Politică Administrație

Comunicat de presă | Claudiu RĂCUCI senator PNL: Administrațiile publice conduse de PNL au făcut din județul Alba un campion al investițiilor făcute din fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Comunicat de presă | Claudiu RĂCUCI senator PNL: Administrațiile publice conduse de PNL au făcut din județul Alba un campion al investițiilor făcute din fonduri europene

Senatorul PNL de Alba Claudiu RĂCUCI este convins că munca depusă în ultimii ani de președintele Consiliului Județean, Ion Dumitrel, și de cei mai mulți primari liberali din județ este răsplătită, făcând din Alba unul dintre județele cele mai atractive pentru investiții străine, având un șomaj mult mai mic decât media națională și printre cele mai competitive companii românești: ”Recunosc faptul că mă simt mândru atunci când județul meu, Alba, este dat drept exemplu de performanță în administrație, iar acest lucru a fost posibil grație muncii lui Ion Dumitrel, primarilor și parlamentarilor liberali din județ.

Transapuseana, unul dintre cele mai frumoase drumuri și cea mai mare investiție într-un drum județean din țară din ultimele decenii este numai un exemplu dintre multele proiecte de investiții pe care PNL a reușit să le aducă în județ. Își imaginează cineva că acest proiect ar fi fost posibil fără o muncă imensă?

Investițiile publice realizate de echipa liberală în comunitățile locale și faptul că județul e traversat de două autostrăzi importante, au contribuit substanțial la atragerea de fabrici străine, la crearea de locuri de muncă și la consolidarea firmelor românești din județ. Ar fi bine ca cei care arată cu degetul către Uniunea Europeană să înțeleagă că, fără banii europeni, foarte puține investiții ar fi fost posibile.

Tocmai pentru că traversăm această perioadă favorabilă pe care ne-o oferă fondurile europene, am toată încrederea că echipa liberală din Alba va genera tot mai multe proiecte de investiții pentru zona Munților Apuseni. Dacă noi, liberalii, am reușit să menținem și să extindem facilitățile pentru moții din Apuseni, următorul pas este să ducem cât mai multe investiții publice în comunele din această regiune și să sprijinim direct orice activități economice tradiționale, precum și turismul rural.

Alba deține unele dintre cele mai apreciate și autentice atracții turistice din Europa, care sunt, din păcate, mult prea puțin cunoscute. Îmi doresc ca anul viitor, când vom avea mai multe rânduri de alegeri, locuitorii din Alba să aprecieze prin vot pe cei care muncesc onest pentru ei, pentru dezvoltarea județului și să-i sancționeze aspru pe cei care se plimbă prin județ și fac doar gălăgie, scandal și promisiuni fără acoperire. ”

Claudiu RĂCUCI
Senator PNL


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Un milion de lei alocați de Consiliul Județean Alba pentru lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului: ,,Putem ajunge, într-o perioadă de timp rezonabilă, și la asfaltare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Un milion de lei alocați de Consiliul Județean Alba pentru lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului: ,,Putem ajunge, într-o perioadă de timp rezonabilă, și la asfaltare” Consiliul Județean Alba a alocat un milion de lei pentru efectuarea de lucrări de întreținere pe drumul dintre Barajul Oașa și Poarta Raiului, a […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Aprobarea noilor tarife de incinerare a animalelor moarte, la vot în Consiliul Local Alba Iulia: Motivul, creșterea prețurilor la gaz, curent și utilități. Ce cost se va percepe pe kilogramul de cadavru

Ioana Oprean

Publicat

în

Aprobarea noilor tarife de incinerare a animalelor moarte, la vot în Consiliul Local Alba Iulia: Motivul, creșterea prețurilor la gaz, curent și utilități. Ce cost se va percepe pe kilogramul de cadavru Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința ordinară de luni, 29 iunie 2026, actualizarea și modificarea tarifului activității de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat PSD Alba | Apel către președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Salvarea transportului înseamnă prevenirea depopulării comunităților rurale

Ioana Oprean

Publicat

în

Apel către președintele CJ Alba, Ion Dumitrel: Salvarea transportului înseamnă prevenirea depopulării comunităților rurale Fără transport public eficient, satele și comunele județului Alba pierd cea mai importantă resursă: oamenii. În ședința ordinară de astăzi a Consiliului Județean Alba, consilierii județeni PSD au transmis un apel către președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, solicitând măsuri urgente […]

Citește mai mult