Dan Coriolan Simedru, PNL Alba: ”Statul nu poate returna în 5 ani, ceea ce i-a luat cetățeanului pe loc!”
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronunțat de mai multe ori cu privire la taxele auto impuse de Guvernul României de-a lungul timpului, pe care le-a declarat ilegale, pentru că încalcă reglementările europene.
Timbrul de mediu, introdus în anul 2013 și care a înlocuit vechea formă declarată ilegală, se află în prezent contestat la CJUE.
În urma acestor decizii ale instanței europene, statul român trebuie să returneze cetățenilor are au plătit respectivele taxe, contravaloarea acestora pentru că au fost încasate ilegal.
Ca atare, Guvernul a emis un act normativ prin care se stabilește procedura de returnare a acestor sume către cetățeni. Procedura se vrea a fi una simplificată, pe cale administrativă, printr-o cerere depusă la organul fiscal local, în schimb se prevede ca banii să fie returnați în 5 ani, in tranșe egale de 20% plus dobânzile aferente.
Această lege a ajuns în dezbaterea Comisiei de transporturi și infrastructură din Camera Deputaților, unde a generat controverse și o dezbatere aprinsă.
“Este inechitabil ce propune Guvernul. Nu poți tu, ca stat, să returnezi în 5 ani ceea ce i-ai luat omului pe loc când și-a înmatriculat mașina. De aceea, am votat pentru respingerea acestui proiect, și nu pentru amânarea lui – de altfel, din păcate, amânarea a fost decizia finală a comisiei. Solutia pe care o conține acest proiect este incorectă. Banii ar trebui restituiți într-o singură tranșă, pentru că tot așa i-au fost plătiți și statului de către cetățean. Consider ca este de datoria noastră să identificăm soluții astfel încât returnarea banilor să se facă la timp și corect. Săptămâna viitoare, cel mai probabil, se vor relua dezbaterile in comisie și voi prezenta soluțiile corecte, identificate în acest caz. Îmi doresc ca reprezentanții statului să fie mai flexibili in abordare pentru că ei sunt principaul motiv al blocajului ” a declarat deputatul liberal Dan Simedru.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social
Comuna Ciugud devine asociat în societatea Alba Iulia Transport Local SRL. Cu ce sumă va contribui la capitalul social Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat, în ședința extraordinară programată pentru data de 9 noiembrie 2026, cooptarea comunei Ciugud în calitate de nou asociat în cadrul societății Alba Iulia Transport Local SRL, compania […]
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată
Blaj: O nouă rețea de canalizare pluvială va muta pe domeniul public conductele care trec acum prin proprietate privată A fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea de canalizare pluvială pe străzile Iuliu Maniu și Aurel Vlaicu, municipiul Blaj, jud. Alba“. Titularul investiției este Primăria Blaj, iar lucrările sunt […]
Idealismul ecologic nu trebuie să ne lase fără industrie auto Sunt pentru orașe cât mai puțin poluate și nu cred că există cineva care să nu își dorească asta. Dar am condus o primărie destui ani ca să știu că „mai binele” vine cu un cost. Iar costul ăsta nu dispare doar pentru că ne-am […]
