Curăţenie, nu numai la revoluţionari!

Un subiect fierbinte, într-adevăr, problema impostorilor „revoluţionari” şi nu putea un jurnalist-anchetator cu pana ascuţită cum este Ioan Hănţulescu, şcolit în ale scrisului de mine însumi la hebdomadarul „Unitatea”, să-l scape. Numai că atunci respecta ceea ce înseamnă rigoarea profesională. Uniunea Asociaţiilor de Revoluţionari Alba, al cărei preşedinte am onoarea să fiu, şi-a exprimat fără echivoc susţinerea pentru reanalizarea tuturor dosarelor celor cărora li s-au reînnoit certificatele de revoluţionar. I-am înmânat personal premierului Emil Boc, atunci când a venit în Alba Iulia, un memoriu al Uniunii, în care am făcut o serie de propuneri privind amendarea Legii 341/2004, astfel încât impostura să nu mai fie posibilă.
Atunci când Consiliul de Conducere al Uniunii a predat ziarului „Unirea” lista cu cei 40 de revoluţionari pe care noi îi susţinem că întrunesc condiţiile legii pentru reînnoirea certificatelor primite în 1996, am ştiut că va apare o voce sau două, care să-l conteste pe Ingo, tocmai pentru că este fiul meu. Şi este în firea omului să fie foarte susceptibil la asemenea „incompatibilităţi”. Puteam să dăm replică oricărui contestatar din public dar, recunosc, m-a luat prin surprindere acuzaţia indirectă de ipocrizie venită din partea unui gazetar, care mă cunoaşte foarte bine, la care ţin foarte mult şi căruia îi apreciez talentul. Dacă m-ar fi întrebat pe mine sau pe oricare dintre camarazi despre conţinutul dosarului lui Ingo Babiţchi ar fi aflat, de pildă, că el a primit noul certificat abia la sfârşitul anului 2010, deci după 6 ani de la apariţia legii, tocmai pentru că a fost cel mai verificat dosar din Judeţul Alba. A dat inclusiv o declaraţie (verificată cu minuţiozitate) în faţa unui procuror venit special de la Cluj sau Bucureşti, nu mai ştiu de unde. Ar mai fi aflat Hanţi că Ingo era într-adevăr militar în termen dar SE AFLA ÎN PERMISIE în acele zile, deci era CIVIL. Era civil atunci când soldatul desemnat să însoţească maşina care transporta salariile celor din Aiud, Blaj, Ocna Mureş, înainte de Crăciunul din Dec.’89, şi-a exprimat temerea că va fi ucis întrucât se trăgea pe străzile principalelor oraşe. Fiul meu i-a luat automatul din mână şi i-a cerut şoferului să pornească. Şi chiar s-a tras asupra maşinii. Fapta este consemnată într-un document militar, care se află la dosar. Tot fiul meu este acela pe care l-am trimis la Teiuş să organizeze paza şi controlul Staţiei CFR Teiuş – important punct strategic în Transilvania. A luat legătura cu revoluţionarii de acolo, a organizat echipe înarmate de apărare a obiectivului devenit militar, de control al trenurilor care soseau în staţie şi, foarte important, de pază a podului metalic de la Coşlariu. Şi aceste fapte sunt consemnate în documente a căror copie se află la dosar. Cei de atunci îşi amintesc şi acum de el, tocmai pentru că purta numele meu. Mai sunt şi alte argumente…
Într-adevăr fiul meu, medic, a plecat cu nişte ani în urmă în Canada, ţara unde nu sunt recunoscute diplomele de studii superioare. Aşa că a făcut un colegiu de informatică, unul de igienişti dentari şi o şcoală pentru şoferi de camioane. S-a descurcat cum a putut lucrând la negru cu jumătăţi de normă, inclusiv munci necalificate. Nu a avut NICIODATĂ salariu, cum PRESUPUNE semnatarul articolului. De aceea a decis să se întoarcă definitiv în ţară, unde se şi află de aproape două luni. Şi încă un adevăr: tocmai pentru că era fiul meu, NU AM INTERVENIT ÎN NICI UN FEL la discutarea dosarului lui la SSPR. Poate şi de aceea a fost rezolvat atât de târziu.

Mihai BABIŢCHI

Secțiune Știri sub articolul principal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News