DEFINITIVAT 2021: Două profesoare din Alba au obținut nota ZECE curat la examen. Școlile la care predau
Două profesoare pentru învățământul preșcolar au obținut nota maximă, de zece curat, în cadrul examenului de Definitivat din acest an, în județul Alba.
Ca și ultimă probă, acestea au susținut examenul scris la disciplina Limba Romana si Literatura pentru copii si metodica activitatilor instructiv-educative in gradinita de copii.
Acestea sunt profesoare la Școala Gimnazială Gârbova, respectiv Școala Gimnazială „David Prodan” din Săliștea.
Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2021, s-a desfășurat miercuri, 14 iulie, începând cu ora 9:00, în centrul de examen Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia.
CITEȘTE ȘI: REZULTATE Definitivat 2021: Notele au fost PUBLICATE pe site-ul Ministerului Educației
Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice.
În structura lucrării scrise, subiectul de specialitate a avut o pondere de 60%, iar subiectul de metodică de 30%, 10% din punctaj fiind acordat din oficiu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp
Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp Povestea exproprierilor pe ,,bani mărunți” de la Parcul Alba Iulia Nord, din cartierul Orizont, este departe de a se termina. Primăria Alba […]
Video | Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare!
Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare! Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul de Poliție Județean Caraș – Severin, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism […]
Video | Puhoi de lume la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Puhoi de lume la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Sute de persoane erau prezente, miercuri, 21 octombrie 2026, la prânz, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a se închina la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul. Marți, 20 octombrie 2026, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, a avut loc procesiunea de […]
