CSU Alba Iulia – Unirea Ungheni 0-1 (0-0), în Cupa României | Studenții au primit gol în minutul 90, în superioritate numerică!
CS Universitar Alba Iulia susține un examen dificil azi, în turul al treilea al Cupei României, cu divizionara secundă Unirea Ungheni, pe terenul sintetic al Stadionului „Pielarul” din Sebeș.
Oaspeții au dat lovitura, în inferioritate numerică, prin rezerva A. Șerban (90), pe un contraatac, după o eroare R. Popa, iar universitarii au părăsit competiția „KO”
„Deși plecam cu șansa a doua, atât din punct de vedere al momentului de pregătire, ei aflîndu-se în perioadă competițională, cât si al lotului de jucători, am arătat că putem fi competitivi cu o echipă de Liga 2. A fost un meci controlat în cea mai mare parte de către noi, dar din păcate ne-a lipsit golul! Este frustrant să pierzi la primul șut pe spațiul porții și într-un moment în care era greu să mai revenim! Felicit Unirea Ungheni, dar în special felicit jucătorii mei pentru modul în care au reușit să domine o echipă din eșalonul secund, în condiții extrem de grele, la o temperatură de 40 grade! Forza Universitar Alba Iulia”, a transmis Alin Minteuan.
Cele două competitoare au fost colege sezonul trecut în Seria 9 din Liga 3, mureșenii reușind să promoveze după ce au terminat play-off-ul pe locul secund, în vreme ce universitarii s-au clasat pe locul al patrulea. 
Un moment important pentru „alb-albaștri”, aflați la prima confruntare oficială cu o formație de Liga 2.
În minutul 54, Magyari de la oaspeți, intrat la pauză, a fost eliminat direct, pentru o lovitură cu piciorul în cap la Gâțan
CSU: Paharnicu – Kilyen/ cpt., Gavrilă, R. Popa, Lazăr, Dat, B. Minteuan, Gâțan (70, Țica), Mihalcea, Banyoi, Sucitu (70, Culda); rezerve Pauletti, Szijj, Bucurică, Dinu, Tamaș, Trifu, Tronea. Antrenor Alin Minteuan.
Unirea Ungheni: P. Ganea – Coza, Ndiesse, D. Pop, D. Gheorghe, Todoran, Ioniță, R. Trif, Zukanovic, Astafei/ cpt., I. Fulop; rezerve Lupu, Chinteș, A. Popa, Vînău, A. Șerban, Magyari, Bîrnoi, Tihonen, Haiduc. Antrenor Eusebiu Tudor.
Arbitri N. Kemeneș (Baia Mare), Cr. Mureșan (Cavnic), K. Toth (Petrești) Observatori C. Danciu (Hunedoara), I. Enea (Bălești)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto: România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale
România – Polonia 2-1 (0-0), în Liga Națiunilor, în ultima dispută a anului pe „Arena Națională”! Revanșa tricolorilor și prima victorie pentru Hagi în meciuri oficiale! România a învins Polonia, în Liga Națiunilor, scor 2-1 (0-0), în ultima reprezentație a anului pe „Arena Națională” România și-a luat revanșa după umilința de la Varșovia (0-6), din […]
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj 2-1 (0-0), derby „de Alba” onorat pe „Cetate”! Pustai: „Bălan, omul potrivit la locul potrivit”, Tătar: „Ne-am ridicat la nivelul așteptărilor”, după duelul din Seria 7 din Liga 3 CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, 2-1 (0-0), a fost un derby „de Alba” onorat pe „Cetate”, un […]
Știința București – Volei Alba Blaj 0-3, în Divizia A1 Vicecampioana, a patra victorie consecutivă, 3-0 (25-12, 25-15, 25-19) în deplasare cu Știința București Citește și: Foto: Volei Alba Blaj, nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba | Miercuri, meci în „Alba Blaj” Arena, cu „U” Cluj Volei Alba Blaj a obținut a patra victorie consecutivă, […]
