Sport

CSO Cugir, reluarea pregătirilor pentru o primăvară în care se bate pentru Liga a 2-a

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSO Cugir și-a stabilt programul de pregătire din această iarnă, formația de sub Drăgana urmând să înceapă pregătirea la începutul săptămânii viitoare, când vor demara antrenamentele și celelalte două conjudețene, Unirea Alba Iulia (luni, 18 ianuarie) și CS Ocna Mureș (joi, 21 ianuarie).

Petrecerea Divorțaților

“Roș-albaștrii” sunt pe locul secund, după 10 etape, în ierarhia Seriei a 9-a și au șanse majore să se bată în luna mai pentru accederea în Liga a 2-a, respectiv să termine pe una dintre cele două poziții ce asigură participarea la barajul de promovare unde vo avea adversar una dintre SCM Zalău și Minaur Baia Mare (grupări din Seria a 10-a). Cu clasicul cantomanent centralizat la domiciliu fixat în perioada 1-12 februarie, elevii antrenorului jucător Lucian Itu au stabilite 6 întâlniri de verificare până la startul returului, cu divizionare terțe din alte serii, după cum urmează: CSM Deva (locul 6 în Seria a 7-a) – vineri, 29 ianuarie și vineri, 12 februarie, Măgura Cisnădie (locul 5 în Seria a 7-a) – în 20 și 27 februarie, CSC Sânmartin (locul 7 în Seria a 10-a) – în 17 sau 24 februarie și Șoimii Lipova (locul doi în Seria a 8-a) – în 6 martie. O parte dintre aceste jocuri se preconizează a se disputa la Deva, pe terenul sintetic ce se va da în folosință în această iarnă.

*Vlădia – singura noutate, Șt. Radu – la CS Ocna Mureș

Până în prezent, gruparea cugireană a anunțat doar transferul apărătorului Flavius Vlădia (29 de ani), venit de la CSC Ghiroda și Giarmata Vii, iar la capitolul plecări figurează două nume: experimentații G. Goronea (mijlocaș, și-a relat conturile pa finele turului) și Șt. Radu (fundaș, ultimul încă un an sub contract), ambii în vârstă de 31 de ani. Cei doi aau șanse majorre să fie coechipieri în primăvară la o altă conjudețeană, CS Ocna Mureș, cu care s-au înțeles în principiu, asta chiar dacă G. Goronea era “în cărți” pentru Sticla Arieșul Turda, iar Șt. Radu intenționasă se îndrepte spre cariera militară (urmează în aceste zile discuții cu oficialii Cugirului).

“În principiu ne mai dorim doi jucători, un junior și atacant și căutăm soluții. În același timp, n-aș vrea să mai plece nimeni din efectivul cu care am încheiat turul”, a spus antrenorul Lucian Itu. Lotul CSO Cugir este următorul: R. Opric, Toilă, N. Bănică – Tăban, Dohotariu, I. Grozav, Vlădia, R. Trif, Vitinha, Al. Rus – Șaucă (indispobibil), Boldea, M. Neagu, Casian, L. Contra, Dușmanu, P. Păcurar, Cocan, Șuteu, Donzelli, R. Voicu – M. Lupu, Itu, Cioargă.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Nicolae Stanciu, regele fotbalului chinez! Internaționalul albaiulian a fost desemnat jucătorul anului 2026 în prima ligă din China

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicolae Stanciu, regele fotbalului chinez! Internaționalul albaiulian a fost desemnat jucătorul anului 2026 în prima ligă din China Fotbalistul albaiulian Nicolae Stanciu traversează unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale, după ce a fost desemnat jucătorul anului 2026 în prima ligă de fotbal din China. Internaționalul român a avut un sezon remarcabil la […]

Citește mai mult

Sport

Alba în SuperLigă: Aiudeanul Bogdan Andone, victorie uriașă cu FC Argeș, care a schimbat liderul!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Alba în SuperLigă: Aiudeanul Bogdan Andone, victorie uriașă cu FC Argeș, care a schimbat liderul! Antrenorul aiudean Bogdan Andone a dat lovitura în ultima etapă a turului, victorie uriașă la Mioveni, contra „câinilor roșii”, care a schimbat liderul pe prima scenă, la finele turului.  Un succes așteptat de FC Argeș de 10 partide (!), Dinamo […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Volei Alba Blaj, nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba | Miercuri, meci în „Alba Blaj” Arena, cu „U” Cluj

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj a rezolvat nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba, ultima dată în Rusia. Jucătoarea poate debuta în partida cu „U” Cluj, miercuri, 11 noiembrie, ora 18.00, în „Alba Blaj” Arena Echipa din „Mica Romă” a înregimentat o nouă jucătoare, extrema cubaneză Yanileydis Sanchez (30 de ani, ultima dată la Amurskie Tigritsy, Rusia). […]

Citește mai mult