Curier Județean

Concursul „Satul copilariei mele”, a ajuns la cea de-a IV-a ediție: Câți bani va aloca CJ Alba pentru premii în 2023

Ioana Oprean

Publicat

în

Concursul „Satul copilariei mele”, a ajuns la cea de-a IV-a ediție: Câți bani va aloca CJ Alba pentru premii în 2023

Concursul intitulat ”Satul copilăriei mele” a ajuns în 2023 la cea de-a patra ediție. Activitatea se desfășoară sub forma unui concurs care se adresează elevilor din ciclul primar și din ciclul gimnazial, având ca scop stimularea acestora pentru a evidenția prin maniera aleasă de fiecare (desene/colaje, machete), a modului de raportare față de valorile locale în care s-au născut și se formează (tradiții, obiceiuri, peisaje locale, arhitectură tradițională).

Petrecerea Divorțaților

Fiecare lucrare va avea un titlu (sau un motto) și în lucrări se va face referire la: arhitectură tradițională, tradiții și obiceiuri specifice, legende locale, port specific, peisaje locale etc.

Lucrările vor fi prezentate pe secțiuni, care vor fi jurizate separat, de către fiecare UAT în parte. Juriul va fi format din specialiști în domeniu – profesori de desen din școlile unde se desfășoară concursul și din reprezentanți ai autorităților administrației publice locale în care se desfășoară activitatea.

Criterii de selecție:

-modul de evidențiere a specificului local și originalitatea;
-creativitatea;
-compoziția.

Se vor acorda premii pentru fiecare categorie de vârstă, la fiecare secțiune, câte 24 premii pe comună, după cum urmează:

Elevi din ciclul primar (clasele pregătitoare – IV)

  • Desene și colaje : premiul I – 1, premiul II – 1, premiul III – 1 TOTAL: 3 PREMII
  • Machete : premiul I – 3 (pentru 3 elevi maxim participanți la lucrare), premiul II – 3, premiul III – 3 TOTAL: 9 PREMII

Elevi din ciclul gimnazial (clasele V-VIII)

  • Desene și colaje : premiul I – 1, premiul II – 1, premiul III – 1 TOTAL: 3 PREMII
  • Machete : premiul I – 3 (pentru 3 elevi maxim participanți la lucrare), premiul II – 3, premiul III – 3 TOTAL: 9 PREMII

Pentru realizarea acestei activități se propune o sumă de 100 lei cu TVA pentru Premiul I, 80 de lei cu TVA pentru Premiul II și 50 de lei cu TVA pentru premiul III. Valoarea totală pentru premii este de aproximativ 122.000 lei cu TVA inclus, pentru un număr de 1584 premii.

Se vor acorda fiecărui participant diplome de participare în format A5 unui număr de aproximativ 6000 de participanți, costul unei diplome în format A5 fiind de aproximativ 2 lei/bucată, în urma identificării și comparării de oferte de pe SEAP, fiind estimat un cost de aproximativ 12 mii lei cu TVA, diplome de premiere câștigătorilor concursului, în format A4, în jur de 1200 de bucăți costul aproximativ fiind de 7,92 mii lei cu TVA inclus, costul unei diplome în format A4 fiind identificat la un preț de aproximativ de 5 lei cu TVA, în urma identificării și comparării de oferte de pe SEAP și un număr de 264 bucăți afișe format A3, 4 bucăți pentru cele 66 comune, costul unui afiș, în urma comparării de pe SEAP fiind la un preț aproximativ de 7,0 lei, costul total fiind de 1,84 mii lei cu TVA. Costul estimativ pentru tipărirea diplomelor și a afișelor este de aproximativ 22 mii lei cu TVA inclus.

Se va edita o broșură cu titlul „Satul copilăriei mele”, cu zonele respective și cu lucrările premiate, care va fi distribuită în cadrul școlilor și unităților administrativ teritoriale implicate în proiect și participante la concursul „Satul copilăriei mele”, ediția a – III – a, 2022, costul unei broșuri fiind de aproximativ 30 de lei, pentru cele 62 de UAT-uri participante la concurs costul estimativ pentru 9 bucăți broșuri/UAT, în urma identificării și comparării de oferte de pe SEAP, fiind de aproximativ 16,00 mii lei.

Pentru organizarea a două tabere de creație, în urma primirii ofertei de la Direcția Județeană de Tineret și Sport Alba, reies următoarele costuri: 50 lei/zi masa – pensiune completă și cazare 50 lei/noapte de persoană la Centrul de agrement Arieșeni, din județul Alba, iar la Centrul de agrement Roica (Galda de Jos) județul Alba, costul pentru cazare este de 50 lei/noapte de persoană, fără masă. Astfel, pentru elevii premiați cu premiul I, costul estimativ pentru organizarea taberelor de creație este de aproximativ 80 lei de elev/zi X 5 zile X 100 de elevi, costul total estimat este de aproximativ 40,00 mii lei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Modernizarea străzii cuprinse între strada Costache Negruzzi și strada Mărășești din Alba Iulia: Ce demersuri se fac pentru mutarea rețelelor electrice

Ioana Oprean

Publicat

în

Modernizarea străzii cuprinse între strada Costache Negruzzi și strada Mărășești din Alba Iulia: Ce demersuri se fac pentru mutarea rețelelor electrice Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia se reunește luni, 26 octombrie 2026, în ședință ordinară, iar pe ordinea de zi figurează un proiect de hotărâre cu implicații directe pentru unul dintre șantierele rutiere din […]

Citește mai mult

Curier Județean

24 – 25 octombrie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână

Ioana Oprean

Publicat

în

24 – 25 octombrie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 24 – 25 octombrie 2026. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență și să respecte limitele de viteză legale, […]

Citește mai mult

Curier Județean

24 octombrie 2026 | Cod galben de ceață în Alba: Vizibilitate redusă local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri. Localitățile vizate

Ioana Oprean

Publicat

în

Cod galben de ceață în Alba: Vizibilitate redusă local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri. Localitățile vizate Mai multe localități din județul Alba sunt sâmbătă, 24 octombrie 2026, cel puțin până la ora 8.00, sub incidența unei atenționări meteo imediate de ceață. Ceața determină vizibilitate redusă local sub 200 de metri […]

Citește mai mult