Politică Administrație

Dan Barna: ”Nu facem decât, prin actualul set de măsuri pe energie, să stingem lumina în economia românească”

Unirea Ziarul

Publicat

în

Dan Barna: ”Nu facem decât, prin actualul set de măsuri pe energie, să stingem lumina în economia românească”

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Dan Barna a declarat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la Timişoara, că suntem deja în plină criză economică şi că actualul set de măsuri din domeniul energiei nu face decât ”să stingă lumina în economia românească”. Barna l-a criticat pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, pentru setul de măsuri adoptat şi a precizat că USR a depus în Parlament o moţiune simplă la adresa acestuia, anunță news.ro.

Dan Barna a afirmat că, timp de mai multe zile, România a avut cea mai scumpă energie din Europa.

”De luni de zile se tot vorbeşte că va veni criză, din păcate, constatăm că suntem deja în plină criză, România este astăzi în criză şi sunt mai multe paliere ale acestei crize pe care le trăim şi de care ne lovim cu toţii, de la nivelul autorităţilor locale, la nivelul cetăţenilor, avem o criză a energiei. Scuza aceasta că e un context internaţional nu ne ajută cu nimic pentru că felul în care Guvernul României decide şi a decis până acum să procedeze nu face decât să ne menţină în cea mai dificilă dintre situaţii, dovadă foarte clară fiind faptul că mai multe zile am avut cea mai scumpă energie din Europa.

Da, România, o ţară care se mândreşte cu resursele energetice, care spunea că nu suntem depedenţi de Rusia ca alte ţări europene, dar reuşim să vindem cea mai scumpă energie din Europa la noi în ţară. Ceea ce arată foarte clar că măsurile actuale luate de Guvern sunt complet nefuncţionale”, a declarat Dan Barna.

Fostul lider al USR a spus că avem o criză economică generalizată, iar agenţii economici sunt ”disperaţi”.

”Avem o criză economică generalizată, agenţii economici sunt efectiv disperaţi de măsuri total impredictibile, de o evoluţie a taxelor şi a aşteptărilor pe care Guvernul le are prin măsuri pe care le ia faţă de agenţii economici total de neprevăzut şi este o disperare în zona economică. Criza socială o cunoaşteţi foarte bine, vedeţi că măsurile acestea, celebra plafonare nu a îmbunătăţit cu nimic în realitate viaţa cetăţenilor, iar despre criza politică nu cred că e necesar să detaliez foarte mult.

Vedem foarte clar, PNL vrea să-l zboare pe Budăi, PSD vrea să scape de Virgil Popescu, această mega coaliţie în care preşedintele Iohannis tace înţelept, această înţelepciune cu care preşedintele Iohannis aproape că sufocă România nu funcţionează într-o situaţie că aceasta în care e nevoie de o asumare şi de măsuri foarte certe. Ele nu se întâmplă. Aici suntem astăzi”, a susţinut Barna.

Dan Barna este de părere că este necesară reducerea TVA de la 19 la 5 la sută, însă, a spus el, Guvernul refuză să adopte această măsură.

”Mergând mai departe, chestiunea energiei, USR spune de aproape un an că soluţia necesară, cel puţin necesară, este reducerea TVA de la 19 la 5% aşa cum în toată această perioadă celelalte ţări, şi Germania, şi Spania, şi multe alte ţări au făcut-o. Guvernul nostru refuză să adopte această măsură tocmai pentru că preferă să îşi mărească bugetul pe spinarea companiilor şi cetăţenilor din România.

Pentru că da, această măsură ar face ca statul să îşi asume o parte din criză, prin reducerea veniturilor care ar veni prin TVA, dar în loc să se întâmple acest lucru se întâmplă ceea ce Guvernul PSD face de când a venit la putere: bagă mâna cât de adânc poate în buzunarele cetăţenilor prin refuzul acestor măsuri şi prin aşa-numite plafonari care în realitate nu vor genera decât falimente induse. Vedeţi, zilele acestea, foarte multe compani mari deja, spun foarte clar că, nemaifiind cuprinse în ordonanţa în discuţie, vor în faliment. Două au şi închis: Azomureş şi Alum Tulcea şi-au sistat activitatea”, a precizat Barna.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor a adăugat că USR a depus o moţiune simplă care îl vizează pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi care va fi dezbătută în Parlament, săptămâna viitoare.

”Nu facem decât, prin actualul set de măsuri pe energie, să stingem lumina în economia românească. Asta face Virgil Popescu, USR a depus o moţiune simplă pe 1 septembrie şi va fi dezbătută marţi, miercuri va exista un vot. Este o ocazie pentru o parte din această majoritate să arate dacă într-adevăr nu îl mai susţine pe Virgil Popescu, mă refer la cei de la PSD, sau este doar o retorică de televizor ceea ce vedem în fiecare zi şi în realitate îl vor susţine mai departe pe acest ministru al Energiei care efectiv a îngropat domeniul, măsurile luate în ultimii ani nefăcând decât să ne scadă capacitatea de adaptare la această criză energetică”, a declarat Dan Barna.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Marius Hațegan, reacție la replica PSD Alba: ,,PSD-iștii din Alba s-au supărat fiindcă am vorbit despre „oamenii cinstiți” pe care i-au înfiletat la conducerea UM Cugir!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan, reacție la replica PSD Alba: ,,PSD-iștii din Alba s-au supărat fiindcă am vorbit despre „oamenii cinstiți” pe care i-au înfiletat la conducerea UM Cugir!” Marius Hațegan, reacție la replica PSD Alba: ,,PSD-iștii din Alba s-au supărat fiindcă am vorbit despre „oamenii cinstiți” pe care i-au înfiletat la conducerea UM Cugir!” Marius Hațegan, vicepreședintele […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat – drept la replică | PSD Alba: Marius Hațegan se ocupă de ceea ce știe mai bine: atacuri politice și bârfe. Problemele județului rămân nerezolvate

Ioana Oprean

Publicat

în

PSD Alba: Marius Hațegan se ocupă de ceea ce știe mai bine: atacuri politice și bârfe. Problemele județului rămân nerezolvate Declarațiile vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, reprezintă un atac politic lipsit de probe și argumente, îndreptat împotriva unor persoane. De fapt, Hațegan face ceea ce știe mai bine: poze cu câte o bucată de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat | Marius Hațegan (PNL Alba): PSD-iștii fac parada „inculpaților” în fruntea UM Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan (PNL Alba): PSD-iștii fac parada „inculpaților” în fruntea UM Cugir PSD-iștii fac parada „inculpaților” în fruntea UM Cugir.  După ce i-a înscăunat în fotoliul de director pe Sava și Trifan, amândoi cercetați pentru probleme cu legea, „ciuma roșie” își încearcă din nou norocul și împinge la înaintare un nou șef la conducerea Uzinei […]

Citește mai mult