Curier Județean

DEER, investiții de peste 36 milioane de lei în Alba, în 2022: Ce proiecte au fost finalizate și care continuă și în 2023

Ioana Oprean

Publicat

în

Distribuție Energie Electrică Romania a investit peste 36 milioane de lei în Alba, în 2022: Ce proiecte au fost finalizate și care continuă și în 2023 

În anul 2022, Sucursala Alba a investit peste 36 milioane de lei în modernizarea și dezvoltarea sistemului de distribuție a energiei electrice.

Petrecerea Divorțaților

Direcțiile principale au vizat asigurarea unui nivel optim de tensiune, îmbunătățirea calității energiei electrice distribuite, reducerea numărului de deranjamente, reducerea pierderilor în rețea și implicit, reducerea costurilor cu mentenanța.

Una dintre cele mai importante investiții pentru continuarea dezvoltării infrastructurii de rețea din județul Alba o reprezintă modernizarea liniei electrice de joasă tensiune în localitatea Blaj, zona străzilor: Eroilor – parțial, Fabricii, Locomotivei, Fochiștilor, Ceferiștilor, dr.V.Suciu, I.M.Klain, Gh. Șincai, A. Mureșanu, cât și zonele adiacente.

Prin implementarea acestui proiect, în valoare de aproape 6 milioane de lei, peste 1.000 de consumatori vor beneficia de un serviciu de distribuție la înalte standarde de calitate, în condiții de siguranță și permanență, reducându-se astfel numărul și durata întreruperilor în alimentarea cu energie electrică.

În scopul îmbunătățirii serviciilor oferite clienților, a reducerii numărului și duratei întreruperilor în alimentarea cu energie electrică și a eficienței operaționale, Sucursala Alba a finalizat următoarele lucrări majore:

-Cu o valoare de peste 3 milioane de lei, în localitatea Bistra, lucrările de modernizare a rețelei electrice de distribuție de joasă tensiune și modernizarea posturilor de transformare de joasă tensiune, au avut ca rezultat un nivel optim de tensiune și reducerea numărului și a duratei întreruperilor în alimentarea cu energie electrică, pentru cei aproape 1000 de utilizatori din centrul comunei.

-În localităƫile Bîrleşti, Valea Barnii şi Cristeşti, din comuna Mogoş, au fost realizate lucrări de modernizare a rețelei electrice de distribuție de joasă tensiune și modernizarea posturilor de transformare de joasă tensiune, cu o valoare a investiției de peste 3 milioane lei.

-În localitățile Albac, Scărișoara și Gârda de Sus s-au executat lucrări de modernizare a liniilor electrice de medie tensiune, prin înlocuirea tuturor elementelor rețelei electrice, precum și refacerea fundațiilor și indreptarea stâlpilor înclinați. Cei peste 4000 de locuitori vor beneficia de îmbunătăƫirea serviciului de distribuție.

De asemenea, în anul 2022 au fost demarate următoarele lucrări de investiții, care vor continua și în anul 2023:

-În orașul Alba Iulia, zona Piața Iuliu Maniu, str. Tudor Vladimirescu, str. Avram Iancu, str. Ardealului, Calea Moților și str. Nicolae Tittulescu, sunt în curs de execuție lucrări de modernizare a liniilor electrice de medie tensiune și de modernizare a posturilor de transformare de medie tensiune și joasă tensiune, prin înlocuirea echipamentelor existente;

-În localitatea Bucerdea Grânoasă sunt în curs de execuție lucrări de modernizare a rețelei electrice de distribuție de joasă tensiune, dar și lucrări care urmăresc îmbunătățirea nivelului de tensiune și creșterea gradului de siguranță în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, reducându-se, astfel, numărul de întreruperi în alimentarea cu energie electrică;

-În localitățile Câmpeni, Vadu Moţilor, Poiana Vadului, Albac, Horea, Scărişoara, Gârda de Sus, Arieşeni, Abrud, Roşia Montană, Lupşa şi Ciuruleasa, Sebeş, Cut, Doştat, Spring, Roşia de Secaş, Ohaba, Berghin, Câlnic, Gârbova, Cugir, Blandiana, Şibot, Ceru Băcăinţi, Săliştea, Vinţu de Jos, Aiud, Miraslău, Lopadea Nouă, Hopârta, Rădeşti, sunt în curs de înlocuire echipamentele de comutaƫie pentru 7 linii electrice de medie tensiune, în scopul reducerii numărului si duratei întreruperilor în alimentarea cu energiei electrică, în zonele aferente lucrărilor de modernizare, pentru circa 30.000 de utilizatori din aceste localităƫi.

Modernizarea, dezvoltarea și digitalizarea rețelei de distribuție sunt obiective strategice ale companiei. Investițiile realizate în ultimii ani au dus la îmbunătățirea principalilor indicatori de calitate ai serviciului de distribuție a energiei electrice, utilizatorii beneficiind de continuitate și permanență în alimentarea cu energie electrică, prin reducerea fluctuațiilor de tensiune și a numărului întreruperilor, precum și asigurarea capacității de racordare la rețea a tuturor utilizatorilor.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

22 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

22 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 22 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]

Citește mai mult

Curier Județean

25 octombrie 2026 | Ziua Armatei Române, sărbătorită la Alba Iulia. Alocuțiune, depuneri de coroane, defilarea Gărzii de Onoare și ceremonial religios la Cimitirul Eroilor. PROGRAMUL

Ioana Oprean

Publicat

în

25 octombrie 2026 | Ziua Armatei Române, sărbătorită la Alba Iulia. Alocuțiune, depuneri de coroane, defilarea Gărzii de Onoare și ceremonial religios la Cimitirul Eroilor. PROGRAMUL Ziua Armatei Române se sărbătorește în România, în fiecare an, la data de 25 octombrie. Cu acest prilej, Prefectura Alba organizează duminică, cu începere de la ora 12:00, un […]

Citește mai mult

Curier Județean

Peste 3.600 de controale și audituri în domeniul siguranței alimentelor, efectuate de DSVSA Alba în primele nouă luni ale anului 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 3.600 de controale și audituri în domeniul siguranței alimentelor, efectuate de DSVSA Alba în primele nouă luni ale anului 2026 Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba a desfășurat, în primele nouă luni ale anului 2026, o activitate complexă de supraveghere și control în domeniul siguranței alimentelor, care a inclus peste 3.600 […]

Citește mai mult