Contractul pentru Lotul 3 din autostrada Orăștie-Sibiu nu se mai reziliază
*Dan Șova: „Va fi gata parţial în iulie şi complet în noiembrie, fără costuri suplimentare”
Lucrările de construcție la Lotul 3 al autostrăzii Orăștie-Sibiu vor continua cu italienii de la Impregilo, fără costuri suplimentare, a anunţat marţi ministrul Transporturilor Dan Sova citat de Hotnews.
Informaţia vine după ce în urmă cu o săptămână Șova ameninţase că va rezilia contractul cu respectiva firmă. Acum, ministrul spune că tronsonul va fi terminat parţial până pe 15 iulie, iar zona afectată de alunecări de teren va fi terminată până pe 15 noiembrie 2014, fără costuri suplimentare la contract.
Lotul 3 (cca. 22 km) din autostrada Orăştie – Sibiu este singurul lot aflat încă în construcţie şi despre care autorităţile anunţau că va fi gata în toamna acestui an. Lotul 3 nu a fost inaugurat în decembrie 2013 alături de celelalte tronsoane din cauza alunecărilor de teren ce au apărut pe traseu (pe circa 6 km).
Constructorul Impregilo avea o serie de pretenţii inacceptabile şi autorităţile au spus că ori se revine în limitele contractului, fără costuri suplimentare, ori se va rezilia contractul, a spus marţi ministrul Dan Șova într-o conferinţă de presă.
„Până ieri, (n.r. 31 martie 2014) la ora 12.00, şi-au dat acceptul pentru cererile formulate de CNADNR şi şi-au asumat că vor termina cei 16 kilometri din cei 22 km neafectaţi de alunecările de teren, până la 15 iulie 2014. De asemenea, şi-au asumat finalizarea lucrărilor pe zona afectată de alunecări până în 15 noiembrie 2014, fără costuri suplimentare aşa cum s-a dorit iniţial„, a spus Șova.
*Actul adiţional nu va fi făcut public
Ministrul Șova a mai spus însă că autorităţile nu vor publica actul adiţional la contract, pentru că acesta nu este public, dar a menţionat că până vineri sau până cel târziu luni 7 aprilie, CNADNR va anunţa noul program de lucrări pentru Lotul 3.
„Ne aflăm acum într-o altă paradigma, iar până vineri va fi stabilit un nou program de lucrări şi, printr-un comunicat de presă al CNADNR, cel târziu luni vom aduce la cunoştinţă acel program, mai puţin actul adiţional pentru că acesta face parte din contract şi nu este public„, a spus Ministrul Transporturilor.
În urmă cu o săptămână, ministrul Sova anunţa la postul public de televiziune că se are în vedere rezilierea contractului cu firma italienească Impregilo pentru realizarea lotului 3 din autostrada A1 Sibiu – Orăştie.
Rezilierea venea ca urmare a neînţelegerilor dintre autorităţi şi constructori pe tema soluţiilor pentru a rezolva zonele afectate de alunecări de teren. În privinţa problemelor cauzate de alunecările de teren s-au făcut două expertize independente, cu experţi agreaţi de ambele părţi – una tehnica şi una financiară pe contract.
Contractul iniţial pentru lotul 3 avea termen oficial în aprilie 2013 şi a acumulat deja o întârziere de 18 luni.
Sursa: hotnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp
Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp Povestea exproprierilor pe ,,bani mărunți” de la Parcul Alba Iulia Nord, din cartierul Orizont, este departe de a se termina. Primăria Alba […]
Video | Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare!
Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare! Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul de Poliție Județean Caraș – Severin, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism […]
Video | Puhoi de lume la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia
Puhoi de lume la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia Sute de persoane erau prezente, miercuri, 21 octombrie 2026, la prânz, la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, pentru a se închina la moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul. Marți, 20 octombrie 2026, la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, a avut loc procesiunea de […]
