Politică Administrație

Comunicat de presă| PSD Alba: Proiecte pilot în valoare de 9,3 milioane de euro propuse și susținute de europarlamentarul Victor Negrescu au fost aprobate de Parlamentul European

Ioana Oprean

Publicat

în

Șapte proiecte pilot propuse și susținute de eurodeputatul Victor Negrescu, în valoare de peste 9 milioane de euro, au fost aprobate de către Comisia pentru Bugete a Parlamentului European. Proiectele propuse se referă la zona de educație, IMM-uri, media, sport și cultură.

Petrecerea Divorțaților

“Sunt bucuros că am inițiat și susținut proiecte pilot noi în valoare de 9,3 milioane de euro care aduc fonduri europene suplimentare în domeniul educației, mediei, sportului și culturii. Cu aceste noi proiecte, am reușit să inițiez acțiuni în valoare de peste 17 milioane de euro în acest mandat, pe lângă cele circa 60 de milioane de euro obținute în cei trei ani din mandatul anterior.

Un proiect important este cel privind crearea unui Hub European dedicat Patrimoniului Cultural menit să sprijine protejarea și conservarea patrimoniului european. Am obținut de asemenea finanțare pentru sprijinirea sportului, susținerea IMM-urilor dar și fonduri pentru educația media. Este central pentru echipa noastră să propunem proiecte concrete și să utilizăm acest mecanism unic prin care noi, eurodeputații, putem influența pozitiv agenda și acțiunea europeană în materie.

Proiecte precedente au generat de exemplu finanțări pentru achiziția de echipamentele medicale, un portal educațional pe zona de educație financiară sau fonduri specifice pentru tehnologizarea școlilor”, a declarat eurodeputatul Victor Negrescu, raportorul alternativ al Grupului S&D pentru bugetul european pe anul 2022.

Comisia pentru Bugete a Parlamentului European a aprobat în această săptămână perspectiva sa privind bugetul european pe anul 2022. În acest raport sunt incluse proiectele pilot inițiate de eurodeputați. Europarlamentarul Victor Negrescu este membrul Parlamentului European cu cele mai multe proiecte pilot inițiate, în valoare totală de circa 77 de milioane de euro.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Florin Roman (PNL Alba): România are nevoie urgentă de un guvern liberal cu puteri depline

Bogdan Ilea

Publicat

în

Florin Roman (PNL Alba): România are nevoie urgentă de un guvern liberal cu puteri depline Miercuri, Parlamentul nu votează doar un nume de premier. Votează un program, o echipă și o direcție de guvernare. Programul Mureșan propune continuarea reformelor începute, modernizarea statului, disciplină bugetară și creștere prin investiții. PSD se opune unui Guvern pro-european și […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Finanțare de aproape 11 milioane de lei pentru regenerarea urbană a zonei Valea Frumoasei din Sebeș: De unde vor veni banii

Ioana Oprean

Publicat

în

Finanțare de aproape 11 milioane de lei pentru regenerarea urbană a zonei Valea Frumoasei din Sebeș: De unde vor veni banii Primăria Municipiului Sebeș, în parteneriat cu Serviciul Public pentru Administrarea Patrimoniului Sebeș, a depus cererea de finanțare pentru proiectul „Regenerarea spațiilor publice din zona Valea Frumoasei – Municipiul Sebeș”, în cadrul Programului Regiunea Centru […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Oferta publică de obligațiuni a municipiului Alba Iulia, suprasubscrisă: Cererea investitorilor a depășit 77 de milioane de euro, pentru emisiunea de 30 de milioane de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

Oferta publică de obligațiuni a municipiului Alba Iulia, suprasubscrisă: Cererea investitorilor a depășit 77 de milioane de euro, pentru emisiunea de 30 de milioane de euro Municipiul Alba Iulia a anunțat încheierea cu succes a ofertei publice de obligațiuni municipale, denominate în euro, în valoare de 30 de milioane de euro. Oferta, derulată în perioada […]

Citește mai mult