Politică Administrație

Comunicat de presă| Radu Tuhuț deputat PSD de Alba: Ministrul Năsui și năstrușnicele sale cuvinte privind companiile de armament de la Cugir!

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat de presă| Radu Tuhuț deputat PSD de Alba: Ministrul Năsui și năstrușnicele sale cuvinte privind companiile de armament de la Cugir!

Am citit, zilele trecute, cum ministrul Economiei, Claudiu Năsui, prezenta asemenea unei mari realizări eliberarea din funcție a celor doi administratori speciali de la Uzina Mecanică și Fabrica de Armament Cugir. De parcă în spatele acestei măsuri ar fi stat ani întregi de muncă asiduă și sacrificii multiple când, de fapt, a fost vorba de o simplă decizie, semnătură. Aștept de la ministru să ne spună câte locuri de muncă, pe posturi de execuție, vor fi create în schimbul celor două funcții pe care le-a blamat și în urma cărora, cum spunea el, face economie la bugetul de stat. Sau cu cât vor crește salariile angajaților!

Însă cel mai trist este că domnul Năsui dezinformează, manipulează și jignește munca a circa 2.000 de persoane, care lucrează aici, spunând că aceste două companii sunt păguboase și înregistrează pierderi. Dacă ar fi avut o simplă curiozitate, înainte de a posta clișee pe Facebook, ar fi consultat site-ul Ministerului Finanțelor, sau alte site-uri de profil, unde ar fi văzut că cele două unități au avut milioane de euro profit și importante cifre de afaceri, cel puțin pe timpul Guvernării recente a PSD. Ceea ce înseamnă că aici oamenii lucrează, își fac bine treaba, iar salariile trebuie crescute!

”Pe scurt, tipic companii de stat, care trăiesc din banii contribuabililor” – spune ministrul, lovind cu bâta, fără să-l intereseze cum și pe cine lovește. Unitățile de la Cugir, domnule ministru, nu trăiesc de pe banii contribuabililor, ci aduc venituri la bugetul de stat, iar oamenii care lucrează aici fac cinste țării noastre!

Nu comentez oportunitatea sau necesitatea eliberării din funcție administratorilor speciali, care este atributul Ministerului Economiei, sub tutela căruia se află ROMARM, ci modul în care a înțeles domnul Năsui să o facă! Cum a ales domnia sa să pună la ”zidul infamiei” persoane care au ocupat, de-a lungul timpului, aceste funcții, a căror activitate, sunt convins, nu o cunoaște și nu îl interesează. Este preocupat doar de like-urile pe care le strânge pe Facebook, în urma acestor postări ”explozive”, lipsite de acuratețe și explicații suficiente. În caz contrar, ar fi făcut aceste demersuri fără prea multă publicitate sau cel puțin fără a împroșca cu noroi. Și nu, nu pot fi acuzat de niciun fel de subiectivism, întrucât cei doi administratori speciali, proaspăt eliberați din funcție, sunt liberali! Aici e vorba de ceva mai mult decât de politică: de principii! De modul în care un ministru ”bate” toba și bravează când semnează o astfel de decizie.

”Acești administratori speciali nu făceau absolut nimic” – mai spune ministrul Economiei. De unde știți, domnule ministru? Ați fost vreodată la Cugir să urmăriți activitățile companiilor, să vă interesați de problemele pe care le întâmpină și să veniți în sprijinul angajaților?  Am văzut, în schimb, că v-ați fotografiat într-o fabrică de armament din Brașov, neștiind sau neinteresându-vă că acest lucru este strict interzis, în contextul securității militare și a importanței strategice a unor astfel de unități.

Vorbiți, de asemenea, domnule ministru, despre privatizarea companiilor de stat, fără a avea proprietatea cuvintelor, termenilor și consecințelor acțiunilor pe care le realizați. Fără a avea un plan concret pentru industria de apărare, fără a vă interesa situația comenzilor sau a altor aspecte de importanță strategică. Vânzarea companiilor românești în plină criză economică este cea mai mare ticăloșie pusă la cale de acest Guvern! Iar acum veniți cu această temă în discuție și o puneți în cârca unui angajat când aici este vorba despre o lege, despre o decizie politică.

”Acum este momentul să oprim jaful din banii contribuabilului. Continuăm #RevolutiaBuneiGuvernari” – își încheie ministrul postarea. Să înțelegem că eliberarea din funcție a câtorva persoane sunt de natura opririi vreunui jaf? Sau că aceste demersuri înseamnă o bună guvernare? În înțelegerea mea, cel puțin, o bună guvernare înseamnă creșterea veniturilor în raport cu prețurile, creșterea calității vieții, investiții în principalele sectoare, continuarea programelor de dezvoltare locală. Ne-ați umplut podul cu creșterea economică, pe care nu o resimte nimeni. Veniturile oamenilor sunt tot mai mici în comparație cu cheltuielile pentru utilități și bunuri de consum, iar traiul zilnic e tot mai greu.

Sunteți responsabil, domnule ministru, să depuneți diligențele necesare, astfel încât companiile de stat, care se află în subordinea dvs., să meargă bine, să producă profit, oamenii să aibă un loc de muncă bine plătit, condiții decente și beneficiile pe care le merită. Nu să îmbrăcați în minciuni și calomnii două concedieri, mai ales dacă nu cunoașteți specificul și activitatea!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în ianuarie 2026: Date oficiale

Ioana Oprean

Publicat

în

Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în ianuarie 2026 Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a dat publicităţii, miercuri, 14 ianuarie 2026, situaţia privind subvenţiile acordate partidelor politice de la bugetul de stat în luna ianuarie 2026. Suma totală depăşeşte 14,4 milioane de lei, cele mai mari sume fiind virate Partidului Social Democrat (PSD), […]

Citește mai mult

Politică Administrație

16 februarie 2026 | Primăria Aiud organizează licitație publică pentru închirierea locurilor de vânzare din Piaţa Agroalimentară „Dr. Constantin Hagea”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Primăria Aiud organizează licitație publică pentru închirierea locurilor de vânzare din Piaţa Agroalimentară „Dr. Constantin Hagea” În data de 16 februarie 2026, începând cu ora 12.00, Primăria Municipiului Aiud, organizează licitație publică pentru închirierea locurilor de vânzare din Piaţa Agroalimentară „Dr. Constantin Hagea”. Primăria Municipiului Aiud organizează în data 16 februarie 2026, ora 12:00, în […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | PSD Alba: Unde a dispărut Ion Dumitrel? Nu are curajul să apere comunitățile din Alba, cărora Ilie Bolojan vrea să le ia din bugetele de investiții

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD Alba: Unde a dispărut Ion Dumitrel? Nu are curajul să apere comunitățile din Alba, cărora Ilie Bolojan vrea să le ia din bugetele de investiții Unde a dispărut subit, în aceste zile, domnul Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba și președintele organizației județene a PNL? Obișnuit să pozeze într-o vedetă a rețelelor de socializare, […]

Citește mai mult