Curier Județean

Concurenţă acerbă la prima etapă de admitere a Colegiului Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

admitere Colegiul Militar01Vineri, 30 mai, la Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” din Alba Iulia s-a desfăşurat prima etapă a examenului de admitere în clasa a IX-a. Purtătorul de cuvânt a instituţiei, Daniela Filimon ne-a declarat că anul acesta a fost cea mai mare concurenţă din ultimii ani, fiind înscrişi 625 de candidaţi şi prezenţi 620.

Colegiul Militar din Alba Iulia are pentru clasa a IX-a patru clase cu 120 de locuri, dintre care 20 sunt alocate pentru fete. La testul de verificare a cunoştinţelor la limba română şi matematică au reuşit să treacă mai departe 531 de candidaţi (316 băieţi şi 170 de fete).

Testul a durat 3 ore şi au fost declaraţi admişi cei care au obţinut media peste 6.00. Din fericire toţi cei 55 de candidaţi din Alba, dintre care 23 de fete au trecut de prima probă a examenului.

Ierarhizarea candidaţilor se va face în data de 6 iulie, după Evaluarea Naţională 2014. Astfel elevii vor veni cu media de intrare la liceu (75% Evaluarea Naţională şi 25% media de peste ani), care se va aduna cu nota obţinută la admiterea la Colegiul Militar şi se va împărţi la doi. Astfel vor fi repartizaţi cei 120 de candidaţi.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Accident rutier pe A1, sensul de mers Sibiu – Sebeș: Coliziune între un ansamblu rutier și o autoutilitară oprită pe banda de urgență. Doi bărbați, transportați la spital

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident rutier pe A1, sensul de mers Sibiu – Sebeș: Coliziune între un ansamblu rutier și o autoutilitară oprită pe banda de urgență. Doi bărbați, transportați la spital Doi șoferi au fost răniți și transportați la spital, după un accident produs pe Autostrada A1, pe sensul Sibiu – Sebeș, luni 28 septembrie.  Un ansamblu rutier […]

Citește mai mult

Curier Județean

Primăria Aiud organizează concurs pentru un post de asistent social, grad profesional principal, în cadrul Direcției de Asistență Socială. Condițiile de participare și desfășurare a concursului

Bogdan Ilea

Publicat

în

Primăria Aiud organizează concurs pentru un post de asistent social, grad profesional principal, în cadrul Direcției de Asistență Socială. Condițiile de participare și desfășurare a concursului PRIMĂRIA MUNICIPIULUI AIUD, JUDEŢUL ALBA, organizează, la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs în vederea ocupării pe perioadă nedeterminată a postului contractual de execuție vacant, cu […]

Citește mai mult

Curier Județean

3 octombrie 2026 | O altfel de premieră la Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia: Spectacol pentru tineri și adulți realizat de doi actori ai instituției teatrale

Ioana Oprean

Publicat

în

O altfel de premieră la Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia: Spectacol pentru tineri și adulți realizat de doi actori ai instituției teatrale Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia vă invită sâmbătă, 3 octombrie 2026, la ora 18:00, la Sala Teatrului de Păpuși „Prichindel”, la o altfel de premieră, un nou spectacol care […]

Citește mai mult