Actualitate

CSU Alba Iulia va relua antrenamentele fără modificări în efectiv

Ioana Oprean

Publicat

în

Echipa feminină de baschet CSU Alba Iulia va avea pauză începând din 21 decembrie şi până în 4 ianuarie 2013, elevele cehului Tomas Bilek (confirmat şi pentru retur) plecând în vacanţă cu drepturile salariale achitate la zi, acest lucru însemnând contractele cuvenite lunii noiembrie.

Petrecerea Divorțaților

Deşi la un moment dat, după încheierea turului s-a vehiculat faptul că formaţia din Cetatea Marii Uniri se va despărţi în intersezon de două dintre jucătoare, Katya Abramzon şi Zenta Melnika, intenţia antrenorului Tomas Bilek nu a fost dusă la îndeplinire, diriguitorii clubului opunându-se acestor mutări, iar cele două vor evolua şi în partea secundă a stagiunii în „alb-albastru”. Într-o recentă şedinţă a oficialilor formaţiei din Cetatea Marii Uniri s-a decis să nu fie efectuate mutări în efectiv, cel puţin deocamdată, preferându-se ca startul pregătirilor să fie dat în aceeaşi formulă, fără plecări sau veniri. Adusă în probe de Bilek, de la începutul lunii decembrie, americanca Brittany Johnson (23 ani, ce a evoluat ultima dată în Grecia) nu va fi înregimentată de CSU Alba Iulia.

Gruparea albaiuliană a încheiat prima parte a campionatului pe poziţia a 4-a a ierarhiei, cu 24 de puncte (10 victorii şi 4 eşecuri), la egalitate cu ACS Sepsi Sf. Gheorghe şi va începe returul, în 12 ianuarie 2013, cu o partidă externă la Craiova (întâlnirea din 23 ianuarie cu CSM Târgovişte va fi amânată pentru o dată ulterioară întrucât campioana are meci în Euroleague). „S-a decis că începem antrenamentele în actuala configuraţie a lotului, fără modificări, deocamdată. Este ca un joc de şah, în funcţie de cum vor muta contracandidatele noastre, de transferurile ce vor fi efectuate, avem timp până în 28 februarie să achiziţionăm două jucătoare, să studiem piaţa”, a declarat Petru Eleş. De asemenea, calificată în semifinalele Cupei României, CSU Alba Iulia intenţionează să găzduiască în sala Universităţii „1 Decembrie 1918” această fază a întrecerii. Formaţia baschetbalistă a început prost sezonul, eşecul de la Timişoara fiind punctul culminant al dezamăgirilor, însă, ulterior, pe fondul „dublării” lui Bilek pe banca tehnică de către direcvtorul sportiv Petru Eleş, situaţia s-a redresat din mers şi s-au înregistrat 8 succese consecutive în ultimele dispute.

Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări

Ioana Oprean

Publicat

în

CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări CFR Călători a anunțat că perioada standard de cumpărare a biletelor în avans va fi redusă temporar, în contextul pregătirii noului Plan de Mers al Trenurilor 2026/2027. Programul va intra în vigoare pe data de […]

Citește mai mult

Actualitate

Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra evoluției economiei României, invocând creșterea inflației, ieșirile de capital, scăderea rezervelor valutare și dificultățile din sectorul imobiliar. Acesta a criticat lipsa de […]

Citește mai mult

Actualitate

Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în noiembrie 2026: Date oficiale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în noiembrie 2026: Date oficiale Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a dat publicităţii, astăzi, situaţia privind subvenţiile acordate partidelor politice de la bugetul de stat în luna noiembrie 2026. În total, în luna septembrie 2026, partidele politice au primit de la bugetul de stat subvenții în valoare […]

Citește mai mult