COMUNICAT DE PRESĂ| Radu Cristian: Educația trebuie să fie principala noastră îngrijorare. Pentru că educația de azi reprezintă viitorul de mâine
Ultimul an ne-a arătat, poate mai mult că niciodată, importanța și puterea lucrurilor normale, mărunte, dar fară de care viața noastră o ia pe o cărare nesănătoasă pentru prezent, dar mai ales pentru viitor.
La fel cum puterea unei familii stă în conviețuirea în aceeași casă a acesteia, așa cum locația serviciului este necesar să fie la locul de munca și nu acasă, tot astfel locul elevilor este în băncile scolii.
Viață noastră s-a schimbat o data cu această pandemie. Sănătatea, afacerile, locurile de munca, socializarea au avut de suferit în urma luptei cu acest virus. Dar în mod sigur, educația trebuie să fie principala noastră îngrijorare. Pentru că educația de azi reprezintă viitorul de mâine.
Mâine o parte dintre elevi vor începe scoală. Scoală normala, așa cum o știm. Vreau să le transmit elevilor și profesorilor mult succes, sănătate și putere.
De asemenea, vreau să rog toate persoanele angrenate în desfășurarea activității școlare să păstreze și să respecte măsurile autorităților, precum distanțarea fizică atât cât este posibil, dezinfectarea, spălatul regulat al mâinilor și purtarea măștilor de protecție.
Doar împreună putem reuși, doar împreună putem să ne asigurăm un viitor mai bun. Indiferent de preferințe politice sau păreri personale, educația copiilor noștri trebuie să fie un țel comun.
Vă doresc multa sănătate.
Radu Cristian
Consilier Local PSD Sebeș
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică
Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]
Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare
Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei
Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]
