministerului Educației, iar mii de absolvenți de liceu își vor afla notele obținute la examenul maturității. Pentru mulți dintre candidați, afișarea rezultatelor Bacalaureat 2026 reprezintă […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Rezultate Bacalaureat 2026: când se afișează notele, unde pot fi verificate și cum se depun contestațiile

Unirea Ziarul

Publicat

în

Rezultate Bacalaureat 2026: când se afișează notele, unde pot fi verificate și cum se depun contestațiile Rezultatele la Bacalaureat 2026 vor fi afișate conform calendarului oficial al Ministerului Educației. Află când se publică notele, unde le poți verifica și cum se depun contestațiile. Rezultate Bacalaureat 2026: data afișării notelor și pașii pe care trebuie să […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

3 iulie 1863: La Sibiu se deschide Dieta Transilvaniei, prima în care românii devin majoritari

Ioana Oprean

Publicat

în

3 iulie 1863: La Sibiu se deschide Dieta Transilvaniei, prima în care românii devin majoritari La 3 iulie 1863, la Sibiu, și-a deschis lucrările Dieta Transilvaniei, prima adunare a forului legislativ al provinciei după Revoluția de la 1848 și, totodată, prima în care românii au deținut majoritatea reprezentanților. Lucrările Dietei s-au desfășurat în perioada 1863–1864, […]

Citește mai mult