Politică Administrație

Deputat PNL Florin Roman: ”PSD-ALDE fură tot!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Spre rușinea lor, parlamentarii PSD-ALDE au ajuns să fure până și butoanele de la microfonul aflat la pupitrul Camerei Deputaților. Astfel, singurul care are dreptul de a porni microfonul și de a-l opri este președintele de ședință, care aparține PSD.

Petrecerea Divorțaților

Așadar, după modificarea Regulamentului Camerei Deputaților, care pune pumnul în gură Opoziției, majoritatea tiranică PSD-ALDE a naționalizat și pupitrul Camerei Deputaților.

Prin această măsură dictatorială, Puterea ”ucide” rolul de for de dezbatere al Parlamentului și practic încearcă transformarea acestuia într-o șezătoare, în care se aduc ode conducătorilor iubiți.

Pentru a opri acest abuz, am solicitat ieri, la prima oră a dimineții, conform regulamentului, revenirea la normalitate. În paralel, PNL a notificat, în scris, această abatere gravă.

Mai mare rușine nu poate fi pentru un Parlament dintr-o țară europeană!

Florin Roman, deputat PNL de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]

Citește mai mult