Cotizaţia sindicală şi ratele bancare se pot reţine pe statele de plată!
Victorie a sindicaliştilor din învăţământ!
Printr-o adresă înaintată conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, preşedintele Sindicatului Învăţământ Alba, prof. Ioan Stanca, îi cere inspectorului şcolar general Cornel Sandu să dispună reţinerea pe statele de plată a cotizaţiei sindicale a ratelor şi contribuţiilor la C.A.R. şi bănci. În solicitarea sa, liderul sindical invocă Sentinţa Civilă nr. 70/27.01.2012, pronunţată în dosarul nr. 1689/59/2011, prin care Curtea de Apel Timişoara – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal a admis acţiunea Sindicatului Independent al Învăţământului Preuniversitar din judeţul Timiş şi a dispus suspendarea executării anexelor nr. 2 şi 4 la ordinul comun al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Finanţelor Publice. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că forma în care au fost aprobate statele de plată a salariilor lunare ale personalului din învăţământul preuniversitar, cuprinse în anexa nr. 2 la ordinul comun, preluate în aplicaţia informatică EDUSAL impusă prin anexa nr. 4 la acest ordin – respectiv prin nereţinerea cotizaţiei pe statele de plată – este de natură să creeze o pagubă iminentă atât organizaţiei sindicale, cât şi membrilor de sindicat.
Potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, „Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare. În ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu acelaşi conţinut ca şi cel suspendat de către instanţă, acesta este suspendat de drept, în acest caz nu este obligatorie plângerea prealabilă. Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării”, a subliniat prof. Ioan Stanca.
„Având în vedere dispozitivul Sentinţei nr. 70/27.01.2012, ţinând seama de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, mai sus invocate, dar şi de faptul că ordinul a cărui executare a fost suspendată prin Sentinţa nr. 70/2012, este un act administrativ cu caracter normativ (fapt reţinut şi de către Curtea de Apel Timişoara în considerentele sentinţei – pag.11), astfel încât suspendarea executării intervine pentru toate categoriile de persoane căruia îi era aplicabil acest ordin, vă solicităm să dispuneţi în regim de urgenţă măsurile necesare în vederea punerii în aplicare a Sentinţei nr. 70/27.01.2012 a Curţii de Apel Timişoara, prin reţinerea pe statele de plată a cotizaţiei sindicale, a ratelor şi contribuţiilor la C.A.R. şi bănci. Vă rugăm să aveţi în vedere şi dispoziţiile art. 246 Cod penal care prevede şi pedepseşte infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, ale art. 247 Cod penal – abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, precum şi pe cele ale art. 248 Cod penal – abuz în serviciu contra intereselor publice”, a accentuat liderul sindical Ioan Stanca.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Care va fi următoarea capitală de tineret a României, în 2028: Decizie luată la Alba Iulia
Care va fi următoarea capitală de tineret a României, în 2028: Decizie luată la Alba Iulia Competiția „Capitala Tineretului din România 2028” s-a încheiat. La Alba Iulia, în cadrul Summitului Tinerilor 11, finalistele au fost Brașov, Mediaș și Suceava. Decizia privind câștigătorul titlului de „Capitala Tineretului din România 2028” a fost anunțată în seara zilei […]
Foto | Autostrada Sibiu-Pitești: Ziua „cârtiței” se apropie la tunelul Poiana. A ajuns pe șantier capul de foraj al utilajului ce va fi folosit
Autostrada Sibiu-Pitești: Ziua „cârtiței” se apropie la tunelul Poiana. A ajuns pe șantier capul de foraj al utilajului ce va fi folosit DRDP Craiova a anunțat, sâmbătă, 24 octombrie 2026 că a ajuns capul de foraj al utilajului care va realiza tunelul Poiana, pe Autostrada Sibiu–Piteşti. În punctul cel mai adânc, forajul se va desfăşura […]
Video | Gala Tineretului din România 2026, la Alba Iulia: Peste 125 de inițiative în competiția națională dedicată tinerilor
Gala Tineretului din România 2026, la Alba Iulia: Peste 125 de inițiative în competiția națională dedicată tinerilor Municipiul Alba Iulia găzduiește, sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor care contribuie la dezvoltarea tinerilor și a comunităților. Peste 125 de inițiative au fost înscrise în competiția din acest an, organizată […]
