Cuprirom Abrud – CSO Cugir, momentul adevărului în Liga a IV-a!
*Duel între Costică Moldovan şi Emil Ţimpea, foşti colegi la Metalurgistul Cugir
Liga a IV-a trăieşte la cote incendiare derbyul din etapa a 8-a, de sâmbătă, 6 octombrie, de la ora 16.00, dintre primele clasate Cuprirom Abrud şi CSO Cugir, ambele echipe având 18 puncte (cugirenii având un meci mai puţin). Moţii, revelaţia turului în al 4-lea eşalon, au suferit o aspră corecţie la Sântimbru, însă nădăjduiesc să producă prima înfrângere stagională trupei cugirene, unica cu maximum de puncte. Va fi o dispută a cărei cotă de interes este sporită şi de duelul tehnicienilor, Costică Moldovan (59 ani) şi Emil Ţimpea (54 ani), coechipieri în anii ’80 la Metalurgistul Cugir, în vremurile de glorie ale urbei de sub Drăgana. „Emil a fost coleg cu mine, el fiind mai mic şi venind de la juniori”, a rememorat, glumind, Costică Moldovan acea perioadă (1977-1981). „Îl ajutam pe Costică să marcheze, ne simţeam excelent în teren, ambii fiind jucători tehnici”, a replicat Emil Ţimpea.
*Surpriză versus favorită
„Ţinând cont de trecutul meu, cu siguranţă că se vor ivi speculaţii, dar sper să le infirm printr-o victorie. Nu avem obiectiv de promovare, există doar presiunea rezultatului de moment, însă ne dorim să stăm cât mai mult pe prima poziţie. Ştim că ne aşteaptă un meci dificil”, a declarat „principalul” moţilor ce-i are incerţi pe Amariei şi V. Mureşan. „Se anunţă un derby adevărat, ambele grupări vor să dea lovitura în meciul direct, unul ce poate decide campioana de toamnă. Nu mă aşteptam ca abrudenii să aibă un asemenea parcurs, însă se simte probabil mâna lui Costică”, a afirmat tehnicianul cugirenilor, uşoare probleme medicale având Şuteu şi Ad. Dan.
*Război la Abrud în Sâmbăta Mare!
Ultimul joc direct, în Sâmbăta Mare, 14 aprilie, acum 6 luni, a fost unul cu scântei, rezultând un imsens scandal şi crearea unei rivalităţi între cele două grupări! Asistentul Rareş Chiorean (Aiud) a sesizat, la final poliţia din Abrud pentru că a fost lovit de trei jucători gazdă (Corpade, R. Lungu, C. Stan – cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire). Era etapa a 21-a, vizitatorii au câştigat cu 2-1, însă moţii au reclamat anularea a două goluri valabile. Comisia de disciplină a AJF a luat măsuri drastice dictându-se 6 luni de suspendare pentru Dan Felea – directorul tehnic al gazdelor şi încă 34 de etape de suspendare pentru trei jucători (D. Nemeş, C. Nagy şi Corpade), culmea, ultimul va reintra tocmai în acest meci!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi vremea în weekend-ul 23-25 octombrie 2026: Temperaturi în scădere bruscă, lapoviță și ninsoare la munte, apoi din nou maxime de până la 21 grade
Cum va fi vremea în weekend-ul 23-25 octombrie 2026: Temperaturi în scădere bruscă, lapoviță și ninsoare la munte, apoi din nou maxime de până la 21 grade După câteva zile cu soare și temperaturi plăcute, vremea s-a schimbat în România. Vineri, temperaturile vor scădea în mai multe zone, însă weekendul aduce o ameliorare treptată a […]
5-6 noiembrie 2026 | Alba Iulia devine capitala cântecului popular militar! Festivalul Învățământului Militar, la a II-a ediție
Alba Iulia devine capitala cântecului popular militar! Festivalul Învățământului Militar, la a II-a ediție Tinerii interpreți din instituțiile de învățământ militar din România se reunesc, în 5 și 6 noiembrie 2026, la Alba Iulia, pentru cea de-a doua ediție a Festivalului Învățământului Militar. Evenimentul aduce în prim-plan doina, balada și cântecul de joc, într-o competiție […]
România, deficit de 9,2% din PIB! Radu Georgescu, economist: „Cum naiba, după avalanșa de taxe?”
România, deficit de 9,2% din PIB! Radu Georgescu, economist: „Cum naiba, după avalanșa de taxe?” Datele publicate de Eurostat pe 21 octombrie 2026 arată că România a înregistrat un deficit public ajustat sezonier de 9,2% din PIB în trimestrul al doilea din 2026, cel mai ridicat din Uniunea Europeană. Cifra contrastează cu ținta de deficit […]
