Daruri liberale în prag de Crăciun
În pragul Sfintei Sărbători a Naşterii Mântuitorului, PNL Cugir a oferit daruri simpatizanţilor liberali din localitate cu situaţie materială precară. Cei aproximativ 150 de cugireni au fost aşteptaţi de către întreaga conducere liberală la Cantina Casei de Cultură într-o atmosferă de sărbătoare de la care nu a lipsit bradul împodobit, colindele şi pachetele cu alimente, fructe şi dulciuri. Preşedintele PNL Cugir, Adrian Teban şi vicepreşedintele PNL Alba, Mihai Nicuşor au ţinut să le spună oamenilor că gestul conducerii liberale nu trebuie să fie interpretat altfel decât în spiritul sfintelor sărbători creştine. Cei doi lideri au precizat că deşi un astfel de demers, de cele mai multe ori, este considerat de stânga, nu înseamnă că liberalii nu sunt interesaţi de soarta celor din jur şi că nu pot oferi cadouri în pragul acestei mari sărbători în care fiecare trebuie să se gândească mai mult la alţii.
Cei 150 de simpatizanţi liberali au fost invitaţi de către conducerea PNL Cugir să primească darurile oferite din suflet şi cu demnitate. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Societate
Foto știrea ta | „Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc”
„Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc” O groapă de pe strada George Barițiu din Alba Iulia a fost plombată doar parțial, materialul folosit acoperind numai o parte din suprafața acesteia. Din acest motiv, o parte din porțiunea deteriorată a rămas în continuare […]
Ce mâncăm în noiembrie? Puterea alimentelor de sezon și secretele unei farfurii sănătoase Dovleacul, varza, sfecla roșie, rădăcinoasele, merele, perele și nucile revin în prim-planul alimentației odată cu instalarea frigului. Dincolo de gustul autentic și de tradițiile culinare, alimentele lunii noiembrie oferă fibre, vitamine, minerale și antioxidanți, devenind aliați importanți ai unei alimentații echilibrate. Este […]
Regal Vienez ajunge la Alba Iulia pe 13 decembrie! Spectacol extraordinar de Crăciun, cu artiști internaționali, orchestră, cor și balet
Regal Vienez ajunge la Alba Iulia, duminică, 13 decembrie! Spectacol extraordinar de Crăciun, cu artiști internaționali, orchestră, cor și balet Evenimentul face parte dintr-un amplu turneu național care va ajunge și la Sibiu, Deva, Târgu Mureș și Cluj-Napoca, aducând în fața publicului farmecul muzicii vieneze și atmosfera sărbătorilor de iarnă. Alba Iulia va găzdui, duminică, […]