Societate

Crăciun laic şi religios la Grădiniţa nr. 12 din Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Atmosfera de sărbătoare s-a instalat pe deplin  la Grădiniţa nr.12 din Alba Iulia, copiii s-au pregătit spiritual pentru sfânta sărbătoare a Naşterii Domnului, participând la Sf. Liturghie oficiată la Biserica „Sf. Mina” de către pr. Emil Jurcan. Preşcolarii au colindat împreună cu corul de la strană, iar la final, toţi copiii s-au împărtăşit cu Sf Taine. În perioada premergătoare Crăciunului, toate grupele s-au întrecut în programe specifice sărbătorilor de iarnă, micuţii susţinând spectacole în limba română şi în limba engleză, serbări ce au cuprins scenete cu Naşterea Domnului, „Pluguşorul”, „Sorcova”, colinde, poeme şi cântece de iarnă, dansuri diverse, iar Moşul atât de aşteptat  a venit la toate cele 11 serbări desfăşurate. Şi-a venit Moşul încărcat cu daruri pentru toţi cei aproximativ 350 de copii, daruri constând în cărţi (enciclopedii), fructe şi dulciuri, toate acestea fiind posibile prin grija directoarei Veronica Suciu şi a administratorului Dana Varga. Pe de altă parte, copiii au colindat principalele instituţii partenere şi nu numai: Muzeul Naţional al Unirii, Consiliul Judeţean, Spitalul Judeţean etc. La rândul lor, preşcolarii au fost colindaţi de un grup de elevi de la Şcoala „Mihai Eminescu”, conduşi de prof. Emanuela Bandici.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Societate

Ştirea Ta

Foto știrea ta | „Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc”

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Dorel” lovește din nou la Alba Iulia: Groapă de pe strada George Barițiu, plombată cu „porția”. „Bătaie de joc” O groapă de pe strada George Barițiu din Alba Iulia a fost plombată doar parțial, materialul folosit acoperind numai o parte din suprafața acesteia.  Din acest motiv, o parte din porțiunea deteriorată a rămas în continuare […]

Citește mai mult

Societate

Ce mâncăm în noiembrie? Puterea alimentelor de sezon și secretele unei farfurii sănătoase

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce mâncăm în noiembrie? Puterea alimentelor de sezon și secretele unei farfurii sănătoase Dovleacul, varza, sfecla roșie, rădăcinoasele, merele, perele și nucile revin în prim-planul alimentației odată cu instalarea frigului. Dincolo de gustul autentic și de tradițiile culinare, alimentele lunii noiembrie oferă fibre, vitamine, minerale și antioxidanți, devenind aliați importanți ai unei alimentații echilibrate. Este […]

Citește mai mult

Sănătatea și natură

Regal Vienez ajunge la Alba Iulia pe 13 decembrie! Spectacol extraordinar de Crăciun, cu artiști internaționali, orchestră, cor și balet

Dan HENEGAR

Publicat

în

Regal Vienez ajunge la Alba Iulia, duminică, 13 decembrie! Spectacol extraordinar de Crăciun, cu artiști internaționali, orchestră, cor și balet Evenimentul face parte dintr-un amplu turneu național care va ajunge și la Sibiu, Deva, Târgu Mureș și Cluj-Napoca, aducând în fața publicului farmecul muzicii vieneze și atmosfera sărbătorilor de iarnă. Alba Iulia va găzdui, duminică, […]

Citește mai mult