Actualitate

Dacă au peste 50 de angajați, firmele vor fi obligate să aibă angajat care să se ocupe de egalitatea de șanse

Ioana Oprean

Publicat

în

Normele de aplicare a Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și tratament între femei și bărbați, sunt supuse acum dezbaterii publice

Petrecerea Divorțaților

Toate autoritățile, instituțiile centrale și locale, civile sau militare, dar și firmele private care au peste 50 de angajați, vor fi obligate să desemneze un angajat care să aibă ca atribuții în domeniul egalității de șanse și tratament între femei și bărbați.

Angajatul respectiv va urma cursuri de formare profesională pentru a face față cerințelor postului. De asemenea, societățile pot opta pentru angajarea unui expert/tehnician în acest domeniu, în limita bugetului aprobat, dacă nu vor să trimită un angajat la cursurile de formare profesională.

Printre atribuțiile desemnate din fișa postului, angajatul care se va ocupa de egalitatea de șanse va trebui să întocmească un plan anual de acțiune, dar și abordări multianuale cu privire la strategiile angajatorului său în acest domeniu.

Printre măsurile cuprinse în planul de acțiune se numără eliminarea discriminării directe și indirecte după criteriul de sex, prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă, procedura de recrutare și selectare a noilor angajați, promovarea în interiorul societății, politica de salarizare și nivelul aferent pentru asigurarea egalității de gen și eliminarea disparităților salariale între femei și bărbați, dar și măsuri care să vizeze “o mai bună reconciliere a vieții profesionale cu viața de familie care pot include dispoziții privind: concediul de maternitate, concediul de creștere și îngrijirea copilului, concediul paternal, îngrijirea unor persoane dependente și altele”, se mai arată în documentul postat pe pagina Secretariatului General al Guvernului.

După ce vor fi adoptate de Guvern, normele de aplicare vor fi publicate în Monitorul Oficial și puse în practică imediat.

Sursa: legestart.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Alba, a ajuns în arestul poliției după ce a fost depistat de două ori, în decursul aceleiași zile, conducând sub influența alcoolului pe […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!” Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, susține că reforma administrativă trebuie realizată prin consultare și dialog cu reprezentanții comunităților locale. În acest context, oficialul s-a întâlnit sâmbătă, la Botoșani, cu mai mulți primari, prefecți și […]

Citește mai mult

Actualitate

Ce ne spun, de fapt, cifrele ștampilate pe ouă: Diferența dintre un produs ecologic, unul „de țară” și unul provenit din fermele cu găini crescute în cuști

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce ne spun, de fapt, cifrele ștampilate pe ouă: Diferența dintre un produs ecologic, unul „de țară” și unul provenit din fermele cu găini crescute în cuști La prima vedere, par simple șiruri de cifre și litere, imprimate discret pe coaja ouălor. Puțini consumatori știu însă că acest cod oferă informații importante despre modul în […]

Citește mai mult