Politică Administrație

Comunicat de presă| Sorin Bumb, deputat PNL: Legea privind racordarea fără plată la rețele de gaz și electricitate a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial

Ioana Oprean

Publicat

în

Astăzi a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1239 legea 290/2020 în care sunt stipulate mai multe modificări ce vin în sprijinul cetățenilor care doresc să se conecteze la rețelele de energie. După ce modificările legislative referitoare la racordarea consumatorilor la rețelele de gaze au intrat deja în vigoare, a venit acum rândul rețelelor electrice. După același model pe care l-am promovat, alături de colegii mei din PNL, în cazul conectării la gaze, românii nu vor mai plăti nici conectarea la rețelele de curent.

Petrecerea Divorțaților

Astfel, distribuitorii de electricitate sunt obligați să racordeze toți solicitanții la rețea, într-un termen de maxim 90 de zile de la data obținerii autorizației de construire. La fel ca și la gaz, costurile de conectare nu mai sunt plătite de consumator ci sunt suportate de firma de distribuție a electricității, care le va recupera apoi prin tarifele de distribuție practicate.

Proiectul pentru racordare va putea fi realizat și de către clienții casnici/beneficiari, cu orice firmă autorizată, cu care ei doresc să facă acest lucru. Această modificare se aplică atât racordării la rețelele de electricitate cât și racordării la rețelele de gaze.

În plus, în această nouă lege se prevede și extinderea rețelelor de energie pe cheltuiala furnizorului. Dacă în primă fază beneficiau de racordarea fără plată doar cei care aveau deja conducta de gaze la limita proprietății, aceste noi reglementări includ și extinderile de rețele de energie fără plată din partea beneficiarilor, inclusiv amplasarea de noi stâlpi, în cazul rețelelor electrice.

Astfel, dacă există solicitări, distribuitorii de energie vor trebui, de azi înainte, să ducă conductele de gaze sau cablurile de curent în toate sate și localitățile aparținătoare unei unități teritorial-administrative, sau pe toate străzile unui oraș, urmând ca apoi să-și recupereze investiția din tarifele de distribuție practicate. Recuperarea acestor costuri de racordare, inclusiv proiectare, se va realiza cu amortizare accelerată într-o perioadă de 5 ani, în conformitate cu reglementările Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Pentru ca legea să fie pe deplin aplicabilă, în perioada imediat următoare ANRE va elabora un nou regulament de conectare la rețelele de energie, care va prelua toate aceste modificări și condiționalități prevăzute de noua lege. Specialiștii ANRE lucrează deja la acest document și după ce sunt îndeplinite toate termenele legale de transparență și dezbatere publică el va intra în vigoare, undeva la începutul anului viitor.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”

Ioana Oprean

Publicat

în

La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj.  În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de […]

Citește mai mult