Actualitate

De Ziua Marii Uniri: gânduri bune din partea personalităţilor prezente la Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    În urmă cu 93 de ani, la Alba Iulia veneau peste 100.000 de români, având în suflet o singură dorinţă: Unirea. Ei au cerut pe Câmpul lui Horea de la Alba Iulia, Unirea Transilvaniei cu Ţara. Acum, zadarnic ne-am dorit să mai avem însufleţirea, unitatea şi patriotismul ce-i stăpânea atunci pe înaintaşii noştri. Am avut parte de urale, cam puţine, huiduieli şi strigăte adresate reprezentanţilor autorităţilor centrale. Colegii de partid ai lui Dan Diaconescu s-au remarcat prin… agresivitate şi forţă, dar nu politică. Am reuşit să consemnăm câteva gânduri ale invitaţilor prezenţi la Marea Sărbătoare a Unirii. lVictor Ponta, liderul PSD şi copreşedinte al USL este de părere că „Ziua Unirii ne găseşte mai dezbinaţi ca niciodată, după 1918. Sunt convins că putem avea o soluţie pentru toţi, nu fiecare pentru el, astfel ca, anul viitor, de 1 Decembrie, să fim mai uniţi şi mai fericiţi decât acum”. lLiderul PNL Crin Antonescu (copreşedinte USL) a promis, alături de Victor Ponta şi Daniel Constantin (liderul PC) că „anul viitor, de Ziua Naţională a României, ne vom întâlni victorioşi, cu ardelenii şi românii ce vor veni la Alba Iulia de Ziua Unirii”. lPreşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase ne-a declarat că a venit la Alba Iulia, „ca de fiecare dată, cu bucurie şi speranţă. Bucuria a rămas, speranţele, unele s-au împlinit, altele nu. Am venit pentru a primi energie dintr-un loc sacru, într-o zi cu o simbolistică extraordinară, care ne îndeamnă să gândim împreună pentru viitor”. lSenatorul Ilie Sârbu a venit la Alba Iulia cu gânduri bune. „Ne pare rău de tot ce se întâmplă în România acum, dar sperăm ca anul viitor să-i găsească pe români într-o situaţie mult schimbată în bine”. lPrezentă la Alba Iulia, europarlamentarul Rovana Plumb ne-a mărturisit că se află aici „cu speranţa că ne va fi mai bine, cu un mesaj de unitate şi solidaritate…. Vin cu un mesaj din partea Grupului Socialiştilor şi Social Democraţilor din PE, un mesaj unitate, care să ne ducă la câştigarea alegerilor, nu pentru USL, ci pentru România”. lVicepreşedintele PSD, Constantin Niţă ne-a declarat că iubeşte România, la fel ca fiecare locuitor al ţării, dar şi Alba Iulia, unde s-a înfăptuit Unirea”. lPotrivit liderului PSD Ioan Dîrzu, 1 Decembrie este pentru totdeauna sărbătoarea sfântă a neamului, ziua libertăţii, ziua unirii. lVictor Ciorbea, liderul PNŢCD, a venit la Marea Sărbătoare a Unirii, unde se simte ca acasă, cu gânduri bune, cu dragoste pentru ardeleni şi pentru români. lMircea Dogaru s-a aflat la Alba Iulia în calitate de vicepreşedinte al Congresului Spiritualităţii Româneşti, eveniment care s-a desfăşurat în perioada 28 – 30 noiembrie a.c. „Ca în fiecare an, am încercat să predăm congresul oraşului Alba Iulia, să facem un secretariat permanent la Consiliul Judeţean şi la primărie, pentru a păstra legătura cu românii de pretutindeni, asta pentru că noi vrem să sprijinim efortul oraşului Alba Iulia de a deveni Capitală Culturală Europeană în anul 2020 şi toate legăturile cu organizaţiile româneşti din afara ţării să se îmbine armonios….Românii din afara ţării consideră capitala lor Alba Iulia… capitala întregii românităţi. Dramatic este că nu reuşim să ducem mai departe munca înaintaşilor noştri; ne străduim ca măcar să nu pierdem moştenirea pe care ne-au lăsat-o. Din păcate, suntem un popor de împăraţi din ţara nimănui!”. Chiar dacă, poate din pricina frigului, de Ziua Unirii n-am mai reuşit să refacem atmosfera de altădată, Alba Iulia este şi trebuie să rămână capitala de suflet a românilor de pretutindeni. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

13-15 noiembrie 2026 | Vremea în România, în răcire accentuată: Ninsori la munte și temperaturi negative

Ioana Oprean

Publicat

în

Vremea în România, în răcire accentuată: Ninsori la munte și temperaturi negative Vremea se schimbă radical în România. Ploile, vântul puternic și ninsorile vor afecta mai multe regiuni ale țării, iar de sâmbătă temperaturile vor scădea accentuat. La munte se va depune un strat de zăpadă de până la 10 centimetri, în timp ce în […]

Citește mai mult

Actualitate

Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie 2026: 20 noiembrie, data-limită până la care se pot depune cererile

Ioana Oprean

Publicat

în

Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie 2026: 20 noiembrie, data-limită până la care se pot depune cererile Românii care au nevoie de ajutor pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2026-2027, și îndeplinesc condițiile legale, trebuie să depună cererile la primărie până la 20 noiembrie pentru a primi sprijinul începând din această lună, anunță Agenția […]

Citește mai mult

Actualitate

Cât costă prezența militarilor americani în România? Nicușor Dan confirmă oferta financiară către Washington, dar păstrează secrete cifrele negocierii

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât costă prezența militarilor americani în România? Nicușor Dan confirmă oferta financiară către Washington, dar păstrează secrete cifrele negocierii România este dispusă să contribuie financiar la menținerea și consolidarea prezenței militare americane pe teritoriul său. Președintele Nicușor Dan a confirmat existența unei oferte transmise administrației de la Washington, a vorbit despre împărțirea costurilor și despre […]

Citește mai mult