”Consider colaborarea cu domnul Ion Dumitrel ca fiind exemplară”
Interviu cu academicianul Eugen Simion, critic şi istoric literar, eseist, profesor universitar şi membru al Academiei Române, fost preşedinte al acestui for din 1998 până în 2006, sau mai bine zis, aşa cum singur se denumeşte, ”un valah îndrăgostit de şcoala ardeleană”.
Reporter: Domnule academician Eugen Simion, cum apreciaţi colaborarea dintre Consiliul Judeţean Alba şi Academia Română?
Eugen Simion: Este o colaborare excelentă. Cu patru ani în urmă l-am întâlnit pentru prima oară aici, la Alba Iulia, pe preşedintele Consiliului Judeţean şi i-am propus, în numele Academiei Române şi al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă (fundaţie de utilitate publică aflată sub auspiciile Academiei) un proiect cultural comun: publicarea în ediţii critice a scriitorilor importanţi din acest spaţiu spiritual. A acceptat şi, iată, au apărut în seria ”Opere fundamentale” Ion Budai – Deleanu, Octavian Goga (publicistica), Baconski şi până la sfârşitul acestui an vor apărea trei volume cuprinzând întreaga operă de ficţiune a lui Lucian Blaga. Adică poezia şi teatrul său.
R.: Consideraţi că această colaborare, pe care aţi definit-o ca fiind excelentă, s-a extins şi la nivelul relaţiilor personale cu preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel?
E.S.: M-a surprins faptul că domnul preşedinte Ion Dumitrel a înţeles numaidecât despre ce este vorba şi m-a surprins şi mai tare când am văzut că, după ce am decis ceva, s-a ţinut de cuvânt. De regulă, demnitarii noştri promit marea cu sarea şi, apoi, uită repede. Iată un om care îşi ţine promisiunile. Apreciez enorm acest fapt, după cum apreciez faptul că domnul Ion Dumitrel susţine, sub diferite forme, manifestările culturale din judeţul pe care îl conduce. Mă refer la colocviile ”Blaga”, la târgul de carte (foarte bogat, foarte reuşit), la colocviile dedicate romanului etc. Am participat la multe ediţii şi vă pot spune că sunt de un înalt nivel intelectual. Împreună cu consiliul, Academia Română a organizat, de pildă, anul trecut, un colocviu dedicat lui Ion Budai-Deleanu, la Blaj. A fost, după gustul meu, un moment important în viaţa noastră culturală. Ca să revin, consider colaborarea cu domnul Ion Dumitrel ca fiind, aş zice, exemplară.
R.: Cum vedeţi viitorul relaţiilor dintre Academia Română şi Consiliul Judeţean Alba? Există proiecte comune?
E.S.: Sper ca această colaborare să meargă mai departe. Am decis împreună zilele trecute ca, în toamnă, când vom lansa cele trei volume Blaga din seria citată mai înainte, să însoţim evenimentul de un seminar internaţional dedicat operei poetice şi filozofice a lui Blaga cu participarea unor intelectuali de marcă din Europa. I-am contactat deja… L-au citit pe Blaga şi, uneori, l-au tradus. Ştiu deci, despre ce este vorba. Am uitat să spun că anul acesta, la Târgul de carte de la Alba Iulia am prezentat ediţia în cinci volume ”I.L. Caragiale”, o ediţie pregătită de cercetătorii institutului ”G. Călinescu” şi Academiei Române. O ediţie integrală. Mă bucur că am putut face acest lucru aici, la Alba Iulia, unde încep să mă simt din ce în ce mai bine. Îmi plac oamenii şi îmi place enorm acest spaţiu din inima Transilvaniei. Anul viitor sper să putem prezenta primele volume din opera lui Ion Agârbiceanu, un scriitor pe care, nu ştiu de ce, criticii literari de astăzi îl ignoră. El trebuie readus în actualitate… O să încerc să fac eu (un valah îndrăgostit de ”şcoala ardeleană”) acest lucru.
R.: Domnule academician, vă multumesc.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
CASS pe pensii în 2026, măsură contestată la Curtea Constituțională: Cât pierd pensionarii
CASS pe pensii în 2026, măsură contestată la Curtea Constituțională: Cât pierd pensionarii Aproape două milioane de pensionari din România sunt vizați de plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), în cuantum de 10%, pentru partea din pensie care depășește 3.000 de lei lunar. Măsura, introdusă în 2025 în cadrul pachetului de reducere a […]
Călin Georgescu rămâne în arest preventiv: Decizie definitivă la Curtea de Apel București
Decizie definitivă la Curtea de Apel București: Călin Georgescu rămâne în arest preventiv Călin Georgescu rămâne în arest preventiv, după ce Curtea de Apel București a admis contestația procurorilor DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București din 13 octombrie, prin care fusese dispusă înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu. Hotărârea a fost pronunțată vineri, 23 octombrie, și […]
Elevii din România intră în vacanța de toamnă: Câte zile libere au și când începe al doilea modul din anul școlar 2026-2027
Elevii din România intră în vacanța de toamnă: Câte zile libere au și când începe al doilea modul din anul școlar 2026-2027 Elevii din România intră în vacanța de toamnă 2026 începând de sâmbătă, 24 octombrie, după încheierea primului modul de cursuri din anul școlar 2026–2027. Aceștia se vor întoarce în bănci luni, 2 noiembrie, […]
