Dan Simedru: Guvernul Ponta țepuiește persoanele cu handicap care vor să muncească
Noul Cod Fiscal propus de către guvern, spre dezbatere și adoptare Parlamentului, a intrat de săptămâna aceasta pe circuitul de avizare în Camera Deputaților.
Din discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții societății Unirea SCM Alba Iulia mi-a fost semnalată o lacună din acest nou cod fiscal care afectează direct unitățile protejate conform Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Astfel, prin noul Cod fiscal aceste unități care îndeplinesc condiția de a avea, cel putin 30% din angajați cu contract de muncă, persoane cu handicap, în cazul de față, personal nevăzător, nu mai beneficiază de facilitățile fiscale .
Ca urmare, am depus un amendament pentru a corecta această nedreptate și pentru ca acestor ateliere speciale, care au un merit deosebit prin faptul că asigură un loc de muncă unei categorii sociale vulnerabile, să li se acorde conform art 82 din Legea nr.448/2006 scutirea de plată a impozitului pe profit în condițiile prevăzute de lege.
Guvernul social-democrat Ponta a eliminat din Codul fiscal această prevedere și amputează un drept conferit printr-o altă lege acestor unități economice.
Sper să fie o simplă scăpare a executivului, iar amendamentul meu să fie adoptat în comisia de buget-finanțe. În acest mod, Guvernul Ponta are șansa să-și spele obrazul social-democrat în fața acestei categorii care are nevoie de sprijin consistent din partea statului. Guvernul Ponta mai are restanțe la acest capitol, legea economiei sociale fiind îngropată în Camera Deputaților, la comisiile de specialitate. Constat că se pierde timp prețios de către actualul guvern pe acest subiect, iar când are ocazia să dovedească că îi pasă de susținerea acestui sector prin promovarea unor măsuri legislative, le blochează sau le amână nepermis de mult.
Voi susține cu tărie în continuare, atât prin acest amendament depus pe Codul fiscal, cât și în alte ocazii că implementarea sistemului întreprinderilor sociale în România și protejarea lor prin acordarea de facilități fiscale va avea un impact semnificativ asupra incluziunii sociale a persoanelor aparţinând grupurilor vulnerabile, dar şi asupra calităţii vieţii persoanelor din comunitate. Susținerea acestui sector va aduce noi locuri de muncă, va contribui la reducerea şomajului, la creşterea veniturilor la bugetul de stat şi implicit la creştere economică. Aceasta este o abordare liberală a problematicii, abordare incompatibilă cu modul de lucru al actualului Guvern și cu modul de gândire al domnului Ponta care se pare că nu reușește să-și găsească busola.
Dan Simedru,
Deputat PNL de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Politică Administrație
Fostul premier desemnat Adrian Veștea se alătură Platformei Liberal-Conservatoare: „Nu este împotriva PNL, ci pentru întărirea lui”
Fostul premier desemnat Adrian Veștea se alătură Platformei Liberal-Conservatoare: „Nu este împotriva PNL, ci pentru întărirea lui” Fostul premier desemnat Adrian Veștea și-a anunțat susținerea pentru Platforma Liberal-Conservatoare, inițiată de Alin Tișe în interiorul PNL. Liberalul susține că demersul urmărește reafirmarea identității doctrinare a partidului și încurajarea dialogului intern, respingând ideea că platforma ar reprezenta […]
De la fonduri guvernamentale la bani europeni: Strategia din spatele marilor investiții din Cugir. Adrian Teban: ,,Finalizarea proiectelor este cea mai bună dovadă de respect față de cetățeni și față de comunitate”
De la fonduri guvernamentale la bani europeni: Strategia din spatele marilor investiții din Cugir. Adrian Teban: ,,Finalizarea proiectelor este cea mai bună dovadă de respect față de cetățeni și față de comunitate” Din 2004, când a fost ales pentru prima dată primar al orașului Cugir, inginerul Adrian Teban a condus administrația locală prin mai multe […]
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unui post vacant de inspector, clasa I, grad profesional superior din cadrul Compartimentului Executare silită și încasare venituri. Calendar și condiții de participare
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unui post vacant de inspector, clasa I, grad profesional superior din cadrul Compartimentului Executare silită și încasare venituri. Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului […]







