Politică Administrație

Comunicat de presă| Călin Matieș, senator PSD de Alba: Monumente istorice din județul Alba vândute Guvernului maghiar cu acordul lui Ion Dumitrel, la prețul unei mașini second hand!

Ioana Oprean

Publicat

în

Nivelul la care au ajuns PeNaLii care conduc județul Alba de 30 de ani este dincolo de orice critică. Abia acum am aflat că în luna mai 2021, în comuna Șibot au fost vândute mai multe monumente istorice către un ONG susținut direct de Guvernul Ungariei, iar CJ Alba și Guvernul României au REFUZAT să își exercite dreptul de preemțiune.

Mai mult, am informații cum că din cadrul Prefecturii Alba s-au făcut presiuni imense prin intermediul subprefectului UDMR pentru ca tranzacția să treacă pe repede înainte și să nu existe niciun deranj pentru ONG-ul maghiar supus Guvernului Ungariei. Iar președintele CJ Alba, Ion Dumitrel a întocmit toate documentele necesare pentru ca statul român, prin Direcția Județeană pentru Cultură Alba să se retragă din fața intereselor UDMR și ale statului ungar în județul Alba.

Prin complicitatea lui Dumitrel (PNL) și a primăriței PNL din Șibot, monumentele istorice au fost vândute fără drept de apel către fundația Pontes Közhasznú Alapítvány a Fiatalok Társadalmi Szerepvállalásáért, aflată sub controlul Ungariei, prin contractul de vânzare autentificat nr. 1251 din 20 mai 2021, la unul dintre Birourile notariale din Alba. Prețul este și el unul de-a dreptul criminal, dovedind cât de mult le pasă șefilor PNL de țara aceasta. Ansamblul ”Biserica de piatră”, Turnul ”Bisericii de piatră” și Pivniță  au fost vândute pentru doar 6.500euro, respectiv cât o mașină second hand…

Iar aici avem dovada lașității și complicității lui Dumitrel (PNL): prin adresa nr. 551/24.04.2021 a Direcției Județene pentru Cultură Alba (aflată în subordinea CJ Alba), adresa nr.10566/DGP/VIII/F/6/12.05/2021 a Consiliului Județean Alba și adresa nr. 3862/17.05.2021 a comunei Sibot, jud. Alba, cele 3 instituții au refuzat exercitarea dreptului de preempțiune (REFUZ DE A CUMPĂRA) a imobilului înscris în Lista monumentelor istorice 2015, la pozițiile 319 320 și 321, cu codurile LMI: AB-II-a-B-00180.01 și AB-II-m-B00180.02, denumit Ansamblul ”Biserica de piatră”, Turnul ”Bisericii de piatră” și Pivniță, situat în comuna Șibot, județul Alba.

Mai mult, am deja o mulțime de semnale că statul maghiar s-a pus pe cumpărat proprietăți în România, fie monumente de patrimoniu, păduri și terenuri agricole, iar Guvernul PNL Câțu și acoliții lui au acceptat orice pentru a rămâne la guvernare și a fi susținuți de UDMR. Urmează și alte proprietăți, monumente istorice, terenuri agricole etc.

De astăzi avem dovada că președintele PNL Alba Ion Dumitrel și Guvernul Câțu sunt niște trădători de neam și țară, care ar fi în stare să ne vândă bucată cu bucată, doar pentru a rămâne lipiți de scaune… Nu contează că se vând munți, păduri, terenuri agricole sau monumente istorice ale României…Până când, Doamne?!

Senator PSD ALBA

Călin Gheorghe Matieș


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Într-un oraș de munte din Alba se schimbă complet iluminatul public: Peste 800 de lămpi vor fi înlocuite cu un sistem inteligent care promite economie de energie și mai multă siguranță

Ioana Oprean

Publicat

în

Într-un oraș de munte din Alba se schimbă complet iluminatul public: Peste 800 de lămpi vor fi înlocuite cu un sistem inteligent care promite economie de energie și mai multă siguranță Orașul Câmpeni se pregătește pentru una dintre cele mai ample investiții din ultimii ani în infrastructura de iluminat public. Întregul sistem de iluminat stradal […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | Conducte de utilități vechi și de 70 de ani, înlocuite în Uioara de Sus. Primarul Silviu Vințeler: „După săpături, asfaltăm tot!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Conducte de utilități vechi și de 70 de ani, înlocuite în Uioara de Sus. Primarul Silviu Vințeler: „După săpături, asfaltăm tot!” Administrația locală din Ocna Mureș, în parteneriat cu E.ON și APA CTTA, a început înlocuirea rețelelor de gaz și apă de pe strada Lungă din Uioara de Sus. Conductele actuale, unele vechi și de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Aparatura medicală din cabinetele școlare din Alba Iulia intră în „revizie”: Primăria caută firmă pentru mentenanță și reparații

Bogdan Ilea

Publicat

în

Aparatura medicală din cabinetele școlare din Alba Iulia intră în „revizie”: Primăria caută firmă pentru mentenanță și reparații Primăria Alba Iulia pregătește o nouă achiziție pentru întreținerea și repararea aparaturii medicale din cabinetele medicale și dentare școlare și universitare. Contractul, finanțat din bugetul local, va fi atribuit prin achiziție directă, iar criteriul decisiv va fi […]

Citește mai mult