Comunicat de presă Sorin Bumb: Guvernul Liberal va folosi cele de 33 de miliarde de euro obținute de la Comisia Europeană pentru redresarea economică a României
Eforturile Guvernului Liberal au avut un ecou remarcabil la Bruxelles, România obținând a doua cea mai mare sumă de bani din Europa de Est și a șasea cea mai mare sumă la nivel european pentru redresare economică.
Astfel, România va primi în total 33 de miliarde de euro – din care 19 miliarde fonduri nerambursabile – din pachetul de ajutor al Comisiei Europene. Datorită negocierilor purtate de Guvernul PNL și de europarlamentarii PNL la Bruxelles, România este una dintre țările câștigătoare, alături de Spania și Italia.
Guvernul PNL va folosi în mod responsabil acești bani. Odată aprobat pachetul de ajutor economic de către Parlamentul European și de către Consiliul European, banii vor fi folosiți pentru dezvoltarea economiei românești, pentru sprijinirea companiilor românești și pentru angajații români.
Chiar și în plină pandemie Guvernul PNL a acordat o mare atenție utilizării fondurilor europene și a reușit să atragă peste un miliard și jumătate de euro pentru combaterea efectelor pandemiei. Astfel, a fost ușurată presiunea asupra bugetului național, banii europeni fiind folosiți chibzuit în timp de criză: 300 de milioane de euro pentru plata șomajului tehnic, 350 de milioane de euro pentru dotarea spitalelor, 225 de milioane de euro pentru sprijinirea a peste un milion de români aflați în situații defavorizate sau cu risc de sărăcie, 20 de milioane de euro stimulente pentru medicii aflați în prima linie, 682 de milioane de euro pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
În doar 6 luni, guvernul PNL a recuperat întârzieri de ani de zile în folosirea fondurilor europene: au fost semnate contractele pentru spitale regionale din Craiova și Iași, pe care PSD a eșuat să le facă în 6 ani, au fost lansate 13 apeluri de proiecte cu finanțare europeană care cumulează peste 800 de milioane de euro, s-a evitat dezangajarea a 600 de milioane de euro încă din primele săptămâni de guvernare. România a depășit cu peste 467 milioane de euro ținta de dezangajare. De asemenea, a fost alocat un buget de aproximativ 500 milioane de euro din fonduri europene pentru înființarea de rețele noi de distribuție a gazelor naturale în localitățile din România. În plus, România a adoptat deja cadrul legislativ care va permite să putem absorbi bani europeni chiar din prima zi a viitorului Cadru Financiar Multianual 2021 – 2027. Este pentru prima dată de când România a aderat la UE când este adoptat din timp cadrul legislativ pentru viitorul exercițiu financiar.
Până acum, România a fost codașa Europei la utilizarea fondurilor europene, PSD situându-se pe primul loc doar la fraudarea banilor europeni. Guvernele PSD au eșuat în utilizarea miliardelor de euro din fonduri europene alocate pentru construcția de autostrăzi. Cifrele spun totul: precedenta guvernare PSD promitea în ianuarie 2017 sute de kilometri de autostradă! Dar niciun kilometru de autostradă nou nu a fost început și finalizat de precedenta guvernare PSD în 3 ani de zile. Au fost inaugurate doar bucăți din foste autostrăzi începute înainte și care au acumulat mii de zile de întârzieri sub guvernările PSD. Uniunea Europeană a alocat în trecut sume uriașe de bani ce puteau fi folosite de fostele guverne ale României pentru construcția de noi spitale. În exercițiul financiar actual, care se încheie în curând, au existat bani pentru spitale. Chiar PSD în programul de guvernare din 2016 a promis că va construi 8 spitale regionale cu fonduri europene, însă când au ajuns la guvernare au început să critice instituțiile europene care ne rugau pur și simplu să facem proiecte și să le luăm banii!
Timp de șase ani, între 2014 și 2019, Guvernele PSD au atras doar o treime din fondurile europene structurale și de coeziune alocate României din Bugetul Multianual al Uniunii Europene 2014 – 2020. Guvernul PNL se luptă acum să atragă în timpul rămas din acest cadru financiar restul de două treimi din banii disponibili de la Bruxelles.
Sorin Ioan BUMB,
Deputat PNL de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Noul spațiu al centrului de zi pentru persoane vârstnice din cartierul Mihail Kogălniceanu din Sebeș, prezentat seniorilor care domiciliază în zonă
Noul spațiu al centrului de zi pentru persoane vârstnice din cartierul Mihail Kogălniceanu din Sebeș, prezentat seniorilor care domiciliază în zonă Noul spațiu al centrului de zi pentru persoane vârstnice din cartierul Mihail Kogălniceanu a fost prezentat seniorilor care domiciliază în această zonă, a anunțat, sâmbătă, 21 februarie 2026, primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor. „Mediul […]
Comunicat de presă | PSD solicită PNL și USR să înceteze disputa care blochează reforma de relansare economică
PSD solicită PNL și USR să înceteze disputa care blochează reforma de relansare economică PSD face apel la PNL și USR să înceteze disputele privind controlul asupra fondurilor destinate Programului de relansare economică – singura reformă autentică a actualei Coaliții de guvernare! Pachetul de măsuri trebuie avizat urgent de Ministerul Economiei! PSD subliniază că programul […]
Finanțare de un milion de euro pentru elaborarea Planului Urbanistic General la Aiud: ,,Este despre cum vrem să arate orașul în următorii ani”
Finanțare de un milion de euro pentru elaborarea Planului Urbanistic General la Aiud: ,,Este despre cum vrem să arate orașul în următorii ani” Primăria Aiud a câștigat o finanțare de 1 milion de lei pentru elaborare Planului Urbanistic General care nu a mai fost actualizat din anul 1999. Concret, un PUG actualizat înseamnă reguli clare […]