Politică Administrație

Realizări importante ale deputatului Adrian Bara în prima sesiune parlamentară

Ioana Oprean

Publicat

în

Realizări importante ale deputatului Adrian Bara în prima sesiune parlamentară

Deputatul PSD de Alba, Adrian Bara, încheie prima sesiune parlamentară din acest an cu realizări importante, între care atragerea de fonduri de la bugetul de stat pentru îmbunătățirea calității serviciilor medicale din Munții Apuseni, 11 propuneri legislative, aproape 50 de întrebări, interpelări, luări de cuvânt și declarații politice, relevante pentru județul Alba, pe zona de sănătate, educație, infrastructură rutieră sau dezvoltare locală.

Petrecerea Divorțaților

Prin amendamentul său, depus la începutul anului la proiectul legii bugetului de stat, a obținut cofinanțarea unor proiecte importante de investiții la Spitalul Orășenesc Abrud: finalizarea reabilitării, modernizării și extinderii ambulatoriului de specialitate și creșterea eficienței energetice a unității medicale, pe care primarul Radu Marcel Tuhuț vrea să le implementeze pentru a asigura servicii medicale corespunzătoare.

Alte realizări sunt legate de activitatea în Comisia pentru Sănătate din Camera Deputaților unde, alături de colegii parlamentari, a realizat pași importanți pentru crearea cadrului legal astfel încât unitățile administrativ-teritoriale să poată contribui financiar la acoperirea unor cheltuieli pentru spitalele care nu se află în administrarea lor.

În prima jumătate a anului Adrian Bara a avut și acțiuni sociale importante. A continuat campania ”Sănătate pentru Zâmbete” și, alături de președintele PSD Alba, Corneliu Mureșan, a organizat o acțiune de conștientizare a importanței sănătății dentare la școala și grădinița din comuna Poșaga. Acțiunea a avut două componente esențiale: informarea și conștientizarea importanței sănătății dentare încă din copilărie, precum și distribuirea de seturi de igienă dentară pentru preșcolari și elevi. Acțiunea a fost organizată de Ziua Mondială a Sănătății Orale. Cu această ocazie, deputatul social-democrat a susținut o declarație politică în Parlament prin care, într-un mod constructiv, i-a îndemnat și pe ceilalți colegi parlamentari să se implice în astfel de demersuri în comunitățile din care fac parte.

Legat de inițiativele legislative depuse, Adrian Bara se află printre parlamentarii social-democrați care au inițiat proiectul de lege privind declararea zilei de 21 septembrie drept Ziua Munților Apuseni. 21 septembrie a fost aleasă ca Ziua Munților Apuseni deoarece este data în care Avram Iancu, un simbol al Munților Apuseni și al luptei pentru identitatea românească, a ajuns la Blaj, pe Câmpia Libertății, la Adunarea Națională, în fruntea a 6.000 de moți.

Alte propuneri legislative sunt în domeniul îmbunătățirii drepturilor pacientului, completarea Legii educației fizice și sportului, exercitarea profesiei de dietetician, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Dieteticienilor din România. De asemenea, alte inițiative legislative depuse vizează aspecte ce țin de administrația publică, domeniul cultural, reglementarea construcțiilor.

Întrebările și interpelările parlamentare au avut ca scop îmbunătățirea situației persoanelor cu handicap, remedierea impactului ecologic al exploatărilor miniere istorice din Roșia Montană, asigurarea calității și siguranței infrastructurii rutiere pe autostrăzile A10 și A1, îmbunătățirea rețelei județene a cabinetelor de medicină școlară, digitalizarea procesului de învățământ și în județul Alba, necesitatea modernizării drumului de acces către Domeniul Schiabil Șureanu, deficitul de medici de familie în județul Alba, situația accesului elevilor din județul Alba la consiliere și suport psihologic în unitățile de învățământ, situația ariilor naturale protejate din județul Alba, poluarea râurilor Abrudel și Arieș etc.

Adrian Bara se află la primul mandat de deputat, are birouri parlamentare în Sebeș, Abrud, Zlatna și Aiud. Suntem deschiși la orice inițiative care vin din partea cetățenilor județului Alba și așteptăm propuneri pentru îmbunătățirea cadrului legislativ sau remedierea unor inechităților sociale.

Comunicat de presă,
Cabinet deputat Adrian Bara


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Corneliu Mureșan (PSD Alba): După două decenii de povești liberale, Cugirul va fi legat în sfârșit la autostradă datorită foștilor miniștri PSD

Bogdan Ilea

Publicat

în

Corneliu Mureșan (PSD Alba): După două decenii de povești liberale, Cugirul va fi legat în sfârșit la autostradă datorită foștilor miniștri PSD Nodul rutier de pe autostrada A1, care va lega orașul Cugir la autostradă, va fi operațional în 2028, investiția fiind în faza de contractare a proiectării și execuției. Anunțul a fost făcut de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Ce se întâmplă cu ultimele străzi de pământ din centrul unui oraș din Alba: „Transformare importantă”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce se întâmplă cu ultimele străzi de pământ din centrul unui oraș din Alba: „Transformare importantă” A început reabilitarea ultimelor străzi de pământ din centrul Aiudului, a anunțat, luni, 12 octombrie 2026, primarul Dragoș Crișan.  Potrivit edilului, Strada Strâmtă și Strada Muzicanților vor beneficia de o transformare importantă, iar odată cu regularizarea cursului Aiudelului, zona […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult