Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Politică Administrație

Comunicat de presă| Deputatul Florin Roman a pus cerințele oamenilor din Alba pe masa Parlamentului și a Guvernului (P)

Andreea Ștefan

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
Cu totul caracteristic pentru liderul deputaților liberali din Camera Deputaților, conjudețeanul nostru Florin Roman, este tenacitatea. Și determinarea cu care luptă pentru fiecare idee și pentru fiecare inițiativă. La care se adaugă sentimentul responsabilității, dacă a făcut ”legământ cu cetățenii”: se bate și susține orice idee și orice demers care duc la dezvoltare socio-economică, în primul rând în Alba și, în general, în țară.
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Permanent, Florin Roman spune: ”Mergem pe soluții, nu discuții! Pe fapte, nu pe povești!” Activitatea lui parlamentară din primul mandat include foarte multă muncă, sute de interpelări și sute de proiecte și amendamente incluse în legi. Ca deputat, Florin Roman a devenit vocea județului Alba în studiourile televiziunilor centrale sau de la tribuna Parlamentului. Concret, dintre cele 209 propuneri legislative la care a contribuit, până în prezent 47 dintre ele s-au transformat în legi, iar altele se află la promulgare. Cel mai important aspect este că acestea au venit, preponderent, după ce a vorbit cu edilii liberali și cu oamenii județului Alba.

Activitatea legislativă a lui Florin Roman a vizat ameliorarea legislaţiei naţionale puternic afectată de modificările nefericite ale majorităţii coagulate în jurul PSD, în domenii prioritare ale societăţii româneşti: educaţie, sănătate, administraţie publică, infrastructură, fonduri europene, justiţie, eliminarea pensiilor speciale. De asemenea, o parte consistentă a activităţii legislative s-a concentrat pe stoparea unor abuzuri şi împiedicarea unor propuneri cu impact negativ asupra României, formulate de PSD şi de sateliţii politici ai acestuia, în ultimii ani.

 Festival de Romania 2024

Cel mai important aspect a fost faptul că Florin Roman a cooperat cu conducerea județului Alba și a preluat toate observațiile venite din partea primarilor și a consilierilor locali din județ. Asfel, o parte importantă a inițiativelor sale ce au devenit legi au vizat sectorul administrației publice.

Este vorba despre susținerea și impulsionarea proceselor de reformă și descentralizare a unor competenţe specifice. Observând că nu există și o reală descentralizare financiară, care să permită un grad suficient de mare de eficienţă în actul administrativ, precum și pentru a permite creşterea autonomiei financiare a administraţiilor publice locale faţă de resursele financiare alocate de la bugetul de stat, Florin Roman a promovat alocarea procentului integral, de 100% din impozitul pe venit către unităţile administrativ-teritoriale, pentru a acoperi deficitul de finanţare al acestora, dar și alocarea a 80% din redevenţele miniere, sume care se transferă autorității locale pe al cărei teritoriu administrativ se desfășoară exploatarea pentru care s-a încasat redevența, în vederea acoperirii costurilor administrative prilejuite de exploatări, pornind direct de la exemple din Munții Apuseni.

În scopul debirocratizării proceselor administrative pentru realizarea proiectelor de construire/investiţii şi în vederea impunerii unor standarde superioare de calitate pentru lucrările civile de construire, Roman a promovat Legea nr.97/2019 – prin care s-a interzis utilizarea unor clădiri înainte de finalizarea şi racordarea acestora la utilităţi, ca răspuns la multiplele incidente/accidente produse din această cauză; Legea nr.7/2020 – cu impact deosebit asupra calităţii construcţiilor şi a spaţiilor în care sunt amplasate (branşamente, utilităţi, drumuri de acces etc); Legea nr.193/2019 – în materie de debirocratizare şi simplificare a autorizării lucrărilor de construire prin care o serie de avize au fost eliminate. La acestea se adaugă propunerea de instituire a unor standarde minime în domeniul dezvoltărilor imobiliare şi al construcţiilor, în ceea ce priveşte relaţiile dintre cumpărători, dezvoltatori imobiliari sau constructori, prin aplicarea celor mai bune practici referitoare la politica de asistenţă pentru cumpărători în faza iniţială a negocierilor sau a antecontractului, post-vânzare, precum şi la efectuarea reparaţiilor în perioada de garanţie, în vederea asigurării protecţiei cumpărătorilor.

Nu în ultimul rând, pentru creşterea calităţii actului administrativ la nivelul autorităţilor locale, deputatul liberal Florin Roman a propus mai multe modificări cu privire la gospodărirea localităţilor urbane sau rurale, dintre care se pot aminti: întreţinerea şi curăţenia terenurilor; întreţinerea şi curăţenia spaţiilor publice; ocuparea spaţiilor publice de autovehicule şi multe altele. În scopul implementări programului naţional de cadastrare şi al creşterii ritmului proprietăţilor cadastrate, tot Roman a propus un amplu pachet de modificări în scopul îmbunătăţirii activităţii ANCPI. Pentru atragerea şi menţinerea tinerilor specialişti, Florin Roman a propus trecerea sediilor de circumscripţii sanitar-veterinare, locuinţe de serviciu şi anexele inseparabile, precum şi a terenurilor aferente, din proprietatea privată a statului şi aflate în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, în administrarea consiliilor locale pe raza cărora se află bunurile imobile respective. Această măsură va asigura autorităţilor publice locale, în măsura în care asemenea imobile nu au fost deja înstrăinate, capacitatea de a atrage specialişti la nivelul comunităţilor locale, prin faptul că le pot asigura acestora locuinţe de serviciu pe perioada în care activează.

Iar o modificare legislativă dintre cele mai importante pentru județul Alba este în domeniul social. De acum, în 4 orașe și 17 comune, oamenii se vor putea pensiona mai repede cu doi ani, fără penalități, pentru că au locuit peste 30 ani în zone cu poluare mare. Roman este cel care și-a convins colegii deputați să se calculeze raza de aplicare la 8 km de la limita administrativ-teritorială a localității și nu de centrul localității, cum era inițial. Sub incidența acestei legi intră orașele Cîmpeni, Baia de Arieș, Zlatna și Abrud și 17 comune: Rimetea, Livezile, Sălciua, Poșaga, Ponor, Mogoș, Meteș, Almașu Mare, Ciuruleasa, Bucium, Sohodol, Bistra, Lupsa, Roșia Montană, Intregalde, Râmeț.

Florin Roman continuă activitatea sa politică în cadrul PNL cu fruntea sus și vine în fața oamenilor cu același mesaj simplu, dar clar: ”Eu rămân același om, cu bune, cu rele! Să facem împreună cât mai multe lucruri bune pentru Alba și pentru oamenii de aici! Așa să îmi ajute bunul Dumnezeu, iar pe voi să vă aibă în pază, în aceste vremuri grele de pandemie!”

Simion Crețu

Prim-vicepreședinte PNL Alba

Comandat de Partidul Național Liberal, distribuit de SC UNIREA PRES SRL, portal online: https://ziarulunirea.ro/, cod unic mandatar financiar coordonator 11200025.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria Alba Iulia achiziționează 15 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice. Unde vor fi amplasate și ce valoare are investiția

Bera Larisa

Publicat

în

Primăria Alba Iulia achiziționează 15 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice. Unde vor fi amplasate și ce valoare are investiția Administrația municipiului Alba Iulia, a lansat în data de 27 noiembrie 2024, licitația pe SEAP, care prevede achiziționarea a 15 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice inclusiv serviciu de elaboarare proiect tehnic și detalii de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea