Ştirea zilei

Cum se va desfășura campania de vaccinare anti-COVID în spitale. SIMULARE

Ioana Oprean

Publicat

în

Medicii şi asistentele au făcut o simulare a evenimentului de mâine, astfel încât, la momentul începerii campaniei, fiecare să știe exact ce are de făcut.

Petrecerea Divorțaților

Trei zile va dura prima campanie de vaccinare în Constanţa. Duminică dimineaţă vor ajunge dozele, apoi, începând cu ora 10:00, 60 de cadrele medicale se vor vaccina.

Medic: Am făcut o simulare să ştim mâine cum procedăm. Ne interesează cantitatea, pregătim toate cele cinci doze şi în momentul în care sunt programaţi să facem injecţia.

Asistentele medicale au venit de acasă să îşi pregătească toate ustensilele necesare pentru vaccinare şi au stabilit unde vor fi depozitate dozele de vaccin.

Asistentă medicală: Aici se va dizolva şi se vor prepara dozele. Avem un ser fiziologic în care se vor dizolva, o cantitate din acel vaccin. Se va lua ser, se va introduce aici, se va agita foarte usor de 10 ori, după care se vor lua seringile de injectare.

Primul constănţean care se va vaccina este chiar coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID din oraş.

Dr. Sorin Rugină, coordonatorul campaniei de vaccinare SCBI Constanţa: Având în vedere şi contextul, da, parte dintre ei nu se vor vaccina în acestă campanie, ci se vor vaccine ulterior. Noi avem în cele trei zile programate, 27, 28 si 29, un număr de aproximativ 60 – mâine, 50 – luni şi restul – marți.

Echipa de vaccinare va fi una complexă, formată din medici infecţionisti și medici reanimatori, care vor asigura asistenţa pentru eventuale accidente postvaccinare. Medicii epidemiologi vor face triajul împreună asistentele de la spitalul de boli infecţioase.

Lavinia Andrei, asistentă medicală: Zicem noi că suntem profesionişti, mai avem puţin şi facem un an de când tratăm COVID, aşa că suntem optimişti.

Mihaela Ianoş, asistentă medicală: Mă bucur că am să vaccinez colegii mei, în primul rând, pentru că suntem o echipă şi ne susţinem, mă bucur să ştiu că eu voi face parte din cei vaccinaţi şi îmi asigur sănătatea mea şi a celor din jur meu, mă bucur şi de aceea am si venit şi în acestă zi de Crăciun de acasă.

10.000 de doze sunt la Institutul Cantacuzino. La noapte pleacă spre spitalele de boli infecțioase din toată țara. Infecționiștii din Iași și Timișoara vor fi printre primii vaccinați.

Adrian Marinescu, medic infecționist la Spitalul Matei Balș din București: Mâine va începe vaccinarea, Matei Balș a fost primul spital care a tratat infecții SARS-CoV2.

Florin Roșu, șef secție ATI la Spitalul de Boli Infecțioase Iași: În momentul de față avem înscriși pe listă 260 de cadre medicale din 280.

Virgil Musta, șeful secției de boli infecțioase „Victor Babeș” Timișoara: 90 la sută se vaccinează și 10 la sută nu. 450 de doze pe care le primim, sunt 433 sau 434 de persoane care se vor vaccina.

Vaccinul anti-COVID vine sub formă de pulbere, în sticluţe mici, în care trebuie introdus ser fiziologic pentru diluare şi apoi va fi fracţionat în cinci doze egale pentru 5 pacienţi diferiţi.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca baraj Oașa”. Lucrările sunt propuse […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri

Ioana Oprean

Publicat

în

Fost interlop din Alba Iulia, cerere de ordin de protecție împotriva fostei partenere, influenceriță pe TikTok. Femeia, care ar fi primit bani în campania electorală pentru susținerea lui Georgescu, l-ar fi urmărit în repetate rânduri Judecătoria Alba Iulia a respins, pe 30 octombrie 2026, cererea de emitere a unui ordin de protecție formulată de Parchet […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint”

Ioana Oprean

Publicat

în

Fosta baie populară din Sebeș, transformată într-un centru multifuncțional modern: Arhitectură deosebită și facilități pentru locuitori. Primarul Dorin Nistor: „O clădire care te duce ca într-un labirint” În locul în care a funcționat fosta baie populară din Sebeș a apărut o clădire modernă, cu o arhitectură deosebită, care va găzdui un centru multifuncțional ce va […]

Citește mai mult