Politică Administrație

Comunicat de presă| Vom lansa oameni pe Marte din Alba Iulia!

Unirea Ziarul

Publicat

în

Vom lansa oameni pe Marte din Alba Iulia!

Cu mare bucurie pot să afirm că negocierile pe care le-am avut în aceste zile cu unul dintre cei mai bogați oameni ai planetei au fost un real succes. Întrucât am fost surprinși de mai mulți paparazzi la debarcaderul de pe Mureș, trebuie să recunosc public că am avut o întâlnire ultra-secretă cu Elon Musk, deținătorul TESLA și cel mai important om din programul aero-spațial din SUA. În timp ce am prins amândoi câte 4 știuci și 28 de crapi de câte 8-9 kg fiecare (la un moment dat a trebuit sa îi dau bățul meu de alun cu monofilament de 0,35 pentru că lanseta lui de 25.000 euro i s-a prins într-un morman de bidoane și PET-uri ce pluteau în derivă pe mijlocul Mureșului) Elon Musk a fost direct și tranșant. Mi-a spus că demult aștepta această oportunitate să investească în Alba Iulia și că în următorii ani vrea să își mute atât fabrica TESLA, cât mai ales noul său proiect Spacex (după ce Orban termină și el toate autostrăzile pe care le-a făcut în blocul lui de desen dintr-a 7-a). Cică nici America nu mai e ce a fost o dată și nu prea îi place nici de freza lui Donald Trump. Inițial am crezut că glumește sau că vorbește de rățoiul Donald. După vreo 5 minute mi-am dat seama că vorbea serios…Adevărul că începea să aibă și un accent ciudat după a doua serie de protocoale din ălea tari, aduse de un prieten tocmai din Maramureș.

Mai mult, cică dacă am face cumva să mai închidem din toate parcurile ălea industriale pe care ni le-au promis Hava&CO. încă din 2008, atunci ar fi dispus să lanseze din 2024 oamenii pe Marte chiar de la noi din Alba Iulia. Se gândea (mi-a desenat pe o foaie de dictando ce mirosea a slănină de la o poștă) că cel mai potrivit loc pentru fabrica TESLA și mai ales pentru lansatorul de rachete ar fi chiar lângă una dintre cele 3 sau chiar 4 șosele de centură câte va avea Alba Iulia.

Din ce mi-a explicat el, ar fi vorba de o șosea de centură care ar lega de la Sud la Est, trecând chiar prin Nord, dar mai pe la Vest de buricul Târgului Alba Iulia, cu cealaltă Capitală chiar pe lângă nimic…Ei.. ce să mai…complicat rău. Cam aproape cotangenta la noua șosea de centură care și aia pleacă de undeva și nu se mai termină niciunde. Probabil chiar nicicând!

Ahh! Și chiar la final când deja mă pregăteam să îmi iau peștii și să plec acasă, a mai aruncat și o vorbă așa la mișto. Cică îl mai aduce cu el la Alba Iulia și pe primarul Veneției, un nume ciudat. Cică îl roade pe ăsta o invidie pe Voicu de nu mai poate. A spus că vrea să îl vadă pe ăla care a făcut canalizarea la Alba Iulia și a promis că dacă îi face și lui la fel este dispus să ne cedeze GRATIS fabrica lui de gondole! Plus vreo 2-3 gondolieri până îi învață pe ai noștri cum să treacă fără să se bușească prin intersecția noastră de la Mercur. Cică nu îi venea să creadă că Alba Iulia se poate scufunda mai tare ca Veneția la orice ploaie și vrea să ne copieze scufundarea…pardon…modelul. Ba încă îl face diriginte de canal pe ăla care ne-a făcut nouă canalizările… Degeaba am vrut să îi explic că la noi orașul Alba Iulia se scufundă tot mai mult, chiar și fără să plouă, că nu a priceput nicicum. Cred că americanii ăștia nu le au cu metaforele…

Cică de foarte mult timp voia Elon Musk să intre pe piața din Alba Iulia doar că nu avea intrare până acum la Primăria Alba Iulia. Așa că atunci când am auzit că mai vrea să facă și peste 500.000 de noi locuri de muncă și vreo 800 de apartamente tip ANL… am luat un aer din ăla diplomatic, mi-am pus undita la subraț și i-am răspuns sec, exact ca pe la noi: NO, HO!! Gata cu miștocăreala! Până aici! La mine nu merge cu pile! Și să îmi dai și bățul meu de alun înapoi!!!

***

Mai știți bancul cu …Păi tu ai început?! Văzând în ultimele săptămâni cu câte promisiuni, minciuni și “ciorbe reîncălzite” vin cei care ne-au condus de aproape 30 de ani încoace, la fel ca și noii candidați transfugi din PNL vopsiți în USR care au stat atât de mult timp în fruntea Primăriei Alba Iulia, fiind și co-părtași la aceeași administrare ineficientă, un astfel de pamflet a venit în mod natural. Este evident adresat numai către doua categorii de oameni: cei care au simțul umorului și cei care, evident, își mai folosesc și creierul. Deci îndrăznesc a spune, TUTUROR!

Acest text ESTE UN PAMFLET  și trebuie tratat ca atare. Cam la fel cum ar trebui să tratați și promisiunile electorale ale celor care ne tot conduc de aproape 30 de ani!

Ioan Bogdan Lazăr
Primarul noii generații!

Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

VIDEO | Două bazine noi pentru alimentarea cu apă a comunei Mirăslău: ,,Nu vor mai exista probleme în alimentarea cu apă a tuturor locuințelor”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două bazine noi pentru alimentarea cu apă a comunei Mirăslău: ,,Nu vor mai exista probleme în alimentarea cu apă a tuturor locuințelor” Locuitorii din Mirăslău ar urma să scape de problemele legate de alimentarea cu apă potabilă, după finalizarea unei investiții derulate de SC APA CTTA SA, cu sprijinul administrației locale. Proiectul prevede construirea a […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Peste 8 milioane de lei pentru transformarea „Locului Târgului” din Teiuș într-un nou parc urban de agrement

Bogdan Ilea

Publicat

în

Peste 8 milioane de lei pentru transformarea „Locului Târgului” din Teiuș într-un nou parc urban de agrement Orașul Teiuș va avea un nou parc urban de agrement, amenajat pe o suprafață de peste 21.000 de metri pătrați, în zona „Locul Târgului”. Investiția, în valoare totală de peste 8,18 milioane de lei, este finanțată prin Programul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Începe sesiunea de toamnă în Parlament și se reiau negocierile pentru un nou Guvern: Variantele vehiculate pentru funcţia de premier

Ioana Oprean

Publicat

în

Începe sesiunea de toamnă în Parlament și se reiau negocierile pentru un nou Guvern: Variantele vehiculate pentru funcţia de premier Președintele Nicușor Dan ar putea desemna un premier până la finalul săptămânii, spun surse politice, în acest moment conturându-se un guvern dominat de PSD, cu Sorin Grindeanu premier sau un premier independent. În cazul în […]

Citește mai mult