Actualitate

Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid: „Este singura cale eficientă prin care noi putem reveni la normalitate”

Ioana Oprean

Publicat

în

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID, medicul Valeriu Gheorghiță, a declarat faptul că „este şansa istorică a poporului nostru şi a lumii, în general, să punem punct acestei pandemii”.

Petrecerea Divorțaților

„Noi, ca strategie, am prevăzut în prima etapă personalul medical şi personalul din domeniul asistenţei sociale. Drept urmare, prima persoană va fi un cadru medical din cele 10 unităţi medicale” care vor primi primele doze de vaccin, a declarat Valeriu Gheorghiţă la Digi24.

El a precizat că este posibil să fie 10 prime persoane din diferite categorii de personal medical: un medic, o asistentă.
Potivit medicului, se lucrează, la nivel european, la realizarea unui conţinut unitar de imagine pentru acest moment al demarării campaniei de vaccinare.

„Avem un scenariu pe care îl pregătim foarte minuţios, pentru că este un moment care se doreşte a fi foarte bine pregătit, nu doar la nivel naţional, ci la nivel european. Se doreşte realizarea unor materiale video cu momentul în care ajunge vaccinul în fiecare ţară, se doreşte crearea de materiale video pentru prima persoană vaccinată, ulterior se va crea un material comun la nivelul Uniunii Europene, care, foarte probabil, va fi disponibil pentru toată lumea”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

El a prezentat un calendar al activităţilor din campania de vaccinare: în data de 21 decembrie, comisia de specialişti de la nivelul Agenţiei Europene a Medicamentului va face recomandarea pentru Agenţie de emitere a acestei autorizări condiţionate; în data de 23 decembrie se va emite autorizarea condiţionată de punere pe piaţă şi pe 26 decembrie, simultan în cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, vor fi distribuite primele doze de vaccin. ”Este o tranşă simbolică, sunt aproape 10.000 de doze care vor fi trimise şi imediat după se pune în funcţiune calendarul de livrare săptămânal, cu un număr de peste 100.000 de doze”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.
Valeriu Gheorghiţă a precizat, de asemenea, că nu mai este necesară o autorizare a vaccinului şi din partea autorităţilor din România, în speţă a Agenţiei Naţionale a Medicamentului, pentru că, din moment ce Comisia Europeană preia de la Agenţia Europeană a Medicamentului această autorizare, este valabilă în toate cele 27 de ţări membre ale UE.

”Este şansa istorică a poporului nostru şi a lumii, în general, să punem punct acestei pandemii care, iată, ne aflăm la sfârşitul unui an în care am asistat aproape neputincioşi la derularea evenimentelor, la spitale pline cu bolnavi, la pierderi de vieţi omeneşti, la tragedii la nivel familial, or din acest punct de vedere, cred că lumea a fost aproape îngenuncheată de această pandemie şi iată că acum avem o speranţă cât se poate de reală că putem să punem – doar împreună – punct acestei pandemii. Şi nu este un mesaj, dacă vreţi, populist. Nu-mi plac aceste mesaje. Dar este realmente singura cale eficientă prin care noi putem reveni la normalitate”, afirmă medicul militar Valeriu Gheorghiţă, informează news.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ministrul de Interne, Marian Neacșu, după atacul armat din Cracovia: „Asemenea manifestări sunt atent urmărite pentru a preîntâmpina orice formă de agresiune”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul de Interne, Marian Neacșu, după atacul armat din Cracovia: „Asemenea manifestări sunt atent urmărite pentru a preîntâmpina orice formă de agresiune” Ministrul de Interne, Marian Neacșu, a dat asigurări sâmbătă, 7 noiembrie, în contextul atacului armat din Cracovia, că forțele MAI sunt pregătite să gestioneze orice amenințare, precizând că autoritățile monitorizează cu atenție eventualele […]

Citește mai mult

Actualitate

Circulația rutieră pe tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania ar putea fi deschisă la mijlocul lunii decembrie 2026. Anunțul Asociației Pro Infrastructură

Ioana Oprean

Publicat

în

Circulația rutieră pe tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania ar putea fi deschisă la mijlocul lunii decembrie 2026. Anunțul Asociației Pro Infrastructură Reprezentanții Asociaței Pro Infrastructură estimează că tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania ar putea fi deschis circulației la mijlocul lunii decembrie 2026. Cei aproximativ 30 de kilometri ar urma să fie dați în trafic după […]

Citește mai mult

Actualitate

Schema de sprijin pentru consumatorii casnici de gaze ar putea fi prelungită şi după 1 aprilie 2027. Ministrul Energiei: ,,Până la sfârşitul anului să avem un obiectiv concret cu tot ce se va întâmpla mai departe”

Ioana Oprean

Publicat

în

Schema de sprijin pentru consumatorii casnici de gaze ar putea fi prelungită şi după 1 aprilie 2027. Ministrul Energiei: ,,Până la sfârşitul anului să avem un obiectiv concret cu tot ce se va întâmpla mai departe” Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, intenționează să continue schema de sprijin pentru consumatorii casnici de gaze naturale şi după data […]

Citește mai mult