Decizie DEFINITIVĂ a ÎCCJ: Avocatul Robert Roșu, condamnat în dosarul Ferma Băneasa, va fi ACHITAT și ELIBERAT din închisoare
Decizie DEFINITIVĂ a ÎCCJ: Avocatul Robert Roșu, condamnat în dosarul Ferma Băneasa, va fi ACHITAT și ELIBERAT din închisoare
În cursul zilei de marți, 23 noiembrie, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să admită recursul în casație formulat de avocatul Robert Roșu și să îl achite în dosarul Ferma Băneasa, în care a fost condamnat la cinci ani de închisoare.
„Admite recursul în casaţie declarat de inculpatul Roşu Robert Mihăiţă împotriva aceleiaşi decizii. Desfiinţează, în parte, decizia atacată, numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Roşu Robert Mihăiţă şi, în rejudecare: În baza art.448 pct.2 lit.a Cod procedură penală cu referire la art.396 alin.5 Cod procedură penală raportat la art.16 alin.1 lit.b teza I Cod procedură penală, achită pe inculpatul Roşu Robert Mihăiţă pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art.367 alin.1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal şi, respectiv, a infracţiunii de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art.48 alin.1 Cod penal rap. la art.297 alin.1, art.309 Cod penal şi art.132 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.5 Cod penal. Anulează formele de executare emise în baza deciziei penale nr.382/A din data de 17 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr.345/64/2016 şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului Roşu Robert Mihăiţă, dacă nu este arestat în altă cauză”, este decizia ÎCCJ.
Robert Roşu a primit pe 17 decembrie 2020 o pedeapsă în apel de 5 ani de închisoare, la fond fiind achitat de judecătorii Curţii de Apel Braşov.
Avocatul Robert Roşu a încălcat legea, nu şi-a exercitat profesia de apărător, atunci când s-a implicat în retrocedarea Fermei Băneasa la solicitarea lui Paul Philippe Al României,au susşinut judecătorii în motivarea sentinţei din dosarul „Ferma Băneasa”. Avocatul şi-a negociat un onorariu de succes de 2,7 milioane de euro, dar a fost înşelat de cei pentru care lucra.
Înalta Curte a redactat motivarea deciziei prin care avocatul Robert Roşu a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare.
„Inculpatul Roşu Robert Mihăiţă a asigurat interfaţa juridică şi a dat aparenţa de legalitate a întregului demers, coordonând aspectele legale şi implicându-se ulterior, prin demersuri efective, în obţinerea bunurilor. În calitatea pe care o avea, inculpatul Roşu Robert Mihăiţă ştia care sunt punctele nevralgice ale afacerii din punct de vedere juridic, aspecte care sunt probate de raportul de due diligence întocmit mai înainte de încheierea contractului”, se arăta în motivarea deciziei obţinută de G4Media.ro.
Mai multe aspecte făceau problematică revendicarea imobiliară în 2006, atunci când avocatul Robert Roşu s-a implicat în acest demers.
„Cu titlu de exemplu, în cazul Pădurii Snagov, s-a arătat explicit că “există neclarităţi” cu privire la titlul de proprietate al fostului rege Carol al-II-lea, în cazul Viei şi Pepinierei Murfatlar se menţiona că aceasta “nu figurează în Decretul nr.38/1948” şi că “nu se poate stabili dacă Carol al II-lea mai avea calitatea de proprietar” la data naţionalizării efectuate prin acelaşi decret, situaţia fiind identică şi în legătură cu alte bunuri, cum ar fi Moşia Regală Balta Boianu şi Pădurea Vărăşti”, arăta instanţa supremă în motivare.
Casa de avocatură Ţuca Sbârcea şi Asociaţii (TZA) i-a luat apărarea avocatului Robert Roşu şi susţinea că acesta nu a făcut altceva decât să îşi practice meseria.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie 2026: Până când se pot depune cererile. Anunțul făcut de ANPIS
Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie 2026: Până când se pot depune cererile. Anunțul făcut de ANPIS Românii care au nevoie de ajutor pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2026-2027 trebuie să depună cererile la primărie până la data de 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin începând din această lună, informează Agenția Națională […]
Adaos comercial plafonat la toate alimentele? Ce spune ministrul Finanțelor despre propunere
Adaos comercial plafonat la toate alimentele? Ce spune ministrul Finanțelor despre propunere Propunerea ministrului Agriculturii, Florin Barbu, de extindere a plafonării adaosului comercial la toate produsele alimentare din magazine a ajuns în atenția Guvernului. Măsura ar putea schimba regulile de comercializare pentru întregul sector alimentar, însă aplicarea sa depinde de o analiză economică și bugetară. […]
Cât de puțin a alocat România pentru pensii și ajutoare sociale într-un an întreg: Pe ce loc este țara noastră în Uniunea Europeană la acest capitol
Cât de puțin a alocat România pentru pensii și ajutoare sociale într-un an întreg: Pe ce loc este țara noastră în Uniunea Europeană la acest capitol România continuă să se situeze printre statele Uniunii Europene cu cele mai reduse cheltuieli pentru protecție socială, raportate la Produsul Intern Brut. În 2025, statul român a direcționat către […]
