Comunicat de presă| Deputatul PSD de Alba, Radu Tuhuț: Strigătul moților nu rămâne fără ecou! În Săptămâna Mare am dat voce patimilor locuitorilor din Apuseni!
Deputatul PSD de Alba, Radu Tuhuț: Strigătul moților nu rămâne fără ecou! În Săptămâna Mare am dat voce patimilor locuitorilor din Apuseni!
În Miercurea Mare am depus o declarație politică, în Parlamentul României, privind patimile moților, în speranța că Direcția Regională Cluj din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, în administrarea căreia se află drumurile naționale din Apuseni, va acționa în consecință.
De altfel, am transmis mai multe solicitări și am depus mai multe sesizări oficiale către CNAIR pentru modernizarea, reabilitarea sau repararea, în funcție de caz, a DN 74, DN 74 A și DN 75 – Turda, Câmpeni, Ștei.
Am reamintit, astăzi, colegilor parlamentari și factorilor decidenți, prin intermediul unei declarații politice, că drumul național dintre Abrud și Câmpeni a fost serios avariat în urma inundațiilor din vara anului trecut. Din păcate, în ciuda numeroaselor solicitări pe care le-am făcut, acesta a rămas în aceeași stare necorespunzătoare.
Iau în calcul inițierea unui proiect de lege care să prevadă începerea lucrărilor de reparații a oricărui bun public, în regim de urgență, respectiv maximul 30 de zile, dacă acesta a fost avariat în urma unor calamități naționale. Nu se poate ca oamenii să aștepte aproape 1 an până la îndepărtarea efectelor generate de revărsarea apelor!
Acum există și speranțe reale! După accederea Partidului Social Democrat în guvern și după instalarea unei noi conduceri la ministerul Transporturilor, lucrurile au început să se pună în mișcare. Viceprim-ministrul Sorin Grindeanu a redus la minim orice termen de execuție a lucrărilor de întreținere și reabilitare a drumurilor. Acest fapt ce ne dă încredere că, în sfârșit, drumurile din Apuseni vor fi modernizate așa cum ne dorim!
În final, doresc să transmit tuturor locuitorilor județului Alba liniște, pace și credință în Săptămâna Mare, respectiv bucurie, belșug și speranță, în zilele sfinte care vor urma!
Deputat PSD de Alba,
Radu TUHUT
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane
Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]
Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]
